O grădină veşnic verde într-o pădure veşnic verde nu e aşa de spectaculoasă ca o grădină veşnic verde într-un oraş veşnic gri - care e altceva (clar). Aici în pădure... e ca şi cum ai sta într-o piscină în mijlocul oceanului. Aşa mă uitam eu la grădina mea până într-una din zilele trecute, când brusc m-am uitat la ea cu alţi ochi şi nu a mai fost aşa. Erau ochii mei treziţi din somn pe la 6 dimineaţa, demult nu i-am mai folosit pe ăştia. Mi-am dat seama brusc că grădina din faţa ochilor (ceilalţi) mi se părea doar mie ceva obişnuit. Pesemne din cauză că de un an încoace mă tot uit la ea şi la pădure zilnic, mai multe ore pe zi. Dar în acea dimineaţă... lăsându-l pe Cherchelon să visese la alambicul lui, m-am furişat tiptil afară, străduindu-mă să menţin cafeaua din ceaşcă la un nivel constant pe toată durata traseului, lung de cca. 6 metri. Odată ajunsă cu bine pe prispă, m-am apucat ca de obicei să stau şi să mă uit lung la grădina din pădure, proaspăt coafată de Don Jenjibre. Şi ce să vezi? Numai frumuseţi... Păsările cele galbene şi albastre tocmai se puseseră pe repetat imnuri, soarele răsărea harnic iar micul tăpşan din nord-vest era plin-ochi de Angel's Trumpets de un albastru violent, care şi ele fredonau din toată puterea (în sinea lor) un "Las Mañanitas" imaginar. Phii mă! Ce cafea, ce ţigară... Mi-am amânat osmoza cu alcaloizii mei matinali fără pic de regret ş-am fugit repede în sertar după pozar. După care am deschis sesiune:
Următoarele câteva tablouri digitale redau diverse frunze de Flamboyant: copacul meu favorit. Mai la nord pe glob îmi place la maxim bradul, aici joacă în inima mea Flamboyantul:
Următoarele câteva tablouri digitale redau diverse frunze de Flamboyant: copacul meu favorit. Mai la nord pe glob îmi place la maxim bradul, aici joacă în inima mea Flamboyantul:
