Adevărul crud despre emigrarea în Mexic - Modalităţi de obţinere a rezidenţei UPDATE

În urma valului mic de scrisori sosite la ghişeu simt nevoia să clarific un pic pâcla deasă care înconjoară subiectul. Emailurile pe tema emigrării parcă s-au înteţit anul acesta. Oare să se mai fi îngroşat treaba în România? Indiferent de răspunsul la această întrebare, drumul parţial asfaltat către cetăţenia Mexicană se compune din 3 părţi:

• Rezidenţa temporară (Tarjeta de Residente Temporal, 4 ani)
• Rezindenţa permanentă (Tarjeta de Residente Permanente, infinit)
• Cetăţenia (Naturalización, infinit)

Treaba cu obţinerea rezidenţei temporare în Mexic nu mai e ce-a fost. Pe vremea mea era un pic mai simplu că se făcea direct aici. Veneai, îţi plăcea, vroiai, pregăteai actele cerute şi făceai coada la ghişeu. Ei, acum s-a zis cu huzureala asta. Acum, aplicaţia pentru obţinerea primei rezidenţe se depunde numai de pe dinafara Mexicului, adică printr-o ambasadă - a Mexicului desigur (oricare, în orice ţară). Actele au rămas aceleaşi, lista lor depinde de canalul pe care aplici: contract de muncă, afacere proprie, pensie, căsătorie, studii etc.

Rezidenţa Temporară

Dacă e să fie, doamne-ajută, se dă direct pe 4 ani. Înainte era pe un an, trebuia renovată în fiecare an timp de 4 ani. Cum se ia chestia asta? Well, e destul de complicat de explicat, depinde mult de la caz la caz. Pe scurt:

• Contract de lucru. ATENŢIE OAMENI BUNI, Mexicul nu e un fel de Canadă unde arăţi că ai fost la facultatea de şefi şi gata, ei te primesc cu braţele deschise ca să mai populeze un pic tundra cu vârfuri ale societăţii. Aici fiecare pe blana lui, unii o au mai pufoasă, alţii mai ţepoasă. Iar tundra aici e foarte populată... Unii mă întrebaţi pe mail ce studii se cer pentru emigrare. Don't.... Nu contează câte diplome ai, ci mărimea lor :))) De fapt contează la ce eşti bun. Şi tre să fii al naibii de bun ca să le poţi lua lipia de la gură la mexicani. Şi ei sunt mulţi, şi ei caută de lucru... Iar ca angajator, de ce ţi-ai bate capul cu un străin care abia vorbeşte spaniola, căruia trebuie să-i faci tu actele pentru rezidenţă şamd. În concluzie, exact ca şi la pescuitul de balene, nu e uşor. Nu ştiu de ce dacii şi românii în general au senzaţia că în restul ţărilor de pe glob se poate câştiga mai uşor o franzelă. Bătălia e la fel peste tot. Da, salariile diferă, dar diferă şi cheltuielile lunare. Diferenţa constă în oameni şi modul de viaţă în general, în unele ţări poate clima e mai prietenoasă, sau poate lumea e mai civilizată pe stradă, la birou, iar pentru unii, chestiile astea pot fi motive suficiente pentru a vrea să muncescă din greu în altă parte şi nu acasă. Mai există categoriile pripaşilor şi aventurierilor, care se gândesc "Îmi iau acuma tricoul pe mine, mă duc acolo, dorm un pic pe Couchsurfing, mă angajez la un bar ceva şi om sunt! dup-aia iau ceva de închiriat şi-o ard pe plajă toată ziua ca suedejii". Well, nu-i chiar aşa. Există controale, patronii se feresc sa angajeze străini fără contract, în plus, au destui mexicani care pot face exact acelaşi lucru fără complicaţii, ca să nu mai pomenesc de restul latinoamericanilor care vin în Mexic să lucreze şi care au avantajul că vorbesc limba coerent. Acuma, în ciuda celor citite mai sus, cei interesaţi tot o să mă întrebaţi: "bine, dar totuşi eu ce pot să lucrez acolo, unde mă pot angaja dacă vin?" Umm... aici eu mă blochez şi nu ştiu ce să răspund. Te poţi angaja orice dacă ai cojones, sau ca nimic dacă nu eşti mai bun decât toţi mexicanii, argentinienii, spaniolii, italienii, venezuelenii şi alţi latinos la un loc cu care concurezi. Singura profesie care ştiu sigur că "se caută" este de doctor. E penurie de doctori, se angajează şi străini. Aici principalul concurent este Cuba. Sunt mulţi doctori cubanezi bine şcoliţi în ţara lor sau care au avut burse prin alte ţări, care lucrează aici.
• Independent. De exemplu, dacă te învârţi în cercurile aferente, între de oameni de bine cu conturile pline ochi, poţi să te faci agent imobiliar. Apoi, după o vreme, devii legal, plăteşti impozite ca independent şi demonstrezi prin extrase de cont că ai venituri constante şi mari, şi hop te trezeşti cu rezidenţa. Ar mai fi nişte posibilităţi: dacă de exemplu cânţi dumnezeieşte şi treaba asta îţi bagă nişte sume considerabile în husa de la chitară, la fel: te apuci şi devii legal, plăteşti impozite ca independent şi demonstrezi prin extrase de cont că ai venituri constante şi mari, şi hop te trezeşti cu rezidenţa.
• Deschizi o afacere. Variantă recomandabilă pentru oamenii care de obicei au un plan. Nu e o sumă minimă cerută ca invetiţie, dar totuşi tre să fie ceva acolo, oricum ai nevoie de nişte bani la început. În acest caz rezidenţa se obţine ca şi "angajat" la propria firmă (varianta din capul listei). Nu trebuie contract înregistrat dacă eşti partener în firmă, se presupune că vei avea dividende. Partea bună cu deschisul unui business aici e că nu ai atâtea reglementări ca în Europa. După cum zicea şi Cherchelon, în partea asta de lume dacă vrei să deschizi de exemplu o frizerie, nu trebuie să fii afiliat la Asociaţia Naţională a Stiliştilor de Păr şi Retezătorilor de Barbă, nici să ai robinet cu senzor de mişcare şi filtru UV la baia din salonul tău, şi nici diplomă acreditată de Strategia Managementului Podoabei Capilare. Pur şi simplu pui un afiş frumos la intrare, scrii "proaspăt dechis" şi gata! Clienţii decid apoi daca eşti bun sau nu. Aşa merge cu toate afacerile, fără 100 de aprobări, afilieri şi atestări. Un exemplu unde se complică un pic treaba ar fi barurile care vând băuturi alcoolice, trebuie o licenţă specială pentru alcool.
• Investitor. Vii ca bossul şi investeşti o groaz de bani în ceva, sau construieşti ceva mare (un hotel, un supermarket etc) şi generezi locuri de muncă pentru mexicani. În aces caz peste o anumită sumă sau un anumit număr de joburi create, devii direct rezident permanent.
• Dacă eşti mare artist, refugiat, om al bisericii sau mare sportiv (ar mai fi câteva). Nu ştiu cum funcţionează rubricile astea, nu m-am încadrat. Odată era cât pe ce să devin mare artistă dar n-am trecut la proba de selfie-uri şi asta a pus capăt carierei mele.
• Studii. Aici e simplu: demonstrezi că ai vreo bursă sau îţi plăteşti studiile la vreo renumită universitate Mexicană cum ar fi Jarvard, Oxfor şi Wallmart şi gata. Mi se pare că în acest caz viza se renovează anual.
• Căsătorie. Nu cunosc detalii dar actele nu-s greu de făcut. Greu e să-ţi găseşti iubirea la bine şi la greu. Treaba asta cu căsătoria merge în orice ţară, depinde de cât de multă atracţie există la mijloc.
• Pensionar sau Rentista. Demonstrezi prin extrase de cont plus scrisoare de recomandare de la bancă că ai o pensie de colonel din ţara ta sau orice venituri constante şi mari şi hop eşti "Rentista". Dacă îţi cumperi o proprietate în Mexic şi dovedeşti că nu plăteşti chirie, veniturile declarate pot fi mai mici decăt cere tabelul. Nu zic cât, că nu e valabil 100%. Unii au luat rezidenţă cu pensie mai mică, alţii cu mai mare, depinde de cât de multă încredere îi inspiră personalitatea ta ofiţerului care îţi ia interviul.
• Întregirea familiei. Ai vreun părinte, fiu sau frate legal în Mexic? Convinge-l să te lase să locuieşti la el, eventual să demonstreze că te poate hrăni la o adică dacă tu nu ai venituri, şi hop eşti rezident.
• Înmulţirea familiei. Naşti un mexican mic. Dup-aia încerci să-l opreşti din băut şi cântat.

