dooşpatru ianuare doomiizece... 26 de zile de când suntem în Mexic... Concluzea mea e clară: am de gând să obţin rezidenţa, oricât de greu ar fi să străbat hăţişurile legislaţiei în vigoare. Pe Cherchelon nici n-a fost nevoie să-l întreb, se vedea pe el răspunsul. Stătea răspunsul pe el uite-aşa şi cânta la chitară... A fost uimitor cum, de când am aterizat, fără măcar să vorbim coerent limba, amândoi ne-am simţit exact ca acasă... numai că mult mai bine :)-
Eu când am multe de spus dar n-am răbdare să scriu o carte de Calistrat Hogaş, fac liste. Iată lista care m-a adus în pragul concluziei:
Por que me gusta Mexico...
După cum se poate televedea chiar şi fără ocelari, sunt prea puţine bilele din lista cu ce nu îmi place aici, în comparaţie cu lista inversă.
Acestea au fost scrise azi.
...ş-am încălecat pe-o saltea gonflabilă, ş-am decis: ne facem mexicani. Adelante!
Ş'cas'nu fie foaia asta umplută numa cu scris numa, iat' ş'ultim'le jpeguri efectuate din buricul digital, p' care le-an găsit pin sundisk:
Ş'cas' nu fie finalul ăsta aşa brusc, mă gândesc prin adăugare că parcă ar merge acuma la hix o plimbare de la distanţă prin Oraşul Meu...
Teleplimbare plăcută!
Eu când am multe de spus dar n-am răbdare să scriu o carte de Calistrat Hogaş, fac liste. Iată lista care m-a adus în pragul concluziei:
Por que me gusta Mexico...
- mă simt bine printre mexicani, că deşi au mândrie naţională, nu sunt xenofobi, adecă poţi fi "adoptat"şi trăi cot la cot cu ei în pueblo dacă vrei, e chiar fun
- pe ei criza mondială de şale pare să nu-i afecteze la psihic aşa tare ca pe alţii, în sensul că se întind cât li-i plapuma. Adică dacă-i vorba de bunăstare, atunci îşi cumpără ecrane plate şi ceasuri cu fosfor. Dacă nu, îşi cumpără ecrane denivelate şi ceasuri de lemn. Cumva ei reuşesc să se bucure de 10 pesos la fel de mult ca şi de 100 de pessos.
- nu există dress code ca în alte părţi din "Lumea Nouă", cel puţin nu aici pe Riviera Maya. Por ejemplo în restul lumii latino-americane un nene nu e considerat “om serios” dacă nu poartă pantaloni lungi, iar o femeie e catalogată drept "prea explicită" dacă poartă mini sau pantaloni scurţi. Se pare că în America Latină, catolicizată cu forţa, societatea a ajuns să fie mai catolică decât Papa. Însă în Quintana Roo, probabil din cauză că e recent populată, treburile stau altfel. Nu există reguli nescrise în ceea ce priveşte haina de pe om. Ideea e să te îmbraci cu ceva.
