Eurobarlamentare: Fenomenul EBA, despre care cu mic cu mare comentăm...

Aşa m-am uitat şi eu la ştirea de după "europarlamentare":



Şi în continuare mă uit obnubilat la pozele celor care mă reprezintă pe mine în Parlamentul European! Nu că ar fi prost pixelate, nu... Doar că vederea lor îmi turteşte pur şi simplu orice urmă homeopatică de patriotism. Mă simt ca şi când o rudă scăpătată, cu ciorapi cu plasă şi guler roşu de pene a intrat într-un salon englezesc pentru a mă reprezenta la ceaiul de la ora 5. La fel, marea majoritate a „formatorilor de opinie” critică rezultatele alegerilor direct sau mai voalat, în funcţie de cine le umple cardul.

Însă eu cred că acesta e rezultatul perfect! Veţi spune că am înnebunit. Poate, dar acest trio imbatabil format din Wonderwoman, Crazy Vadim si Jiji The Shepard reprezintă la fix ceea ce este România astăzi.



Multă cerneală s-a scurs în explicaţii privind cele 2 Românii: cea din Lamborghini si cea din Căruţă. S-a trecut cu vederea, ca totdeauna, a treia clasa, a celor cu second-handuri, care locuiesc în apartamente, călătoresc regulat în străinătate, îşi cumpără cărţi sau merg la vernisaje, la teatru... De ce spun că s-a trecut cu vederea, ca de obicei? Foarte simplu, pentru că, spre deosebire de alte ţări, la noi această clasă este aproape invizibilă. Voit sau nu. Media îi acordă foarte puţin din timpul de emisie. Omniprezente sunt extremele: bogăţia opulentă şi de prost gust sau sărăcia ostentativă de acelaşi prost gust. Asta se oferă, pentru că asta cer telecomandierii de pe canapea. Aşadar nu putem trăi într-o casă cu scame pân' la gât, iar când ieşim pe usă în ieuropa să arătăm distins şi impecabil. Pur şi simplu nu se poate.

Buba celei de-a treia clase este izolarea. Pe bună dreptate ar zice unii, doar suntem o minoritate agresată din toate părţile de transpiraţie, mârlănie, golănie şi multe metafore care se termina în „ula”, „uie”, „zdă” şi „mi-aş”. Ţara mea este prin excelenţă ţara universurilor paralele. Când însă aceste universuri se întrepătrund (şi se întâmplă tot mai des) îmi dau seama, ajutândum-ă şi de o palmă de-a mea ţinută pe frunte, de adevărata dramă. Dragii mei, aceşti fantastici trei, mult mediatizaţi, ne REPREZINTĂ! Nu personal, pe noi, ci pe acest popo_r.

Un popor nu ESTE şi atât. El se fabrică, se construieşte, se educă, se mobilizează... şi lista ar putea continua „ce qula mea”...
Dar cine este oare acest „se”?