Rezidenţa Permanentă

Înainte se chema Viza FM2 şi dădea pe 4 ani, acum e cum zice şi numele, permanentă. Infinit. Faţă de rezidenţa Temporară, e floare la ureche s-o obţii. Pe scurt se poate obţine aşa:

• În baza vechimii, după 4 ani de Rezidenţă Temporară, demonstrând că se menţin aproximativ aceleaşi condiţii ca înainte cu 4 ani. Cum ar fi că biznizul încă merge, sau nu te-a dat nimeni afară, sau n-ai divorţat, sau pensia aia de colonel vine în fiecare lună etc. Dacă e prin căsăstorie, după 2 ani de Temporară se dă permanentă. Ca un semn de respect. Dacă ai rezistat alături de el/ea doi ani e ceva...
• În baza unei investiţii fabuloase. Dacă ceea ce vrei să faci creează multe joburi locale.

Cetăţenia

După ce au trecut 1-2 ani de Rezidenţă Permanentă, opţional poţi cere cetăţenia. Dai un examen de istorie şi cultură generală, plăteşti, stai să ţi se facă o poză cu sombrero şi aştepţi câteva luni. Dacă nu vrei cetăţenia poţi fi rezident permanent la infinit, după cum am zis. Alte posibilităţi:

• Faptă eroică. Faci ceva deosebit pentru comunitate, ceva grande de apari la zear. Apoi guvernatorul te face direct cetăţean dacă-l rogi, că dă bine la imagine.
• Pui de mexican. Exemplu: ai fost născut prima dată în Mexic, dar ai tăi la un moment dat au fugit în România, la Huşi că era mai bine, iar tu acum ai vrea să te întorci la adevăratele origini.

Cam asta-i. SUCCES în căutări.

Toarnă şi restul »

Vrei să emigrezi tocmai în Mexic?

Dacă citeşti treaba asta înseamnă că gândul de a te muta undeva mai la plajă îţi dă târcoale...

Mexicul e o ţară interesantă, destul de dezvoltată, contrar părerii generale. Doar că are un sistem aparte, cu nişte reguli greu de pătruns din prima. Noi ne-am fript pe alocuri, dar le-am pătruns până la urmă, azi mâine ne vezi cetăţeni.

Da, deci cu viza de şedere în Mexic (rezidenţa)... Vestea proastă e că nu-i chiar simplu, vestea bună e că se poate. Prin definiţie Mexicul nu e o ţară deschisă imigranţilor cu sacoşă de rafie de pretutindeni, aşadar procesul nu-i clar ca ţuica şi treaba nu merge în linie dreaptă ca un şarpe beat.

Mijlocul acestui articul a foşt eliminat, nu mai e de actoalitate că regulile s-au schimbat dară, de-acuma-i mai complicat. >> citeşte aici informaţille actualizate

Pentru dişcuţii în particular e cazul să te duci la CONTACT, unde în josul paginii îşi are birăul Cherchelon - el e şăful pe probleme de emigrare la noi fiindcă ştie să folosească outlook expressul.

Toarnă şi restul »

Viaţa în Mexic: Întrebări de la Telecititori şi unele Răspunsuri

Iată o listă cu răspunsuri la diversele întrebări pe care le-am primit până acum. Cine are întrebări noi, să le zică aici în comentar sau să ne şcrie la Contact despre ce-l roade. Dacă-s chestiuni de interes general şi mă pricep să răspund, le adaug şi pe ele aici, că dă bine la dosar.

Cât costă cazarea/care e preţul chiriilor?

• La nivel turistic, adică pe noapte sau pe o săptămână, costă destul de mult, cam 50-200 USD de căciulă, la penisune/hotel.

• Pe lună, un studio mai aproape de plajă (o cameră cu kicinetă, o baie, un pat şi o uşă) pleacă de la 300 USD şi se tot duce în sus până nu se mai vede, depinde de confort şi de zonă. Pe termen lung (mai mare de 6 luni) poţi obţine ceva decent şi la 250 USD.

Cât costă un teren?

• De la 2 000 (în inima junglei) la 20 000 000 de USD (plaje kilometrice). Pentru toate buzunarele.

Cam de câţi bani aş avea nevoie ca să emigrez? Adică dacă mă apuc să vând apartamentul lăsat de mama, am ce să fac pe acolo în afară de plajă?

• Depinde unde este apartamentul
• Legea nu impune un minim, însă dacă vorbim de o familie tânără care nu are cum să demonstreze venituri constante lunare cum ar fi o pensie mai consistentă, după mine ar fi nevoie de un capital de cel puţin 80 000 de Euro/cuplu - pentru a deschide o mică afacere sau pentru a cumpăra o proprietate mai modestă, una din două. Un singur om s-ar descurca şi cu mai puţin, depinde de om şi de ce planuri are.

Îi vreo listă de meserii ca la canadieni? >>> vezi articolul cu emigrarea

• Nu. Mexicul nu e o ţară cu program deschis pentru imigrări. Aici vii şi te descurci în felul tău

Ce afaceri se pot face cu amortizare în termen scurt, fără mare efort şi care să producă un venit lunar constant?

• Pot doar să-l felicit pe cel care mi-a pus această întrebare. Este o întrebare foarte... bună!

Îs ceva şcoli prin zonă? Adică Universităţi?

• Statul Quintana Roo este cel mai nou stat al Mexicului. Aici există doar câteva colegii şi decocamdată doar o singură Universitate gen Politehnica, cu câteva ramuri. Cel mai apropiat oraş universitar în adevăratul sens al cuvântului este Merida, un oraş foarte vechi, canicular şi frumos care este capitala statului vecin, Yucatan. Adevărata şcoală însă în Mexic se face însă în Nord, cine are bani se duce şi studiază în Monterrey de exemplu.

Cam cât se cheltuie pe lună acolo?

• Cam cât în România. Dacă în grădina carpaţilor poţi trăi doar cu apă, jir şi ghindă, o poţi duce şi aici la fel de bine. Dacă ai de unde şi eşti obişnuit să cheltui, la fel poţi cheltui şi aici.
• Internetul e mai scump, curenul electric e mai ieftin.
• Benzina este de două ori mai ieftină în Mexic (şi străzile de două ori mai asfaltate)
• Prin anumite părţi ale Mexicului viaţa poate fi mai ieftină, dar Cancun si Riviera Maya nu intră la categoria "economic". Un cuplu de oameni tineri cu soarele în priviri are nevoie cam de 1000 USD pe lună s-o ducă normal, să mai iasă moderat pe ici pe colo... Daca stai numai în casă, mănânci fasole, orez şi varză, nu bei, nu fumezi şi te poţi abţine de la aer condiţionat o poţi scoate la capăt şi cu vreo 250 USD pe lună (de om, nu de cuplu).

Există animale periculoase?

