Roman-foileton de capă şi şpaclu (fost Dac-foileton):
The Common Life of Cherchelon and Lady Distiluna, doi trentagenari stabiliţi în Mexic la sud de Cancun. Ecranizare la monitor a unor fapte reale şi gânduri imaginare petrecute de ei.

DOCUMENTAR

Cu lupa prin Lumea cu care ne tot învârtim

ENIGME

Fenomene Tulburi inexplicate pe larg

SPIR'TUALITATE

Pe unde mai rătăceşte Oaia Pierdută

TELELEU ENTERPRISE

Turism Intergalaptic: Jurnal de Babord

MAGAZIN DUMINICAL

De citit când ţi-e lumea mai dragă

BLOG DE MEXIC

Adelante prin Hăţişurile Paradisului Mexican

Dicţionar Di Stil

Dicţionar Esplicativ de Blog | Legendă

TELELEU ENTERPRISE - navetă intergalaptică imaginară de lemn care te poartă acolo unde nu te-ai gândit vreodată până s-ajungi. Mijlocul de locomoţie al lui Cherchelon şi al Distilunei. Funcţionează pe bază de spaghetti.
Pilot: Cherchelon
Computer de Bord: Distilady

MANELONIA - ţară de forma unui peşte din spaţiul Carpato-Pubiano-Pontic

GRĂTĂRONIA - orice spaţiu verde de la marginea oricărui drum accesibil de deal sau munte, din orice judeţ, în orice weekend, plin de fum, spahii, cadâne şi muzică pasională

JOBERON - fostul vecin de palier al lui Cherchelon din Manelonia, cel cu loganul vişiniu şi cu "dintele albastru" la ureche (you know... "dă blutut" - de poţi vorbi prin găurica lui cu telefonul din buzunar). Joberon l-a impresionat atât pe Cherchelon încât are şi o postare numai a lui.

ALAMBIC - divais în care distilăm informaţia

Dicţionar fazeologic Român-Englez

A pierde vremea - To loose the Weather
M-ai spart la nară - You've just broken my nostril
Intri şi-o iei drept în faţă - Enter and you take it right in your face
Mă duc să trag de fiare - I'm going to pull the beasts
Mă mănâncă spatele - My back it's eating me
M-a pălit somnul - Some sheat fish just snapped me
Adu-mi o legătură de ceapă te rog - Fetch me one connection of onion please

Dicţionar Spiritual Oriental

Asana Yoga - balet static
Kundalini - şarpele care doarme adînc între picioarele omului
Secret - ceva ce se ştie de cel puţin 3 mii de ani
Mantre - slogane publicitare pentru zei
Yantre - logo pentru zei
Shiva - zeul vibratoarelor

Dicţionar Contabil-Ortodox

Bilanţ contabil - Apocalipsa
Audit - Judecata de Apoi
"+" - cruce
"-" - unul din beţele din care se face crucea
"=" - ambele beţe
"×" - cineva a pus crucea strâmb

Dicţionar RO-EN de Localităţi
(circulă pe net, prea tare să nu-l servesc aici în blog)

Adunaţii Copăceni - Gathered Tree People
Afumaţi - Neversober
Băicoi - Youball
Buhuşi - Boo
Buzău - Really Fat Lip
Călăraşi - Silly-dressed Folks on Horses
Ciorogârla – Nigga’-River
Constanţa - The Steadiness
Dor Mărunt - Miniature Melancholy
Huşi - Shoo
Năvodari - Networkers
Oneşti - The Sincere
Piteşti - Youdohide
Satu-Mare - The Rather Roomy Rural Community
Slatina - Slut Teena
Slobozia - A Very Wrong Local Tradition
Târgu Frumos - The Aesthetically Pleasing Bazaar
Urlaţi - Gimme Some Noise
Voluntari - Town of Unpaid Assistants

Disclaimăr

1.)
Acest blog nu este o satiră la adresa Discovery Channel - care ne dă nouă documentarele noastre cele de toate zilele care unele ne-au plăcut, şi noi pe ele. De la Discovery ne-au mai plăcut şi D-ul cu planetă în el dar mai ales numele în sine, care e magnific şi ne-a inspirat imediat. Totuşi noi nu suntem un fel de Adibas, Plima sau Panafonic... Blogul nostru nu-i o Teleşclopedie scrisă. Ci aşa ne destindem noi după câte o zi grea la plajă, mâzgălind aici monitorul cu ce mai intervine. "Distillery" e ca o figură de stil care deşi pare că e ceva, e de fapt altceva. Să fie limpede ca ţuica pentru toată lumea.

2.)
Cine se simte pe alocuri lezat de părerile personale de pe Distillery Channel, fie în postare fie în comentar, să nu... Adică înainte să se supere de să facă conuri pe creier şi să-i crească tensiunea inutil, să stea jos, să ia o gură de vişinată şi să se gândească la cât de importanţi suntem noi de fapt pentru el.

3)
Pentru cine-şi roade acum unghiile în faţa monitorului cum că unii stau la plajă în timp ce alţii-s patrioţi: n-am făcut blogul în acest scop diabolic.

4)
Blogul de văzut se vede bine în majoritatea browserilor, cu puţine excepţii, atât de puţine că nu merită să-mi consum 2 zile din viaţă să-l optimizez din imagini multe şi mici.
Cine se uită la blog cu browseri mai amărâţi decât IE7, ca să nu mai zic de monstrul de IE6 care nu suportă nici imaginile cu transparenţă nu-l văd bine... Îl sfătuim să intre în epoca modernă şi să-şi instaleze un Firefox, un Chrome, o Operă ceva... Sau măcar să-şi facă odată upgrade la IE. Deşi IE8 nu acceptă bordurile rotunde, blogul tot arată omeneşte în el. Am zis.

Noroc şi la televedere!

Ne-am mutat în junglă

Zgomotele junglei încep aici în fiecare zi noaptea pe la 3 când îl apucă pe cocoşul vecinului de la jumătate de kilometru mai sus cântatul. După o pauză de 3 ceasuri se apucă şi sună de trezire toate păsările sălbatice din urbe. Mica noastră urbe cuprinde 2 case şi jumătate, cu tot cu jumătatea de casă în care locuim noi pe jos. Cel mai tare urlă o pasăre grasă, jingle-ul ei sună a ceva între mierlă şi curcan, face foarte frumos. Milo, maistrul zice că pasărea asta e foarte gustoasă, se cheamă Chakalac. Vorba cântecului, “chakalac într-un copac, etc.” Pentru Milo, orice fuge, zboară sau sapă tunele sub pământ este foarte gustos. El este un guerrero, un survivor. Solid, bronzat, cu faţa rotundă, obrăjori bucălaţi şi o guriţă ca o trompeţică atunci când fluieră, Milo al nostru e un tânăr pe la 48 de ani plin de muşchi si cu burtică, care el ne face noo căşile să iasă bine (cu mici excepţii), de asemenea ne şi amuză involuntar non-stop.

Milo:


Un fapt neobişnuit pentru partea asta de lume este că lui îi lipseşte un dinte din faţă. Aici toţi au toţi dinţii în gură până la vârste înaintate. El şi l-a pierdut în armată, unde s-a dus că aşa a vrut. Într-o zi a muşcat dintr-un porumb foarte tare şi bang! Dă tuth wăz gon... Despre Milo se poate scrie o postare întreagă, drept pentru care mă opresc aici deşi mă mână.

De o lună si ceva locuim în “birou”, aşa zice pe aprobarea noastră de construcţie, pe care am luat-o instant cu o şpagă modică. Pe hârtie scrie că noi facem un birou şi o casă habitacională, în traducere un bungalow mic şi o casă mare. Când m-am dus cu sacoşa cu acte acolo, la Dezvoltarea Urbană, m-a luat şeful deoparte pe terasă, a încuiat uşa exact înainte să apuce Edi care venea de la casierie să vadă unde am dispărut şi mi-a zis aşa: _____ Atât am înţeles, fix cât am scris aici. Bătea un vânt de-ţi zbura basca, exact în sensul invers în care îmi vorbea el. Văzând aşa, m-am orientat în sensul corect şi l-am pus să repete. Am aflat că biroul lui are nevoie de nişte calculatoare, dacă pot să-l ajut. I-am zis că n-am calculatoare cu mine... El a continuat să bată şaua cu calculatoarele din birou care trebuie schimbate, iar eu îi tot ziceam că nu ştiu de unde să cumpăr calculatoarele de care vrea el. Apoi m-am pus invers de cum bătea vântul ca să m-audă el de data asta şi i-am zis aşa: “Bade Alexe, fii atent, acasă la noi în sat noi facem hix la fel, aşa că fii abierto cu mine şi zi-mi cât să-ţi dau ca să meargă ca unsă treaba cu aprobarea”. Am negociat şi am ajuns cam pe la jumătate de calculator aşa, o sumă de calibru mexican - asta am aflat de fapt mai târziu de la vecinul francez, care ne-a zis că lui i-a luat vreo 7-8 calculatoare. Mie nu-mi place deloc de vecinul ăsta francez, că e arogant şi dispreţuieşte mexicanii. Ce-o hi căutând el aici dacă nu-i place societatea? Cred că şi eu i-aş fi luat la fel dacă venea cu vreo cerere la mine. Dar a avut şi el rolul lui mediu în viaţa noastră, anume că el băgase deja un transformator în pădure, aşa că n-a mai trebuit să cumpărăm noi un transformator furat, i-am dat lui o cotă parte mai mică şi împreună cu altă şpagă la IRE ne-am tras curent fulger, într-o săptămână. Voisinul o fi avut el transformator, dar când a fost să fie cu conectarea, el a greşit şi a luat-o pe calea legală. Când am venit noi cu pila cu curentul la uşă, el încă stătea şi se uita în sus la transformator: de 2 ani aştepta să i se facă conexiunea. În timp ce Iovanis de la IRE trăgea cu viteza luminii curentul prin pădure, noi ne-am apucat să facem drumul. Adică cei 50 de metri care duc de la ştrada mare la casa noastră.