- magazinele sunt deschise până târziu, unele pentru totdeauna. Toţi îţi zâmbesc, indiferent dacă cumperi sau nu. Ce-mi place cel mai mult e că aici în Playa del Carmen vânzătorii nu se năpustesc asupra ta cu “ce doriţi”. Te lasă să te uiţi în linişte, iar dacă nu cumperi nimic îţi urează la plecare “suerte”. În alte părţi ale globului (de exp. în Turcia, Egipt, Dominicană, chiar şi în Tahiti ca să nu mai zic de unele Pieţe de la noi din sat) măi frate... ai senzaţia că vânzătorii te amuşinează de la kilometri, că încă de cand ai încuiat uşa de la apartament cineva în spatele unei tarabe stă şi te simte... mirosul tău e ca o substanţă halucinogenă pentru traderi, făcându-i să intre într-un fel de delir comercial în care salivează la imaginea portofelului tău gras, vizualizându-te căzut în capcana dorinţei şi vrăjit de taraba cu marfă... iar atunci... în momentul culminant... pac! scot din mânecă asul care lipsea pentru a te determina să cumperi: sfatul lor pertinent. Odată ajuns pe terenul lor, al experţilor în batiste şi ciorapi de damă şi al brokerilor de obiecte artizanale, îi simţi privindu-te intens de după umeraşe, iar dacă doamne fereşte îţi fug ochii după o muscă care zboară în dreptul vreunui stand, ha! pândacul îţi sare în faţă şi-ţi pune jaloane către marfa lui, apoi în nanosecunda urmăroare te întreabă ce anume cauţi sau cu ce te poate ajuta... (îmi vine să le răspund că doresc un masaj sau să mă ajute să fac câţiva paşi) Ferească sfântul să pleci exact cum ai venit (perfect stresat şi cu acceaşi sumă de bani la tine) că gata, s-a zis cu prietenia: ai scăzut mult în ochii lui... are senzaţia negru pe alb că i-ai furat calul. Te priveşte din umbra maieurilor cum te abaţi să te uiţi la marfa vecinului. Eşti cel mai mare trădător... Ei bine, aici în partea asta de lume, slavă cerului +++ (trei cruci) am scăpat de stresul ăsta. Mă pot plimba "de voie" pe stradă, rotindu-mi ochii la liber spre exact unde vreau să mă uit, fie marfă, fie vietate umană
- îmi place să mă dau cu taxiul şi cu micobuzul, că sunt ieftine, curate, nu tre să mă gândesc la nimic înăuntru şi aşa pot să mă uit la oameni şi locuri
- la maşini nu există ITP şi nici asigurarea nu e obligatorie (da-i bine s-o ai)
- benzina e foarte ieftină: 9 pessos/l (aprox. 0.75 USD) şi asfaltul e destul
- nu vezi beţivi pe stradă sau scuipători profesionişti de seminţe, ai zice că toată lumea are treabă. Numai springbreakerii "de viitor” o mai iau pe ulei şi urlă aleator în zona de cluburi
- îmi place că te împiedici de mulţi copii pe stradă, la magazin, la plajă, în bus, care de care mai şui şi mai amuzant - toţi mereu gata să intre în vorbă cu tine sau interesaţi măcar de un schimb de zâmbete până la urechi
- femeia e respectată, 1-0 pentru mine
- TVA-ul în statul Q.Roo e 11%
- majoritatea străzilor sunt foarte curate
- deşi la anumite ore e oraşul e cald şi aglomerat, n-am văzut nervi în trafic. N-au test psihologic la examenul pentru permis, dar nici n-ar avea nevoie... Cred că au în acidul dezoxiribonucleic o genă activă care îi face extrem de răbdători la volan.
- pensionarii... aici ei nu arată deloc trişti şi aduşi de spate, nici n-am văzut să se oprească cu privirea în gol spre vitrinele cu mâncare ca la noi, de să ţi se rupă inima în două... La supermarketul la care merg frecvent mă impresionează de fiecare dată să văd cu cât entuziasm feluriţi oameni în vîrstă lucrează ca ajutoare la casele de marcat. La fiecare casă ai câte unul care-ţi organizează atent şopingul în pungi - tot numai un zâmbet în ochi. Îmbrăcaţi toţi cu veste vesele împletite, cu şapca firmei în cap, îţi fac ziua cu remarcile lor. Câteodată se uită curioşi la ce-ai luat, te întreabă la ce-i bun cutare lucru necunoscut, sau exclamă admirativ "ay que papaya rojo!" Păi să nu le dai cu drag o propină acolo? - gest care face ca ochii să le joace în cap de bucurie şi să-ţi grupeze uzufructul în pungi sistematic, pe categorii, exact ca bunica. Sigur că jobul ăsta există în multe locuri în lume dar numai aici am văzut asemenea pensionari haioşi şi "tineri"
- în Mexic îmi mai plac vânzătorii ambulanţi old style, cu tricicletele lor cu marfă în faţă şi cu claxon-trompetă
- îmi place cum se aude goarna de la maşina de butelii care dă ture zilnic pe străduţa mea "[ti-tu-ti-ri] El Gas! [urmează un refren neinteligibil la patefon care seamănă cu şlagăr de-al lui Dan Spătaru]"
- firmele au nume pline de umor, gen Lavanderia "Burbujas" (Spălătoria "Bule") sau Internet Cafe "Hackermeister"
- aşa... îmi mai plac indicatoarele de localităţi şi obiective turistice, că sunt mari, verzi si multe şi indicatoarele auxiliare de genul "NO DEJE PIEDRAS SOBRE EL PAVIMIENTO" - "nu lăsaţi pietre pe carosabil". Nu poţi să nu-ţi imaginezi mayaşi mici care îşi fac piramide pe partea cealaltă a autostrăzii şi tot cară pietre dintr-o parte în alta.