• Există animale periculoase cum ar fi tigri, pume, vipere, tarantule, scorpioni, meduze, rechini, dar nu sunt periculoase...
• De exemplu tigrii şi pumele: chiar şi pentru mayaşii vânători, cei care trăiesc ecologic la kilometri în miezul junglei, e un eveniment când văd aşa ceva. Ca şi şerpii, animalele astea fug de oameni de rup pământul. Am auzit că pumele mai fură uneori câte un câine sau o găină. Bine că noi creştem doar vulpi. I s-a întâmplat unui prieten din junglă vara asta, într-o noapte i-a dispărut câinele cu tot cu lanţ.
• Între toţi şerpii, o singură specie e veninoasă, e vorba de o viperă care se cheamă Cuatronariz (4 nări) pe care o recunoşti instant după dungile roşii dacă nu eşti daltonist.
• Scorpionii şi tarantulele: sunt animale blânde din fire, ele se apropie de casă, uneori apucă să intre pe la tocuri, dar vin "cu treabă" şi îşi văd în general de treaba lor. Dacă le agresezi s-ar putea să răspundă la fel. Noi le prindem gentil în borcan şi le catapultăm cu detentă înapoi în pădure. Dar scorpionul de aici din Yucatan nu-i chiar scorpion, se cheama Alacran şi nu-i de tipul celor din recuzita de la Hollywood, adică "în caz de" nu-i mortal ci dă o bubă cam ca de albină aşa. Şi un pic de halucinaţii, după caz. A doua zi eşti ca nou, foarte relaxat. By the way, albinele mayaşe nu pişcă, ele nu au ac, îţi dau un şut dacă se enervează.
• Meduzele. Există unele mici şi mov care apar de obicei prin Aprilie, când se încălzeşte mai tare apa din mare, nu-i recomandabil să te joci cu ele. Nu apar în apele clare ci doar acolo unde au alge sau resturi de alge, aşa că dacă nu te duci să te zbengui în mâl eşti în siguranţă. Dacă te atinge vreuna, tre să torni oţet pe locul cu pricina sau, dacă nu ţi-ai adus oţetul cu tine la plajă, e indicat să faci pipi pe locul iritat. Dacă nu-ţi permite poziţia, atunci tre să stai aşa iritat cam 3 săptămâni.
• Rechinii. Nu vin la mal, că sunt alergici la oameni, că oamenii conţin alune. Nu a existat în istoria Yucatanului de la Mayaşi încoace niciun caz de om gustat de rehini. Plus că starurile din Fălci locuiesc în Atlantic, nu în Marea Caraibelor.

Nu ţi-e teamă de uragane?

• Nu. Spre deosebire de cutremur, care te poate păli definitiv fără să-ţi dea de veste, uraganul e un fel de monstru care se apropie încet şi deloc tiptil, îţi dă timp să te pregăteşti şi cam ştii la ce să te aştepţi. Când e vorba să fie, te prepari responsabil: te apuci şi muţi maşina de lângă stâlp, pui placaj la geam, strângi popicele din curte, iei dinainte multă bere ş-o lanternă ceva (ca să nu sărbătoreşti pe întuneric) şi aştepţi să plece. După care ieşi, te saluţi cu vecinii şi începi să strângi de prin curte şi de pe stradă: papuci, ligheane, mingi, etc. Singurul caz în care nu poţi petrece uraganul în confort este dacă ai casă pe plajă. Atunci n-ai ce-i face, vine valul-îţi ia calul, aşa că evacuezi tot ce poţi, inclusiv pe tine si petreci la nişte prieteni care stau mai inland.

Sunt cutremure acolo?

• Nu. Yucatanul e zonă cu risc seismic zero tăiat în patru călcat de tir.

E adevărat cu războiul drogurilor, că se împuşcă acolo oamenii pe stradă?