Aşa am deschis noi prima avenidă din oraş: Avenida “Balche”. Asta e denumirea pentru o băutură maiaşă, un fel de ţuică dintr-o scoarţă de copac înmuiată în miere care se folosea înainte în ritualurile divinatorii. Acum se bea mai mult de de noroc şi sănătate. După ce am deschis aveninda, adecă am pus năsipul ş-am nivelat frumos găurle, Cănuţă al meu a stat aşa o clipă uitându-se mirat la operă, şi-a dat şapca pe spate, s-a şters pe frunte şi s-a întrebat: “auzi, de ce oare am făcut noi un drum aşa de lat?” Cine ştie, o fi fost frenezia începutului. Cert e că dintre toţi vecinii noi avem terenul cel mai mic şi uliţa cea mai lată.

După drum, au urmat fosa septică şi turnul de apă. La fel au ieşit, avem cea mai mare fosă şi cel mai înalt turn din zonă, francezul moare de invidie. So... primul din proiectul nostru a fost gata biroul, aşa că ne-am băgat imediat în el.

Cănuţă e priceput tare când vine vorba de montat tuburi în găuri, nu degeaba a fost la facultatea de limbi străine, el a făcut tot electricul şi tot hidraulicul. Ambele funcţonează brici deşi în nici o cameră n-a nimerit centrul tavanului cu becul, probabil fiindcă a fost la facultatea de limbi străine. Dar asta nu-i bai, citim şi noi aşa cu capul mai într-o parte.

Gresia am pus-o chiar noi, într-un timp record: în 3 săptămani am dat gata toţi cei 20 de metri pătraţi (ok, mai mult octogonali, biroul fiind aşa ca un fel de fagure spaţial cu două urechi). Ne-a ieşit la hix că noi suntem oameni tehnici, cu creon aşcuţit după ureche. Eu măsuram şi tăiam, Cănuţă lipea şi nivela. Din 16 mişcări simple am pus prima placă, restul a fost o joacă de copil retardat.

De văruit am văruit de vreo 4 ori, că la borcanele mexicane de vopsea niciodată nu se potriveşte culoarea, unele se usucă mai deschis, altele mai închis faţă de cum crezi că te aştepţi în imaginaţie. Ne-am luat şi nume de scenă: “Los Trafaletes”.

O perioadă n-am avut uşă şi nici ferestre, ne-am temut că "dacă vine jaguarul peste noi". Dar aveam prispă cu bec, baia era baie, nu mai plăteam chirie... başca că am pus nişte magneţi de doojdemii de gauşi pe ţava care ne aduce apă din sucteran, cică nu se mai depune calciu pe robinet aşa tare. De la magneţi cică se face coloidal după care se duce în treaba lui. Eram tot timpul magnetizaţi deci, de la duş. Happy magnetized campers. Nimic altceva nu mai conta. Plus că nici vorbă de jaguar, nici măcar furnici n-am avut, ici-colo câte un păianjen de casă care tot fugea leneş din calea trafaletului. Asta până a venit uşa. După ce s-a montat uşa nu s-a schimbat nimic, că n-aveam prag.

Uşa ne-a făcut-o un tâmplar local desigur. E lucrată atent în lemn nobil - atent să nu-şi taie degetele că era beat. Meşterită migălos cu drujba, arată ca o poartă de hambar care atârnă într-o parte. Am ajuns la concluzia că meşterii maiaşi lemnari ştiu să facă foarte bine piramide din piatră cu intrarea sub formă de gaură trapezoidală. Următoarele uşi am zis că ni le facem noi, chiar dacă ne apucă 2012 la jmirghel.

N-am avut multă vreme nici net că nu ne-am cumpărat “bam” mobil de bandă lată – şi bine am făcut, că ieri ne-a dat Pedro contadorul nostru banda lui de universitar cu un abonament special nelimitat, de viteză mică spre amorţită. Viteza mare costă de te rupe aici. Sunt unii în Mexic care au monopol pe net si iau cămaşa de pe abonat în fiecare lună. Aşa se vede aici cine şi-a tras net, că umblă fără cămaşă. Aşa se face şi că vă scriu azi - vă scriu încet că şi netul merge la fel, eu de ce m-aş grăbi atunci.

Azi a fost o dimineaţă liniştită, ca oricare alta. M-am trezit în cântece de chakalac, drujbă şi ciocane manuale. Am adunat de prin desişurile Yucatanului o echipă de 5 maiaşi din tată-n străbunic (mai bine zis ne-am trezit cu ei la noi pe teren - povestea-i mai lungă), care mayaşi noaptea dorm în hamace în baraca făcută de ei iar dimineaţa se scoală pe la 6, se leagănă o vreme în hamac, înfulecă mărunt ceva tortille cu un gust imposibil plus ceva omleţâcă cu cafia, ca pe la 7 să pornească lucrul la casa mare, asta înseamnă că dau drumul la orice divais cu mâner care face zgomot.

Iată unde dorm ei şi fac fum (îşi gătesc to' felul de ciudăţenii la o vatră care fumegă non-stop din decembrie încoace):


Iată-le şi duşul:


În principal ei râd mult, ciocănesc la fel, cântă melodii de amor şi nu se enervează niciodată sau dacă se enervează atunci o fac cu calm (yucatec). La sfârşit de săptămână, imediat după plată, dau fuga să-şi cumpere multă bere. Beau mult sâmbăta ca tot românul, dar nu-s scandalagii. Vorbesc în schimb mult, pândă Duminică dimineaţă spre prâanz, când adorm ăn hamac şi rămân aşa până Luni dimineaţă când pac, o iau de la capăt.

Iată lista mea scurtă de asemănări şi deosebiri notabile între mayaşi şi români:
  • Ambii se îmbată ca porcii, maiaşii numai sâmbăta când iau banii
  • Mâncarea preferată în Yucatan este Mondongo, adică.... ciorba de burtă
  • Maiaşii nu put. Niciodată. Se spală de câte ori pot. Subliniez (dublu subliniez)
  • Ambii înjură toată ziua, cu excepţia mayaşilor. Aceştia din urmă fluieră. Fiecare pe melodia lui, toţi deodată
  • Ambii lucrează ore în şir fără să se plângă de nimic, cu excepţia românilor
Echipa noastră vine dintr-un sătuc de departe. Am fost şi noi într-o excursie fulger prin zonă pe la ei, să vedem un şaman local - nu era mare lucru de capul lui. E fain acolo, asfaltul e bun. Toţi 5 sunt oameni şui, cu personalitate. Se bucură ca nişte copii când le cumperi câte o colă, bomboane sau biscuiţi ”animalitos”. Cred şi eu, la câte tortille de mălai cu orez mânâncă zilnic... Jose e mai în vârstă, e mic şi slab, vorbeşte pe nas iar când se îmbată prinde glas şi începe să se laude cu nevasta lui care i-a făcut până acum 6 copii (între 8 şi 22 de ani), de asemenea povesteşte mândru cum o ajută el mereu aducându-i lemne uscate din pădure. El pare a fi foarte inteligent. Atunci când îi explici ceva arată că înţelege din prima tot, repetă după tine să vezi că a înteles, după care face exact invers. Probabil fiindcă după ce i se explică un lucru se întoarce ca să plece şi în acel moment unghiul din care vede lucrurile i se schimbă complet. Angelito are 22 de ani si 1.45 înălţime, un cap rotund şi un zâmbet cu gropiţe, ferească sfântul să-ţi ceară ceva că n-ai cum să nu-i dai, faţa lui nativă e pur şantaj emoţional. El e modern, ştie să le pună la toţi muzică la celularul pe care nu are niciodată credit, ca să nu-l consume. Are o nevastă de două ori mai mare decât el, zice ca a ales-o că e puternică şi la o adică ar putea să-l întreţină dar s-a dovedit a fi foarte leneşă, ca urmare iată-l aici la noi pe teren cărând bolovani. Jorge, fratele lui Angel e cel mai şcolit, are liceul. Cât despre construcţii, le învaţă aici la noi că-i naşte nevasta mâine şi are nevoie de bani. Adelaide după tunsoare seamănă cu aborigenii din Australia, în schimb e cel mai pe fază dintre toţi. Când e singur el are un dialog interior infinit, poate lucra în tăcere ore în şir, nici nu-l simţi, numai vezi că s-a terminat o pare sau alta a casei – parte de după care vezi că iese agale Ade spunând stins că ar mai lucra dacă nu i-ar tremura picioarele. Unica lui problemă e că are spaimă de telefon, nu vrea să-şi ia unul să nu cumva să-l sune careva. Milo – marele Milo – e ca un ursules care râde fără un dinte, un bun maistru, ambiţios, are un “ule” de calitate (un nivelator cu mâner) de care e foarte mândru, la fel şi de firul lui cu plumb care atârnă extraordinar dacă-i dai drumul. De când a început construcţia îşi tot caută ciocanul din tinereţe – care probabil e înţepenit şi uitat undeva prin fundaţie. În afară de constructor Milo e şi un mare cântăreţ mariac (voce, clape, chitară), farmacist, vânător, şofer de camion, doctor, bucătar şi multe altele pe care nu le pot cuprinde eu aici din memorie. Ca artist are şi compoziţii proprii cum ar fi un cântec de mistrie din care citez: “negrii sunt aşa pentru că ei beau multă cafea”