- îmi plac culorile mărfurilor artizanale
- îmi place turcoazul-alburiu al plajelor... şi faptul că am uitat ce-i aia palton
- sistemul administrativ e pus la punct (online în mare parte)
- poliţia îmi inspiră încredere
- există facilităţi pentru firmele cu capital străin
- guvernul fură dar cu măsură (are în paralel grijă şi de popor)
- natura e lipsită de poluare
- plajele sunt toate fix ca-n poze
- mâncarea are super-gust
- ai unde să parchezi
- serviciile merg brici, "relaţia cu clientul" la fel, dacă există neînţelegri, ambele părţi discută cu o răbdare infinită până iese bine
- societatea este vie, în expanisune, sunt mulţi oameni tineri pe val iar viaţa în general este extrem de amuzantă printre mexicanii mayaşi, dragii de ei...
- de fapt mie cel mai mult aici îmi plac oamenii: sunt sinceri ca nişte copii, politicoşi, simţiţi, curaţi, zâmbesc genuine, relaxaţi, cu umor, cu spirit civic, te ajută din reflex, te consideră imediat "de-al lor" dacă şi tu eşti un "om uman" şi nu-i priveşti de sus cum fac unii expaţi aroganţi - reprezetanţi de glastră ai unor mari puteri mondiale sau imperii expirate, după caz
- se vede şi se simte că ţara în sine are multe de oferit: turism, aventură, istorie, artă, cultură, umanitate... i like the umanitate
- majoritatea caselor sunt de ciment, au un aspect înghesuit şi pătrat, fără curte, fără balcon, fără prispă, în multe zone vezi tiparul cutiei caraibeene pipernicite cu gratii la geam. În afara plajelor superbe, a hotelurilor, a zonelor centrale şi a cartierelor rezidenţiale scumpe, oraşul arată ca un bloc pe orizontală. Măcar cutiile au faţadele vopsite în culori vesele şi pe străzi e multă verdeaţă...
- internetul e cam scump
- uneori aştepţi mult după câte un act oficial. Unde avocatul new-yorkez ar exclama: "Cât tre să aştept?! 3 (trei) luni?!" mayaşul ar zice "Aşa de repede? Doar 3 luni?"
- nu te poţi baza pe promisiuni verbale, mexicanii uită repede, mai bine să scrii tocmeala cu creonul chimic în dublu exemplar, cu semnătură şi copie de buletin - garanţiile supreme în Mexic
- nu toate plajele sunt publice, resorturile all inclusive au acaparat mult ţărm liniar
După cum se poate televedea chiar şi fără ocelari, sunt prea puţine bilele din lista cu ce nu îmi place aici, în comparaţie cu lista inversă.
Acestea au fost scrise azi.
...ş-am încălecat pe-o saltea gonflabilă, ş-am decis: ne facem mexicani. Adelante!
Ş'cas'nu fie foaia asta umplută numa cu scris numa, iat' ş'ultim'le jpeguri efectuate din buricul digital, p' care le-an găsit pin sundisk:
Ş'cas' nu fie finalul ăsta aşa brusc, mă gândesc prin adăugare că parcă ar merge acuma la hix o plimbare de la distanţă prin Oraşul Meu...
Teleplimbare plăcută!