O zi din viaţa lui Joberon: Prima parte (a zilei)

...e 6:oo AM... Joberon doarme dus în patul său din apartamentul său din blocul său din cartierul său... Patul e din pal capitalist. Apartamentul, blocul şi cartierul din ciment comunist.

Mai demult, când o explozie de păr în mai toate zonele corpului îi anunţa subtil începutul pubertăţii, în ţara în care locuia Joberon s-a produs o revoluţie: un mare comunist a fost înlocuit cu mai mulţi comunişti mici. Care au promis marea cu sarea sa pură, biologică şi plină de iod...

Ceasul-radio ultimul răcnet, de la Tecsun, aşezat oblic lângă patul lui Joberon, numără implacabil secundele chinezeşti până la 6:10 AM când, necruţător, va asmuţi asupră-i pe calea undelor FM vocile pline de un entuziasm de neînţeles ale prezentatorilor de emisiuni matinale. Fiinţa lui este azvârlită în realitate, direct din lumea undelor Theta. Aceste unde reflectă o stare specifică a minţii umane din timpul somnului profund, care potenţează vizualizarea benefică, imaginaţia constructivă şi inspiraţia creatoare. Joberon visa nişte ţâţe.

Aproape treaz şi vădit iritat de entuziasmul animatorilor cu voci ca de difuzor care parcă luaseră un pumn de amfetamine şi mitraliau verbal ştirile mondene de ieri, se duce spre baie. Placată desigur cu gresie şi faianţă bleo, marmorată. Ofertă specială pe Valea Cascadelor. Şi ce dacă a ales rostul gri că era mai ieftin? Această unică combinaţie îl face să se simtă unic într-o lume tot mai standardizată... Se uită la oglinda sa veneţiană în formă mileu şi începe ritualul sacru al bărbieritului matinal: ia puţin gel de la Gilet şi se unge pe toată faţa în timp ce afişează un zâmbet mulţumit, plin de încredere în propriul destin... avea viitorul drept în fată. După ungere, fără a deranja vreunul dintre muşchii care-i întind fălcile, va începe tacticos procesul propriuzis de racletare cu Gilet Fiujăn. Tiger Woods, Roger Federer şi Thierry Henry stau lipiţi de faianţă în spatele său şi zâmbesc încurajator de după prosop. Exact ca în reclamă.

Toaleta odată terminată, trebuie atent aleasă îmbrăcămintea rafinată care va fi imaginea sa în această nouă zi la micul birou ergonomic din pal gri cu inox. Hmm... cămaşa roşie + cravată embosată sau cea bleu striată ca cerul văzut de după gratii + cravata cu buline discrete?... uimit de propriul bun-gust se felicită pentru alegerea făcută şi pleacă cu cămaşa roşie... se chinuie puţin să închidă uşa nou-nouţă de metal care a fost instalată puţin strâmb de cei doi meşteri puţin afumaţi şi grăbiţi. În rest însă e superbă. Aduce puţin a viziune în transă a unui ritual woodoo – maro închis, cu un vizor reflectorizant înconjurat de un inel auriu din care ţâşnesc pe toată uşa raze negre metalice, lucioase... aveau reducere la modelul „Apocalypto” – bine că uşa lui nu se află în drumul meu spre lift!

Loganul lui vişiniu, tunat cu spoiler stabilizator şi pleoape de faruri, îl aşteaptă cu alarma setată de cu seară, aliniat cu bordura cea nouă de la primărie. De abia aşteaptă să fie regele şoselei...dă la o parte crenguţele, cojile de ceapă şi frunzele uscate care s-au adunat peste noapte, se uită cum câinele care şi-a găsit adăpost sub baia de ulei îşi ia tălpăşiţa spăşit, deschide uşa fandând bicepsul şi... într-un moment de neatenţie, ah... se atinge de caroserie înainte să penetreze maşina. Fatal! Tot praful e acum pe mânecile costumului cel gri închis cu dungi albe, care ii vine ca răsturnat. Dar cu puţin scuipat se duce orice. Aşa cum îi făcea mama când cădea pe jos şi se ridica plin de gem pe la ureche.

După cei 8 kilometri parcurşi în doar 90 de minute ajunge în sfărşit la job. Într-o societate în care baza realităţii însăşi este Ştampila, Joberon e sus, sus de tot pe scara ierarhică: e ştampileur, cum ar zice parizienii. Atent şi grijuliu, conştient de puterea aproape infinită care i-a fost încredinţată în ziua în care a semnat pentru preluarea ştampilei, mânuieşte acest sceptru al puterii supreme creând sau anihilând documente. Coordonează cohorte de acorduri care stau în spatele a mii de formulare, aşteptând să-şi impună pixelul de vedere în faţa uimită a următorului client. Trebuie să fie clar pentru toată lumea: în ţara lui Joberon se vând cele mai scumpe credite iar nimeni nu pare să bage de seamă. E o ţară a bunăstării, unde poţi lua o grămadă de chestii doar cu buletinul şi să păstrezi în acelaşi timp şi buletinul.

Implacabil, secundele, minutele, orele se scurg după un algoritm de abac, bine calculat... pauza de masă. A sosit bine-meritata odihnă. Odata iesit la aer necondiţionat îşi aprinde preocupat o ţigară si ca să pară şi mai preocupat... citeste: „Fumatul dăunează grav calităţii spermei”. Nu se îngrijorează, are destulă! Naratorul: Nu pot să nu-mi imaginez cum spermatozoizii fumătorilor fumează şi ei la randul lor ţigări mici, mici de tot...

Lui Joberon i s-a facut foame: să-şi ia ceva gurmé de la Fornetti? Kebap? McDonalds? KFC? Jerry’s Pizza? Meniuri rapide pentru vieţi trepidante... Se uită curios cum colega lui super-slim mănâncă cu ochi sticloşi orez gol comandat pe internet, ducându-şi manichiura mai întâi pe la buze ca să-şi şteargă rujul - oare acesta îngraşă dacă apucă drumul orezului către stomac? Ce bine că el, Joberon, încă nu trebuie să-şi facă probleme cu grăsimea. Poate doar cu părul, care îi mai înconjoară doar urechile, pieptul şi spatele – dar a rezolvat-o şi pe asta, a adoptat stilul masculin, sexy şi sportiv, adică periuţă.

(va urma)