Cum e cu lighioanele acolo în junglă... văd eu că mă mai întreabă lumea chestia asta prin poşta electronică. Dacă nu mi-e frică... Sincer şi eu m-aşteptam, cu buricul degetului fixat pe trăgaciul de la Cannon să apară tigri, tapiri şi alte maimuţe la geam dar nimic... În afară de ce am văzut şi eu, Chechelon a mai văzut de pe turn un stol de papagali verzi şi o bufniţă. Eu am văzut aşa (respectiv): un şoricel, o vulpe, un şarpe foarte verde pe drum, un tejon la un vecin de departe, nişte păsări colorate, un tucan, nişte fluturi mari de zi galbeni şi albaştri şi alţii de noapte cu modele faine de tunning (nu dinăia păroşi care zboară ca nişte porci), un raton, un oposum, o raţă sălbatică, un iepure domestic, mulţi cai de iarbă, nişte scorpioni cafenii (nu muşcă din vina lor şi nici nu te tăvăleşti ca-n filme de la ei), un puişor de tarantulă speriat şi tot felul de alte insecte aparte, cum ar hi greierele-frunză care s-a pus într-o seară tocma pe scăunelul meu:





Preferatul nostru, tejonul (a se citi tehon) este un rozător foarte simpatic care se uită la om şi oftează din când în când, gata să-şi aducă toată familia la ospăţ la tine pe proprietate dacă-l ademeneşti cu portocale. Familia lui cuprinde până la 49 de membri, niciodată mai mulţi. Al 50-lea trebuie să-şi întemeieze propria lui familie, altfel îl privesc ceilaţi ca pe un neisprăvit al pădurii. Iată Tejonul:



În continuare, neşte poze mai mult sau mai puţin cu noi, prin sondaj:

Primul "Oraş al Sfârşitului Lumii" a apărut deja, aici în Yucatan

Acum ceva zile mi-a zis o vecină să ma duc să iau un ziar să mă mir şi eu de ştirea cu “Oraşul Sfârşitului Lumii” pe care-l fac nişte italieni aici în Yucatan, lângă Valladolid. Am râs eu ce-am râs cu ea, după care am dat fuga pe net să caut repede ştirea. Şi nu mică-mi fu mirarea să dau peste următoarele:

Un grup de italieni în frunte cu “El Cientifico” cum îl numesc ei pe şeful lor şchiritual au cumpărat cam la 80 km de unde scriu eu acuma o bucată de junglă de numai 816 hectare, în care îşi construiesc o comunitate autosustenabilă făcută din căşi rezistente la foc şi temperaturi de peste 50 de grade. Comunitatea, care se numeşte “Las Aguilas” e menită să adăpostească 150 de familii atunci când s-o năpusti asupra lor două-mii-doişpele.

Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan

CUM A ÎNCEPUT
O femeie din grupul italienilor dormea. În vis a văzut o lumină care i-a spus că trebuie să facă un oraş în Xul, fiindcă acolo va veni ultimul Sfârşitul Lumii. Adecă ei italienii se vor prăpădi ultimii. Xul e un sătuc insignifiant pe hartă, situat în municipiul Oxkutzcab. În mayaşă Xul înseamnă Sfârşit.

Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan

CE CUPRINDE
Păi acum construiesc încă, nu e gata. Se întrezăresc multe căşi cu colţuri rotunde, un restaurant, un lac, o şcoală mi se pare, neşte zone pentru permacultură, panouri solare and stuff. Casele au pereţi dubli umpluţi cu un material necunoscut înăuntru, groşi de 60 de cm, din beton amestecat cu substanţe şi testat în prealabil la foc. Momentan locuiesc acolo vreo 6 familii, dar periodic se adună toţi italienii de pe unde sunt ca să-şi facă ceremoniile. La intrare se află o fântână deasupra căreia stă o zeitate şi steaua lui David 3D.

Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan

CE SPUN ITALIENII
"Lăsaţi-ne în pace, chemăm poliţia. Nu aşteptăm sfârşitul lumii, ne pregătim doar de vremurile grele care vor veni."

Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan

CE SPUNE GUVERNUL Quintana Roo:
"Am verificat, au actele în regulă, sunt la zi cu taxele"

Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan
Mayaş explicând presei
CE SPUN SĂTENII
Săteanul 1 – sunt ciudaţi. Nu sunt oameni răi, dar ne temem să nu se sinucidă ca sectanţii ăia cu cianură. E bine totuşi că s-au gândit să facă aici, că ne dau de lucru, de când au venit ei avem o creştere nesperată a zonei.
Săteanul 2 – dacă ar fi să fie adevărate profeţiile maya, atunci ăsta ar fi locul ideal să mori, să aştepţi să se sfârşească cu tot
Săteanul 3 – se vede că au o groază de bani, că îşi construiesc case tare ciudate cu care vor să se salveze când va veni Sfârşitul Lumii. Dar asta nimeni nu poate o şti, iar când va veni atunci nimeni, nici ei nu se pot salva.

Comisario Municipal XUL
Comisarul din Oxkutzcab
CE SPUNE COMISARUL MUNICIPAL
Señor Santos Mario Tzek Ávila

În ciuda a ceea ce se zice, cum că locuitorii din “Las Aguilas” sunt persoane bune, eu am părerea mea. Sunt ca şi conchistadorii spanioli, noi nu facem decât să-i servim, să facem tot ce ne cer, să le spălăm vasele după ce mănâncă. Nu au încredere în nimeni, numai în cei de-ai lor. Nu am văzut să fie capabili să dăruiască un pahar cu apă cuiva, sau un suc. Nu se amestecă pre tare printre noi. Ies foarte rar în sat şi atunci stau puţin şi nu vorbesc cu nimeni. Cred că nu le place să se apropie de noi, a conchis primarul.

Martorii lui Iehova Yucatan
Dos Testigos de Jehova
CE SPUN MARTORII LUI IEHOVA
Bibilia ne spune clar că nimeni nu ştie când va veni Sfârşitul Lumii, nici chiar îngerii, ci numai Tatăl. În cazul în care cineva ar şti când se termină lumea, ar trebui să-i protejeze pe toţi, dar dacă italienii vor să se salveze numai pe ei, uite ce egoişti sunt.
Dumnezeu ne-a spus să stăm în alertă când e vorba de rău, cum ar fi cutremurele, războaiele. De asemenea ne-a avertizat de sosirea multor falşi profeţi, să avem grijă cu ei. Ajunşi cu părerea în acest punct, au avut nevoie de resurse pentru a continua aşa că au deschis bibilia la semn şi au citit 5 minute: “în evanghelia după Marcu capitolul 13 versetele 33 şi 34...” Noi suntem liniştiţi pentru că ştim că Lumea va continua. Cel mai mult e nevoie acum să studiem Bibila, ca să nu cădem în capcana Satanei. În ziua în care va veni Sfârşitul Lumii se vor aşeza toate, atunci vor veni binecuvântările viitoare şi eterne aşa cum se poate citi în Apocalipsa 21, de la 3 la 5 – conchiseră Los Testigos de Jehova înainte de a-şi continua vizitele.

CE SPUNE UN ŞAMAN LOCAL (CURANDERO)
Señor Santiago Uicab Chan

Da, cunosc cazul italienilor. Înainte se zicea că în 2000 se va termina Lumea şi nu s-a întâmplat nimic, acum se zice că în 2012, pentru că aşa au profeţit mayaşii. Eu nu cred în chestiile astea, numai Spiritul Suprem ştie când se va sfârşi Lumea şi nu o fiinţă de pe Pământ. Trebuie să credem în noi şi în semenii noştri, pentru a deveni mai buni, pentru ca în fiecare dimineaţă să avem speranţa că ne va merge mai bine. Lumea nu se termină, cei care se termină suntem noi, a conchis el curandero.

CE SPUNE UN GRUP DE FEMEI DIN SAT
Pe noi ne-au angajat să servim când au avut Pascua, ceremonia când s-au reunit ei din toate părţile. Au venit aproape 300 de persoane, multe femei păreau mexicane dar căsătorite cu italieni. Nu ştim cine sunt ei, dar cu noi s-au purtat bine.
Mayaşa 1 (care a servit un timp în casa italienilor) – interiorul complexului e luxox, e ca şi când te-ai duce în Statele Unite. Înăuntru au absolut de toate pentru a nu fi nevoie să iasă afară. Îşi produc singuri hrana. Au nişte depozite imense.
Mayaşa 2 – sunt ciudaţi, pentru că nu vorbesc deloc cu cei care lucrează pentru ei şi îi plătesc puţin, 10-12 dolari pentru o zi de muncă de dimineaţa de la 7 până la 3 fără pauză.
Mayaşa 3 – ultima dintre ele a spus că înainte să-l cumpere italienii localnicii erau obişnuiţi să meargă să vâneze pe terenul respectiv, fiincă acolo pădurea e înaltă şi ai ce mânca. După ce au intrat în posesia lui, italienii le-au interzis accesul. Nemulţumiţi, sătenii au tras cu flinta în statuia vulturului de la intrare.

Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan

Playa del Carmen: Mare Fiestă la Primărie

Hola compañeros, am în plan azi să vă transmit nişte poze de la El Bicentenario Mexicano şi nişte cugetări care mi-au apărut după. Să nu mai lungesc introducerea degeaba şi să purced aşadar:

Ce iaşte un EL BICENTENARIO:

În septembrie pe la vremea culesului, mexicanii sărbătoresc Revoluţia lor din 1810 - prin care s-au născut ca naţiune. Anul ăsta s-au adunat 200 de ani de când a fost mişcarea naţională cu flinte despre care vorbesc. Toată luna s-a cântat muzică pe stradă, prin magazine... mariachi desigur, plus imnuri şi melodii de amor. Veselie, steaguri, promoţii, goarne... Pe 16 septembrie fieştecare primărie a organizat câte o scenă cu mariachi, dansuri, fiestă şi artificii. La fel si la noi în sat - în Playa del Carmen. Bineînţeles că m-am înfiinţat acolo cu degetul pe buton să fac nişte jpeguri, să ascult un mariac-doi... tare fain cântă, zău. A fost multă lume, cel puţin 15 000 de oameni. Publicul cam plictisit ce-i drept, probabil ascultă mariachi în continuu din copilărie... oamenii veniseră mai mult pentru mâncare şi artificii. ...şi pentru că au avut motiv să-şi pună tricoul/şlapii de sărbătoare. Eu eram entuziastă, dar pe dinăuntru, că pe-afară n-aveam cu cine, El Cherchelon fiind încă plecat teleleu prin Şenghen. Uai de mine ce arome plăcute, ce bunimi vindeau ambulanţii pe-acolo!.. şi ce ieftin era. Mi-a părut rău că mâncasem acasă ceva, nu mai încăpea decât ceva mic la care am râvnit imediat ce-am văzut triciclistul cu plita: o marquesită.

Treaba s-a îndesfăşurat pe mai multe scene, care împreună formau un fel de tămbălău organizat. La un moment dat pe şcena principală solisa fusese anunţată, dar tot întârzia să apară. Atunci o fetiţă de 50 de cm din public s-a oferit să cânte ea până apare solista cu pricina. Au urcat-o pe braţe pe scenă şi i-au dat un microfon. Atât i-a trebuit... Pân-aici! Când s-a apucat cu toată forţa de microfon ş-a luat-o la cântat... fals şi tare, tot publicul anterior amorţit acum se prăvălea pe jos de râs. Am filmat, dar a ieşit cam ondulat că nu mă puteam abţine să nu râd. La refren le zicea şi mai tare, din toţi plămânii "Mexico lindo y queridoooo!!!...". N-o mai putea opri nimeni. Vensie şi solista... dar fetiţa nuoo, nimic... i-a dat cu songul la maxim până ce prezentatorul i-a zmuls microfonul, exact când să înceapă al doilea cântec (fata avea repertoriu), moment în care a făcut serioasă o plecăciune ca la operă în aplauzele generale...

Some pics:



De remarcat modelul pictorului, cum sătea el aşa fix pe asfalt... dar ce conduri... s-ar fi uitat ea sărăcuţa la mine că era curioasă, dar era treabă seroasă la mijloc. Cu arta nu te joci, nu te mişti în timpul procesului... dacă te pictează cu o ureche pe faţă?

Bicentenario,Mexico

Mexicul şi violenţa

Ca să ştie şi ascultătoarele... aici în Playa când e vorba de fiestă publică... ca femeie te simţi în siguranţă maximă la orice oră din zi şi din noapte. Băieţii "de cartier" de aici nu beau şi nu se iau de tine. Cel mult primeşti câte un timid "buenas noches, linda" asezonat cu un zâmbet până la urechi ş-o privire cu subînţeles de amorezat. They look but don't touch. Foarte decenţi zău... n-am văzut atâta nonagresivitate (psihică, verbală şi fizică) nicăieri în lume. Desigur că e şi multă poliţie care vigilează. Dar la noi până şi jandarmii te agresează din priviri. Aici poliţia îţi inspiră încredere. Locul ăsta e ca un culcuş mare format din oameni...

A doua zi după Bicentenario a fost o ştire la radio despre Cozumel. Suna cam aşa: "ieri la fiesta de la primărie s-a întâmplat un eveniment foarte nefericit: cinci tineri s-au îmbătat şi au fost luaţi la Poliţie. Nu au făcut scandal, totul s-a desfăşurat în pace, însă este foarte trist că acest eveniment a avut loc în comunitatea noastră. Nu e bine când se întâmplă asemenea lucruri, ce ruşine pentru Cozumel... etc.etc."

Se mai întâmplă neajunsuri şi aici, desigur, nu e raiul pe pământ. Mai auzi de bătăi pe la birturile săteşti sau de varii incidente şi răzbunări personale, în general legate de alcool. Ce vreau eu să spun e că overall e pace şi veselie, restul sunt excepţii. Şi n-ai cum să dai de aceste excepţii dacă duci o viaţă normală.

Spiritul mexican

Mexicanii chiar ţin la ţara lor, sunt mândri de naţionalitatea lor şi au şi de ce în opinina mea. Ce m-a surprins aici cel mai mult a fost o chestie la radio. E un grup naţional de media Grupo Radio Centro, are emisie peste tot FM of course. Ei bine, are o reclamă de câteva ori pe zi care sună cam aşa:
"Tu cunoşti cel mai bine Mexicul, ştii ce probleme are şi de ce are cea mai mare nevoie. În fiecare zi la 12 să ne unim cu toţii şi să ne gândim la ţara noastră, s-o vedem în pace, armonie şi prosperitate. Cu cât ne gândim mai mulţi cu atât ne va fi mai bine... Nu uita, în fiecare zi la 12 ai programare aici! Suntem mândri să fim mexicani."
Noah ce părere aveţi? Oameniii aici iau treburile astea în serios, nu i-am văzut niciodată să râdă de chestiile de suflet şi nici să zică nu când cineva important zice "hai să ne unim într-o cauză bună"... Chiar dacă nu se gândeşte nimeni fix la 12 la Mexic, închipuie-ţi numai în momentul reclamei câţi ascultă si se gândesc la text... Sunt în total 110 milioane locuitori.

Mexicul şi drogurile...

Că tot m-aţi întrebat mulţi cum mă descurc pe aici cu narcotraficanţii... Vă spun, greu! Greu de găsit unul dacă nu eşti în branşă. N-am avut şansa mă infiltrez încă, dar lucrez la asta :) Noah, ideea e că o fi rău cu războiul cu narcotraficanţii, nu zic nu că nu cunosc detalii, dar treaba e acolo în nord, la graniţa cu America. Au loc multe vendete personale şi mai pică şi civili, cred că e grav însă nu ştiu în ce măsură... fiindcă nu poţi avea 100% încredere în ce zice media, se deformează şi se exagerează mult după cum bine ştim.

Închipuie-ţi că eşti în Apuseni la o cabană. Auzi la radio că la Stockholm se împuşă nişe cartele de droguri între ele şi că oraşul e terorizat şi imediat primeşti un telefon de la un prieten: "Vai, am auzit cu drogurile în Europa, tu eşti în siguranţă?!" Când mă întreabă cineva cum mă descurc cu narcotraficanţii, dacă nu mi-e frică etc, pentru mine cam aşa se simte. Pt cine nu ştie, Playa del Carmen e în sud, la mii de km distanţă de vendetele care apar în presă.

Fiesta noroioşilor

Sâmbăta trecută la mine în curte s-a întâmplat un mare party. Mar, fiica proprietarilor unde am închiriat, a împlinit 15 ani. La Catolici asta înseamnă că e rost de mare fiestă, de o slujbă mică în bătătură şi de un album foto de "ieşire în societate" cu rochie de prinţesă. E ca un fel de Bar Mitzvah dar pentru fete. De foto ne-am ocupat noi 3: eu, Cannonul cel mic şi fotoşopul. Am şi avut cu cine... un model excelent, toată lumea s-a minunat de rezultat. Iată-l:

La Mejor Quinceanera Playa del Carmen

La Mejor Quinceanera Playa del Carmen

La Mejor Quinceanera Playa del Carmen

La Mejor Quinceanera Playa del Carmen

Now... the party. Eram în mijlocul unei depresiuni tropicale care n-a mai apucat să se transforme în uragan. Asta înseamnă că vreo trei zile a plouat când cu găleata, când aurel-mocăneşte :)- Sub iarba care părea fresh se iscase de fapt o samă de glod - care a fost total întors cu susul în jos de distinşii oaspeţi, după care s-a lipit şi s-a întins bine pe ei în timpul trântelor organizate... după care a fost introdus treptat prin intermediul vehiculelor umane direct în piscina cea albastră şi înainte curată. Spre disperarea mamei, a tatălui şi a sfântului duh.

Iată eventul pe scurt:



Păiangenul casei a trecut intact prin fiestă:

Arana-Playa del Carmena

Arana-Playa del Carmen

Arana-Playa del Carmen

Legendă: în ultima poză se poate vedea cum protagonistul aruncase cu pânză după pradă. Se poate deduce că prăpăditul din imagine e un gândac de piatră mega-rapid care nu are aderenţă la pânza de păianjen. Nu că ar interesa pe cineva pe criza asta...

Cum mi-am petrecut solo vara lui 2010: Părţile I-III şi IV-V

Periodic primesc câteva mesaje de la pretini, cam pe-aceeaşi perioadă toate, care suna cam asa: "ce mai faci 'ăăăi!... ce ştiri mai ai? vrem poze!" e pulsatilă treaba - o iau ca pe un semn ca tre sa mai şcriu una-alta pe aici. S-au petrecut în veaţa mea tropicală o sama de chestii, nu zic... tre s-o iau din urma tare...

Ştirea 1 (depăşită): pe 13 Iulie a plecat Cănuţă al meu teleleu prin Ieuropa cu barca. Şi-a pus şalopeta de travel-guru şi de-atunci încoace mână pâlcuri de câte 100 de moşi britanici pe fluvii europene. Era într-o sâmbătă când a sărit cu aveonul din Cancun la Madrid, de acolo la Cluj, apoi s-a dus cu rata la Sibiu, după care s-a dus înapoi în Cluj, de unde a sărit cu aveonul la Budapesta. Acolo s-a urcat pe vapor. Vine în Octombrie, tot de la Cluj.

Q&A la ştirea 1: "şi ce-o să faci tu atâta timp singură?" păăi... acuma, după 2 luni, ştiu răspunsul. Iată-l:

PRIMA PARTE - Huzurul

Primele 2 săptămâni am dus o viaţă de gândac de chicinetă: am văzut filme, am creat chestii digitale, am mâncat bunimi, am căutat pi Gugl' terenuri bune de construit imediat...

Principalul event din prima parte a "singurătăţii" a fost LUCY: GRAND OPENING :)
Lucy e numele unui "Restaurant y Cocteleria" de pe marginea şoselei, la km 35 între Playa del Carmen şi Tulum, în dreptul faimoasei cenote Dos Ojos - unde avem noi hectarul cel mare.
Mayaşul care ne-a vândut noua hectarul, pe numele lui spaniol Edilberto iar pe cel mayaş Ciao Balam, la cei apoape 70 de anişori ai săi s-a gândit să înceapă o nouă viaţă... De om de afaceri: s-a apucat să deschidă un bar cu aperitive pe marginea drumului, chiar în garajul lui de ciment acoperit cu PVC albastru la intrare (classy), garaj în anexa căruia şi locuieşte. Prin "locuieşte" a se înţelege că are un hamac de-a curmezişul unei camere, un TV, 2 rafturi şi un frigider. E şi taximetrist în Tulum pe deasupra. La om se pare că-i place mult de noi. Are motivele lui, necunoscute nouă - zic asta deoarece mayaşii ăştia se amestecă fără probleme cu extranjeri ca noi, dar nu chiar aşa, pân' la tras de şireturi. So, aşa de mult îi place, ca ne-a chemat la Grand Opening. Cherchelon era deja în Sibiu, aşa că m-am suit singură în Teleleu şi l-am reprezentat. Acolo... o samă de mayaşi veniţi de prin toate colţurile Yucatanului, rude de-ale lui, prieteni de-ai rudelor, taximetrişti - fraţi de-ai lui de volan... şi eu, aproape albă, blondă... eram pesemne contrastul necesar pentru o sâmbătă reuşită. Nu cunoşteam pe nimeni în afara lui Edilberto. Am făcut câteva glume cum se face, am stat la coctel, dar mai departe, cum eu nu mănânc nici peşte, nici măcar fructe de mare cu vitamina C de mare, n-aş fi fost un comesean potrivit... şi ca să scap de mulţimea de întrebări care ar fi urmat când să ne fi aşezat la ospăţ, am adunat repede pe cei trei copchii care se zbenguiau acolo la marginea drumului (veniţi cu familea la opening) şi le-am propus să-i duc pe plaja mea favorită, acolo aproape, la Akumal. Reina, Nancy şi cu Pancho. Sunt din Chemax/Valladolid (aka de "departe", din jungla yucatecă). Nu mai fuseseră niciodată la plajă, therefore au tropăit în praf de bucurie la gândul că-i transport la Akumal cu naveta mea din viitor. Nancy are o mamă, care nici ea nu mai fusese la Akumal şi care nu s-a putut abţine, şi-a luat de pe masă farfuria cu peşte şi s-a suit cu noi în navetă. Copchiilor le-a fost cam frică de apa cea mare, obişnuiţi fiind să sară doar prin cenotă. Deşi acolo unde i-am dus apa avea nu mai mult de jumătate de metru, cam o oră le-a luat să-şi dea drumul la bălăceală...

Exemplificare color:



Când aproape să apună Soarele, am dat cu piatra în melodie şi le-am zis că tre să ne întoarcem... dar copiii junglei sunt suprinzător de bine educaţi aici şi nu comentează la deciziile oamenilor mai înalţi. Atât de simţiţi cum rar am văzut. La maşină, uzi fiind, s-au oferit să călătorească în portbajaj, să nu strice interiorul... imagine that. Am rămas "uăă", nu-s obişnuită cu aşa copii. Le-am zis să stea calmi şi uzi în spate cum au venit că naveta mea are un sistem special de zvântat urma de fund ud. Ce tare a fost cân' le-am povestit de casele scumpe din Akumal, le-am zis "uite aici de exp, în casa asta de pe colţ stă incognito sora lui George Bush" La care mama lu Nancy m-a întrebat: "O cunoşti?"

A DOUA PARTE - păzea, vine Mama...

Prin primăvară maicamea fost aici într-o vacanţă (nu mai ştiu dacă am menţionat asta, dar parcă nu). I-am închireat un studio, s-a plimbat pe la plaje, şi-a făcut mult self-entertainment şi s-a îndrăgostit de locurile de care tot v-am zis. Întoarsă acasă, s-a pensionat anticipat, hotărâtă că vrea în Mexic! Repede şi definitiv... so, a doua parte a verii mi-am petrecut-o onlain, încercând s-o conving să mai amâne un pic, că încă nu am nimic sigur aici şi că riscă destul mutându-se de la căldurica repartizată a Garsonerei, direct aici cu chirie. La care ea nu şi nu, că vine... că Mexicul e viaţa ei, că-şi asumă orice risc...

Mom s-a născut să fie turist: rezistă ore în şir la soare fără prea mulă apă, îi plac etnicităţile, istoria, plajele, e sprintenă şi se bucură de orice moment kodak. So, acuma e în faza în care îşi vinde scump garsonera şi-şi împachetează agoniseala. Urmează... mutatul. Am stat acuma şi m-am gândit... eu am avertizat-o de riscurile financiare, etc. dar şi eu aş fi făcut fix la fel în locul ei, ce să mai! Între a rămâne forever în stadiul de pensonară singură acolo la garsoneră aşteptând poştaşul şi a veni aici în incertitudine, aş alege plaja, oricat de faină ar fi garsonera :) Mai ales acuma că vine iarna... da... ideea principală e ca tre să-ţi placă mult soarele dacă vrei să locuieşti indefinit unde suntem noi, fiindcă e mult... aici pe cer.

A TREIA PARTE - Terenul...

Phii cât am mai scorbolit netul după loturi în Chemuyil (nu râdeţi acest nume pur mayaş) - îmi place mult locul, adică poziţia sătuclui ăstuia pe Rivieră, aproape de cele mai faine plaje, parcuri şi cenote. Prima dată am dat de un argentinian-mexican, Cesar, certat cu nevasta, divorţat de-a binelea de fapt, care căuta săracul să-şi vândă loturile ca să aibă bani se mute cât mai departe de ea... El are mai multe loturi în perimetrul ţintei mele imobiliare, dar nu le vinde decât 2 câte 2, lipite. Noi n-avem dinero decât de unul... păcat, erau bine poziţionate.

După discuţia interminabilă cu Cesar pe marginea a "ce vor de fapt femeile de la bărbaţi", am fost la un suc cu Alejandro: un "agente importante" pe la 45, bine făcut cu păr grizonat pe chept izbucnind de sub cămeşă, care recent dăduse de nişte secrete publice "ezo". Pe durata întregului suc de portocale a încercat de zor şi degeaba să mă impresoneze la ceacră cu tot felul de texte din The Secret. Avea şi un colţ de jad montat în aur la gât... Cum n-am căzut pe spate nici din prima nici din a doua, a trecut la subect şi a început să mă aburească cu terenurile lui.. câte poţi face pe ele domle! şi aia, şi aialaltă... po să aduci şi cai cu şarete să duci turiştii prin junglă la cenote... Am fost tot timpul de acord că se pot face multe chestii în multe locuri în viaţă pe pământ şi în contraparte l-am aburit şi eu cu prietenii mei cu bani mulţi şi cu herghelii care stau pe burtă gata să cumpere hectare de junglă virgină în Mexic. Nu erau rele terenurile omului, ce să zic acuma, teoretic meritau investiţia, însă 1) depăşeau bugetul meu şi 2) nu mi-a plăcut aşa de mult de atitudinea lui, tip "buy now!". Dar timpul n-a fost deloc pierdut, din acest "encounter" m-am ales cu un suc natural şi cu un plan mare de 1 metru pătrat rulat - despre viitoarea urbanizare din Chemuyil. Ţeava de hârtie cu pricina mi-a prins bine în cercetările mele - am putut să văd pe ea unde ar să hie în viitor drumurele, densitatea de case, zona comercială, zona rezidenţială, etc..

Apoi a urmat întâlnirea cu Clanul Verilor din Tulum... o încrengătură genealogică de vreo 30 de rude mayaşe, dintre care fiecare s-a ales cu câte un terenuş titulat în cea mai bună zonă din Viitorul Chemuyil, imediat vizavi de terenurile cu herghelii ale lui Alejandro. Cum de s-au trezit cu titlurile în buzunar? Simplu, tata lor, senor Gilberto Maas Tun a fost şef de colectiv când s-a produs împărţirea. Aşa că am luat-o pe filonul verilor tot înainte şi la scurt timp am decis, nu fără emoţii, "Lotul": un terenuş de 900 mp aproape de stâlpul de curent, pe o viitoare avenidă importantă. L-am şi luat, fiindcă era în buget, era titulat, urbanizat (imediat construibil adică), cu curent la drum, başca că avea şi orientarea care-mi lipsea:) 18000 USD. Când zic "Lotul", mă refer la un cub de junglă deasă cu latura la bază de 30 m. Era foarte... des. Printre junglă am putut să întrevăd pe el câteva orhidee, 2 palmieri interesanţi şi ultima dată când am fost zburau prin el nişte fluturi mari de un albastru foarte electric... Presimt că în câteva luni numărul de case din "Noul Chemuyil" o să crească cu 25%, de la 3 la 4: e vorba de un vecin mexican cu o căsucă la 200m mai în spate, de o familie cu un rancho mare mai sus de noi, de o pensiune la drumul prinicpal care creşte maimuţe pe care le arată la turişti şi ai patrulea - noi. Vom fi mai mulţi în scurt timp, fiindcă umblă vorba că se va face un aeroport internaţional lângă, la vreo 15 km. Visul meu comunitar ar fi să alcătuim fagure de prieteni întins în tot oraşul... însă la momentul ăsta mi-e clar ca ţuica că e doar un vis. Să-mi revin deci...

După discuţiile cu verii clanului a urmat interminabilul şir al actelor, apoi desenarea planurelor de casă plus multe alte chestii conexe de care mă ocup din când în când.

PARTEA IV - În căutarea Busolei

So, după ce am anranjatără eu treburle cu terenul cel nou la hix, vro 2 săptămâni am tot desenat planure de casă, ca să fie gata pana vine El Cherchelon, nu de alta, dar Mexicul e campeon la capitolul "tărăgănare organizată a lucrurilor" şi nu vrem să mai tragem şi noi de timp în plus.

Şi cum suceam eu de cubul rubic aşa în capul meu, să se alinieze planurle cu feng-shuiul locului cat mai bine, zic: ia hai să aprofundez mai bine treaba asta cu stelele zburătoare şi cu compasul că nu-i de şagă, o casă o faci doar odată... Atâta mi-a trebuit! Mai ştiam io una-alta din tinereţe, apoi de pe la Mandala de la Bogdan, plus furasem some quality stuff de la sifu Raymond Lo... dar nu pătrunsesem prea adânc în vortexul lucrurilor, până vara asta. Ei, şi când am început eu să m-apuc seros de treabă, de studiu... într-o seară pe la un şepte era... m-a lovit cunoaşterea ca trenul. Treptat, una după alta, aflam nişte chestii mind-bogling... pe care nu vi le spun că ar fi prea mult de explicat pe margine. N-am dormit nopţi întregi încercând să aflu mai mult şi mai mult... La un moment dat, mi-am dat seama că nu mai părăsisem studioul de vreo săptămână. Ajunsesem ca un poet în mizerie, nu mai aveam mâncare, haine curate, apă... Feng-shuiul ăsta tradiţional, când te prinde, apăi nu mai ai scăpare. După ce am aflat cât am putut de mult, după ce mulţimea oamenilor din mine şi-a făcut auzit strigătul "vrem mâncare, vrem apă", mi-am zis: aşa nu se mai poate, trebuie să ies să-mi iau o busolă. Le-am zis la oameni "nu primiţi nimic până nu-mi faceţi rost de o busolă". Asta a fost o misiune grea aici în Playa... Pe cine întrebam, se uita la mine ca la urs. Busolă aici se zice "brujula", rădăcină comună cu "bruja" - vrăjitoare... Nu erau siguri oamenii că vreau chiar o busolă, aici nimeni nu vrea busolă. Ce să faci cu busola domle când ai GPS? So, negăsind o busolă simplă din primele 5 încercări, mi-am amintit într-un moment de inspiraţie de nişe chinezi cu un restaurant ş-un magazin pe avenida Juarez. Yey, mă sui în navetă şi plec în trombă mică într-acolo. Dau buzna pe la vremea siestei:
-Aveţi Lo-Pan?
-Ce!? - mă întreabă mirată chinezoaica, ştergând praful de pe o geantă de plajă
-Busolă dinaia Feng-Shui - zic, pătrată, cu simboluri, care indică Nordul - precizez
-Aaa! (părea că ştie despre ce vorbesc) Nu ştiu despre ce-i vorba, dar sigur nu avem. Poate alături...
-Mă duc alături. Acolo un moş chinez super zâmbitor asculta muzică chinezească şi vindea multe chestii cu şnur roşu. Îmi zic în barbă "aicea tre să fie! yey, am dat lovitura"
-Aveţi Lo-Pan?
-A, nu, zice scurt moşul, nedispărându-i zâmbetul de pe faţă (clar ştia despre ce vorbesc)
-Aham... şi nu aduceţi?
-Nu (zâmbea ca la Kodak)
-Niciodată?
-Nu, niciodată (deja aveam senzaţia că zâmbetul lui râde de mine)
-Şi unde pot găsi sau comanda unul?
-Nu ştiu
(hmm...)
-Frumoasă muzică aveţi aici în magazin, zic
-Mulţumesc, zice el (zâmbind fără oprire)
-Succes pe mai departe, zic eu la plecare, întrebându-mă dacă şi când stă pe budă zâmbeşte la fel
Eu n-am avut succes... Era singura familie de chinezi pe care-i văzusem în Playa. Simpatic moşul totuşi, am luat de la el o bilă mică.

Ce-i de făcut? Să mă duc la Cancun, la super centrele comerciale de acolo?... Departe... Foame... Ca să-mi fur căciula singură, îmi aprind o ţigară. Pe la jumate, îmi vine ideea salvatoare: mă duc la cel mai mare magazin de biciclişti de aici din Mall! tre să fie acolo o busolă, nu se poate să pedaleze toţi oamenii numai cu GPS cu scai. Zis şi făcut, fuga la Mall ca în filmele cu NYPD blue. La magazin, un joven zâmbitor mă vede disperată, cu obsesia în priviri şi mă întâmpină:
-Cu ce te ajut?
-O busolă am nevoie, zic.
-O busolă?!? se uită el la mine ca la femeia bionică
-Da, busolă, care indică N, precizez iar
-Da, sigur că avem, hai cu mine!
Necrezându-mi ureichilor de bucurie, o iau cu el entuziastă spre rafture. Acolo, se apucă şi caută... şi caută...şi caută... şi caută... scoate o samă de chestii de pe inel şi le pune stivă la oparte. Stiva creştea... "Parcă era una pe aici...", zice. Disperarea mea se forma la loc, acul urca din nou spre nivelul critic. Una? Doar una au? sau au avut? "uite-le aici!" exclamă el. "Yuuuhuuu! Pac Pac Yuhuuu!" - asta se auzea numai în capul meu. "Avem una cu termometru şi una simplă la acelaşi preţ, pe care o vrei?" Pe aia simplă, zic. Alt moment de stupefacţie: "Simplă? n-o vrei pe-asta cu termometru? costă la fel" Nu, simplă. Deja omul mă credea dusă cu cabeza, dar na, clientul are prioritate..
...şi unde se adevereşte că Nils Holgersen, într-o dupăamiază însorită de august, îşi luă de la Centro Maya o busolă fără termometru.

Bun, aveam busolă, era cazul să le dau oamenilor din mine ceva de mâncare, cum le-am promis. Orden de Quesadillas Naturales de la Nativo... Man, the meal that day was heaven! după o săptâmână de grisine, stele zburătoare şi texte chinezeşti traduse greşit...

Acuma, cu busolă, primul lucru de făcut era de mers la teren şi măsurat precis. A fost o plăcere să măsor în ziua aia.. o linişte, nişte greieri, un fluture galben, nimeni în jur! Am venit apoi acasă fuga la desenat şi împărţit casa pe sectoare, asta mi-a luat cam o săptămână, fiindcă în lumina noilor chestii învăţate, lucrurile s-au complicat şi mai mult. Plus că la teren am o combinaţie specială de stele zburătoare "sum-of-ten" se cheamă. Combinaţia asta cică asigură un Qi - "export quality" nu alta, însă cere casa să fie pătrată, comunicantă şi cu mijlocul liber. Asta cu mijlocul liber oricum era, dar pătrată! uh... eu vroiam cumva rotundă, ca să nu mai zic că mie de fapt îmi plac mai mult casele asimetrice decât celelalte. După câteva zile de lupte, trânte şi îmbrânciri mentale, am ajuns la concluzia interioară că dacă o fac de formă regulată şi simetrică e ok dpdv feng shui, funcţionează şchema garantat chiar dacă nu-i pătrată ca gaura banului chinezesc. Aşa că am aşezat nişte octogoane roată în aşa fel încât dacă te uiţi cu lupa pătrată vezi un pătrat iar cu lupa rotundă vezi un rotund... "Fagurele" - i-am zis.

PARTEA A CINCEA - Actele şi Solenoidul...

În timp ce o parte din mine se ocupa de feng-shui şi planure iar alta de amenajarea noului studio închiriat pentru Mom, a treia parte dădea telefoane zilnice la Manuel să vadă cum a mai înaintat treaba cu dosarul. Care dosar? Păi pentru vânzare aici tre pregătite înainte sau după, nu contează, vreo 12 hârtii de pe la tot felul de foruri competente şi încasatoare de taxe şi impozite. Manuel era "omul meu de bază" din Clanul Verilor din Tulum, care mă ajuta cu actele. După ce m-a ajutat o săptămână şi m-a întârziat o lună, a dispărut complet din viaţa mea şi din microunda telefonului aşa că m-am urcat cu calm şi scrâşnet din dinţi în maşină şi m-am apucat umblu să-mi completez singură dosarul. Mai lipseau trei hârtii. Contra unor taxe modice în total de 200 USD, a unui morman de copii şi a 3 drumuri între Playa şi Tulum, primele două au fost relativ uşor de obţinut. Ei a treia, dovada că nu ai datorii la reţeaua de apă potabilă... asta întârzie şi azi, săptămâna viitoare pe vineri o am. So, oamenii ăştia cu apa au cerut cele mai multe documente şi trebuie să meargă personal în inspecţie să vadă dacă pe un teren stufos din mijlocul pădurii, unde NU EXISTĂ REŢEA DE APĂ PUBLICĂ şu unde nu locuieşte niciun exemplar biped, omul nu şi-a tras cumva o ţeavă ilegală lungă de 3 km până la cea mai apropiată sursă. Logic, de ce să sapi un puţ de 10 m până la cea mai fresh apă din lume, când poţi să sapi din 16 mişcări simple un şanţ 2 km până la apa ţevii statului?

Şi ca nu cumva să obţin hârtiile prea repede, fen-şuiul lunii septembrie s-a găsit să-şi spună cuvântul printr-o stea foarte enervantă plasată hix la intrarea studioului meu. O plezneam cu uşa mereu când ieşeam afară. Lunea asta s-a enervat pe mine:

Trebuia să fiu în Tulum pe la 12 să iau hârtia nr. 2 - bucurie mare că scap de ea şi se mai duce o grijă din cele 3. Dimineaţa pe la 8 mă scol mustind de entuziasm să mă duc la Tulum să iau Constancia de Obra Municipal. Fusesem vineri la Desarollo Urbano, depusesem stiva de chestii, treaba era sigură, yey. Se face luni dimineaţă, îmi biau cafiaua în capul scărilor, soare, păsărele... Ce se poate întâmpla mai rău decât să mă lase baltă Manuel, care deja se întâmplase? Mă urc în navetă, tot soare, păsărele... Nu porneşte! Nu-mi venea să-mi cred ureichilor. Baterie avea. "Ar putea fi de la alternator?" îmi zic eu uitându-mă la mine cu privire de connaisseur (n-aveam la cine altcineva să mă uit, eram singură pe toată strada). Mă uit cu pupila dilatată in telefon, nu mai era nr. lui Wilbert acolo... schimbasem telefonul, ruginiseră multe numure odată cu cel vechi. Uhm... iau un taxi, hai la atelier. Mă dau jos, fuga traversez şi.. când dau colţul... atelierul nu mai era. All gone... nici măcar o piuliţă nu lucea în soare pe asfalt, era curat ca-n palmă locul. Intreb lângă, la spălătorie. băietul cu cârpa udă îmi zice că s-a mutat pe strada următoare, colţ cu 35. yey, hai acolo! Acolo.. nimic... case, maşini... un moş pârlit bine de soare ştergea de ulei o bicicletă ruginită. Îmi zice că "nooo n-are cum sa fie atelier în zonă". uhm... sun la Cavalerul Cifrelor, la Pedro, contabilul (allways de nădejde) şi zic: "sunt o fecioară la ananghie", el zice "stai aşa că rezolvăm" - îi place mult să umble prin oraş, de-abia aştepta să iasă din birou. Iau un taxi, mă duc la el. Între timp Pedro l-a găsit prin lanţul telefoanelor pe Wilbert undeva în fundul oraşului, cică are atelierul lui acuma, s-a despărţit de "Pantera"... Venim cu toţii călare pe fordul negru al lui Pedro până la mine pe strada 26. Acolo scoate Wilbert trusa roşie de fier, se bagă ca un şarpe în motor şi iese cu o piesă compacta aşa la prima vedere, ca un shaker argintiu cu altoi. E de la "marcha" zice, tre să schimbăm ori "los carbones" ori "solenoidul", tre desfăcut ca să ştim. Hmm... dau eu din cap de parcă aş fi stiut despre ce vorbeşte... păi hai să schimbăm, că tre să ajung la Tulum şi să mă şi intorc (cu foaia cea scumpă de 1600 de pesos dacă se poate). OK, ne despărţim urmând ca W să se ducă acolo la el în fundul oraşului, să desfacă pe îndelete piesa şi să mă anunţe buba şi preţul. Trec 30 de minute... eram la bancă să extrag dinero din cardul roşu, sună... întrerup cu un deget acordurile Funky Chicken (ringtonul favorit): "1300 pesos cam aşa face, fără manoperă... de nou e 5000 de pesos". Uăă zic... no asta e. Eram la locul potrivit, la bancomat. Scos el dinero, dat la Wilbert să ia carboanele şi încă nişte chestii care ruginiseră şi aşteptat... între timp mă duc acasă pe net să văd la ce zic oamenii ăştia "marcha". În spaniolă înseamnă "merge". Cum adică s-a stricat "mergele" maşinii? - asta era evident! N-am aflat din prima ce piesă este "mergele". Pi hai s-o luăm aşa algoritmic... ce parte a maşinii are solenoid? păi asta e o bobină (atâta lucru ştiam şi eu), aha, deci e treabă electrică la mijloc. După nişte Gugl Imigiz româneşti în care am recunoscut shakerul cu altoi am găsit: ELECTROMOTORUL se dusese pe puşcă.. sună W pe la 3, zice: Marcha e gata, ventilatorul al doilea nu merge, e grav pe căldura asta! Ştiam de la Edi că "nu se poate spune că merge", pe bord acul se păstra normal, doar de vro două ori urcase uşor prin Iulie dar se cuminţise singur înainte să "oprim imediat". Apoi, cu mine la volan n-a avut curajul să urce, se pare că am avut noroc. În sinea mea speram să mai am în continuare, dar Wilbert dădea îndoit din cap. Well am zis... dacă W zice şi nu dă înapoi uşor, atunci e semn că tre făcut... alţi 500 pesos, trebia schimbat "el motorcito" - aka motoraşul ventiladorului, adică luat unul nou că aici nu se găsea second.

E super tare să-i vezi pe mecanicii mayaşi în aţiune, mai ales Wilbert. Sunt mici de statură, aşadar când vine vorba de camionete (cum se numeşte aici orice de la SUV în sus), se urcă pe un scăunel sau se bagă direct în maşină, altfel nu ajung în burta motorului. Ca de exp:

Playa Service

Gata, am depănat ce am avut de depănat azi... toată lumea e acum "la zi" cu eventurile. Mie îmi urez noapte bună şi vouă o toamnă caldă cu oferte multe.

Video: !Esto es Mexico!

Anul ăsta (2010) se sărbătoresc în Mexic 200 de ani de la o revoluţie care a dus la formarea naţiunii. O mare televiziune naţională s-a apucat să producă o serie de videoclipuri "Estrellas del Bicentenario" (Stelele Bicentenarului), într-o realizare de excepţie care prezintă câte un stat dintre cele 31+1 ale Mexicului. Până acum au ieşit clipuri penru 9 dintre ele.

Eu plec acum să visez un pic cu ochii deschişi, le-am pus aici pe toate să se delecteze tot telecititorul...

[dă full screen, iar dacă ai sunet bun foloseşte-l că n-o să-ţi pară rău... sau pune nişte căşti]

CHIAPAS
SONORA TAMAULIPAS OAXACA VERACRUZ SINALOA CHIUAUA QUINTANA ROO YUCATAN
...
Iar ca să nu cumva să ies din blog fără să dau cu piatra-n melodie, iată prin comparaţie mesajul României, a cărui lansare a costat de 16 ori mai mult decât oricare dintre videoclipurile de mai sus: LAND OF CHOICE 2 LAND OF CHOICE 1
Când mă gândesc ce fain s-ar putea face şi la noi un clip care să lovească direct în şchirit şi-n corazon cum au făcut mexicanii... phii!

Oraşul Meu...

Playa del Carmen, 60km sud de Cancun... un oraş de 500 mii de locuitori diverşi, ridicat în numai 15 ani dintr-un sat de pescari anonimi - nu ştiu dacă aveau asociaţie sau nu pe vremea aia. E oraşul în care locuiesc de 7 luni şi in care voi mai sta cam 6 aş zice - până facem prima casă. Am găsit aici în maşinăria mea Compaq de 3.5kg nişte poze de pe străzile lui şi m-am gândit să le dau în vileag pe blog, să-şi facă şi telecititorul o părere şi să vadă şi mama lui Cherchelon unde o să vină în vacanţă, când o să vină.

În mare parte oraşul e format din clădiri mici pătrate din beton, lipite unele de altele fără rost şi conectate cu 100 de fire. Partea bună e că unele-s vopsite vesel, e multă verdeaţă pe străzi (tot timpul anului) şi că pe clădiri la tot pasul apar înscrisuri de firmă amuzante şi colorate, cum ar fi:

HOSPITAL DE CELULARES
EVIL'S TATTOO
LAVANDERIA "SPIDY GONZALES" (spălătorie)
MINI-SUPER "LA RANITA" (trad "broscuţa")
CARNITAS "EL DURO" (fripturi)
RESTAURANTE "LA DIVINA COMIDA" ("comida" = mâncare)
TAQUERIA "UN TACO MAS" (fast-food "încă un taco")
TAQUERIA "EL BURRO LOCO" ("măgarul nebun")
RESTAURANTE "EL TOLOC ENAMORADO" ("şopârlul îndrăgostit") - aici e pictat mare un şopârl care cântă la trompetă
BAR "LA CARABINA" - aici sunt pe geam decupate din autocolant două flinte mari
PELUQUERIA "EXECUTIVE BARBER SHOP" (frizerie)
CAPITANIA DEL PUERTO - HARBOUR MASTER PLAYA DEL CARMEN (înscris oficial)
"WATCH MY WATCH" (magazin de ceasuri de firmă)

...and so on

Playa del Carmen e unul din acele locuri de care te poţi uşor îndrăgosti şi asta nu din cauza arhitecturii impresionante sau a dezvoltării economice. Ci din cauză că e vibrant, vesel, senin, dinamic şi relaxant. Oraşul ăsta parcă te primeşte cu braţele deschise şi te face să te simţi bine. E ca atunci când te îndrăgosteşti de o persoană. Când iubeşi anumiţi oameni, nu-i iubeşti pentru trăsăturile lor fizice perfecte sau pentru afacerile lor de succes, ci pentru felul lor de a fi. Playa are asupra mea un efect total opus faţă de de restul îngrămădirilor urbane prin care am mai locuit: după câteva ceasuri petrecute în oraş (cu sau fără treabă), culmea, mă întorc acasă odihnită şi cu chef de viaţă. Pentru că Playa trăieşte, respiră, iubeşte...

În Playa te plimbi pe stradă şi simţi că participi la tot ce se întâmplă. O să exemplific genul de "participare" la care mă refer printr-un slide scurt, în care autorul ne narează în imagini doo nunţi suprinse în aceeaţi zi de obiectivul observatorului pietonal care sălăşluieşte înăuntrul autorului însuşi. O nuntă cu, iar alta fără "pretenţii". Iată starea civilă şi sufletească a lucrurilor:



Playa are şi o parte destul de mare de "downtown" turistic cu case faine, elaborate, cu hoteluri cochete, grădini cu piscine, cluburi faimoase... spre plajă desigur, parte în care îmi place să mă plimb pe seară cand nu-i aşa de cald. Nu prea pot să mă inspir totuşi din peisaj pentru noua casă, având în vedere că noi o să locuim de fapt în junglă.

Iată cam cum arată în mică parte Oraşul Meu şi al altor 500000:

Scuba-Video: Reciful de Coral din Cozumel

Un super video în HD, Reciful din Cozumel (daţ ful screen):

Ruinele Maya: Chichen Itza, Uxmal, Ek Balam, Tulum

Echinox la Chichen Itza (cu subtitrare în Engleză):


Ruinele de la Tulum şi Coba:


Ruinele de la Uxmal pe unda unui melodiu Mexican:


Ek Balam I:


Ek Balam II:


Speculaţii despre un simbol misterios pe perete, la ruinele de la Tulum:

Video: Maya Underworld (Xibalba), Yucatan, Mexico

Ui' aici o super călătorie în lumea Cenotelor, considerate de către mayaşi intrări în Xibalba - documentar BBC cu un titlu cam pretenţios, dar care merită văzut:

Secrets of the Maya Underworld 1/5


Secrets of the Maya Underworld 2/5


Secrets of the Maya Underworld 3/5


Secrets of the Maya Underworld 4/5


Secrets of the Maya Underworld 5/5: End of the journey

La Gran Travesia Maya

Nici n-au trecut 3 săptâmâni de la prima vizită la parcul-minune de care v-am zis cu aşa entuziasm, că pac! cum stăteam noi în Teleleu aşa la un semnafor, vedem o reclamă pe un ecran enervant de intersecţie: Travesia Maya - Xcaret, 20-22 Mayo 2010. uăă! Păi ştiţi ce înseamnă asta? Intrare gratis pentru primii 5000 de vizitatori la cel mai important eveniment Maya al anului, oferit de Xcaret! gratisss... de visss!

E vorba de o sărbatăoare anuală dedicată lui Ixchel, zeiţa apei şi a ferilităţii. "Travesia" - se numeşte aşa pentru că, după o noapte de cântece şamanice şi ritualui sacre, la 6 dimineaţa nişte tineri cu muşchi se grupează pe malul continental în nişte lotci de lemn şi vâslesc 19 km pe mare până pe Cozumel, unde continuă ceremoniile şi ritualurile încă o zi. De prin 95 Parcul Xcaret organizează chestia asta anual. Ceremoniile sunt reale, nu-i teatru. Connaisseurii care află, vin din multe părţi ale Mexicului şi fac coadă toată noaptea să intre la ceremonie ...şi nu numai, că dacă reuşesti să pătrunzi primeşti şi o brăţară de acces pentru toaaată ziua, inclusiv la şoul de seară de care vorbeam mai demult. Pentru eveniment e musai să vii îmbrăcat în alb sau măcar tricoul să fie alb.

În ziua cea mare, după ce am stat la o coadă lungă de tot (foarte plăcută de altfel), pe la 5:30 dimineaţa am reuşit să intrăm, printre ultimii. M-am simţit de parcă venise Crăciunul. Îmi doream aşa mult încă o zi în Xcaret... şi am primit pleaşcă şi Travesia.

paranteză - spuneam mai demult că lucrez la un prototip de tolbă subacvatică pentru camera foto. Ei bine, la Xcaret am avut prototipul cu mine, în variata beta: ziploc dublu lipit cu "duck" tape de un capac mare de şprei astupat cu un plexiglas de la o mască de snorkel ieftină. It worked! A ţinut numai o zi şi se vedea prin plexi ca prin ceaţă, dar în ochii mei a fost o treabă... - paranteză inversă

Îmi amintesc când am intrat dimineaţa în Parc... era încă întuneric, aleile erau luminate difuz cu făclii, se ardea incense în tot parcul pe 1 km până la plajă şi se auzeau muzici cu tobe şi fluiere... 5000 de oameni... It was magic, I'm telling you.

Enjoy "La Travesia Maya" day:



Abia aştept la anul :)

Teleleu prin Rivieră: Preumblări, Cenote, o Casă...

Între Playa del Carmen şi Tulum sunt câteva cenote care merită atenţia turistului, cum ar fi Cristalino, Azul, Dos Ojos... Sunt piscine naturale cu intrare, locuri fie proprietate privată, fie luate în concesiune de localnici, care localnici stau acolo toată ziua la umbră şi se îngrijesc de ele - adică au grijă să nu intre decât cine a plătit. Intrările costă între 40 de Pesos (3 USD) şi 100 Pesos (7 USD). Unele merită, că te şi lasă să vii cu picnicul tău, altele sunt cam scumpe dacă nu eşti scafandru din fire, să vrei adică să amuşinezi prin ape subterane cu lanterna pe cap. Dar cu siguranţă toate merită măcar o tură. Ideea principală e că după ce faci baie în aşa o cenotă te simţi cel mai proaspăt, curat şi relaxat om de pe lume. Apa e recirculată natural, e limpede ca vodca şi răcoroasă.



Apoi mai e Cenote Azul, una dintre favoritele mele. Aici se văd cel mai clar urmele fundului mării în pădure. E o teorie, cum că Yucatanul s-ar fi ridicat prin căderea unui meteorit gigant la 150km de Cancun - care meteorit a cauzat ruperea pământului şi desfacerea lui în continente. Dacă te uiţi atent prin cenotă vezi tot felul de chestii care concură la această teorie.



Răsfoind prin Removable Disk (G:), am dat de pozele de la cea mai chicioasă casă de pe Rivieră... Eram odată cu Cherchelon într-o preumblare prin cel mai select cartier din Playa del Carmen şi deodată ceva din raza vizuală parcă nu se potrivea cu restul planetei. Era un open house spre vizitare. Am intrat imediat, doar nu era să ratăm ceva aşa de groaznic. E de vânzare. Cine e interesat să achiziţioneze un mausoleu de piatră, gresie, marmură şi ciment să mă contacteze. Cu piscină desigur. 3 000 000 USD - only.



Cred că preţul manoperei a depăşit fondul lunar de pensii al României. Merită furat modelul... cred că lui Becali i-ar surâde ideea.

By the way, că vorbim de căşi, noi ne-am hotărât: facem o casă cu green roof, că ţine loc de aer condiţionat. Cand i-am spus unui amigo local că ne facem casă cu "techo vivo" ("living roof") s-a blocat un pic - şi-a imaginat o casă cu multe animale mici îngrămădite pe acoperiş. Când l-am lămurit că e cu iarbă şi boscheţei şi-a mai revenit.

Entradas populares

 
Copyright © 2011 Distillery Channel | Powered by Blogger
Template by Free WP Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Modificat genetic by Lady Distiluna