• Da, dar nu pe orice stradă, ci numai pe unele, care nu se găsesc în orice oraş, ci numai în unele, aflate în Nord, dar nu orice Nord, ci acolo unde sunt pasajele mafiei la graniţa cu SUA - acolo unde se face traficul propriuzis. În restul Mexicului e linişte şi pace, exact ca aici în Sudul caribic unde ne bronzăm noi, cam la 3000 de km de unde se împuşcă ei. Sigur că există şi aici reţele de răspândit droguri pentru amatori, ca peste tot în lume, dar de "război" nu se pune problema şi nici nu se va pune, bătaia peştelui pe vânzarea de droguri e în SUA, nu e generată pe ici pe colo de consumul turistic. În concluzie toată treaba asta reprezintă un fenomen izolat şi îndepărtat pentru noi cei din sud, însă suficient de trist şi de urât încât presa să-i acorde atenţie maximă şi să exagereze de câte ori are ocazia. Ca o paralelă, Mexicul s-a ales cu imaginea drogurilor cam cum s-a ales România cu imaginea rromilor care fură sau cerşesc prin Şenghen.

Au săli de fitness pe acolo?

• yep, anyone can pull some beasts

Ca străin poţi avea cont în bancă?

• da, există mai multe bănci care permit deschiderea unui cont în Pesos cu paşaportul, cu toate facilităţile: e-banking, card. Cont în valută nu se poate decât ca firmă.

Cât costă o maşină?

• puţin parcă mai ieftine ca în europa, cam 80-90% din preţ. Japonezele şi americanele sunt mai ieftine, europenele sunt mai scumpe
• da gud niuz e că nu există ITP, test RAR, Vignetă, başca că de la anul nu se mai plăteşte nici impozit auto, yuhu

Cât costă să faci o casă mică şi ieftină de lemn?

1. casele de lemn nu sunt ieftine. Lemnul pentru casă trebuie să fie de esenţă tare şi scumpă, altfel ţi-l atacă sarea din atmosferă, umiditatea şi furnicile
2. nimeni nu face aici case de lemn din motivele tocmai enumerate şi din cauza asta nimeni nu ştie cum se fac casele de lemn. Alt model decât baraca mayaşă din vreascuri nu s-a văzut
3. eliminând cuvântul lemn din întrebare, o casă din blocuri costă cam 300-400 USD/mp finisată - dacă ţi-o faci singur, 600-800 USD/mp - dacă ţi-o face un contractor şi 800-1200/mp - dacă ţi-o vinde altcineva gata făcută. Fără piscină.

E greu să obţii aprobările de construcţie?

• Nu

Se găsesc aceleaşi alimente ca pe la noi sau diferă?

• Da, se găsesc aceleaşi alimente şi ai şi diferenţe. De exp. găseşti brânză feta, dar nu e un produs local şi deci e mai scump. Nu prea găseşti ulei de floarea soarelui, însă ai ulei de porumb la îndemână. Cu lactatele stau bine. Smântâna e mai grasă şi mai dulce. Iaurtul e mai natural. Pâinea e mai bună în România, nucile-s mai bune în Mexic. Merele sunt scumpe, citricele-s ieftine.. şi tot aşa... mas o menos aceleaşi produse, aceleaşi preţuri. Poftă bună!

Sunt cazinouri?

• Sinceră să fiu n-am urmărit şi nici nu mi-a aţinut vreunul calea, dar sigur sunt, că am primit odată un flyer

Cum funcţionează Poşta? Pot trimite sau primi pachete?

• Excelent, din experienţele avute

Toarnă şi restul »

România versus Mexic, Sarmale versus Tamale, Ţuică versus Tequilla... Cui i s-ar potrivi Ce?

Ştii că Manelonia (perdon... Patria Mamă) nu mai e pentru tine dacă:

• nu ţi se pare normal ca prioritatea cuvenită să fie direct proporţională cu volumul maşinii
• te-ai săturat să nu găseşti nicăieri lângă casa ta loc de "parcaj"
• îţi eludează înţelesul actului de a claxona o fată pentru ca apoi să dispari în trombă
• slogane ca „Belive in shoes” si „Belive in shopping” nu te fac să apuci calea cea dreaptă a mallului (ştiu e veche reclama dar m-a marcat rău)
  
• în weekend când vrei să te întorci şi tu ca omul în burta naturii te simţi ca un alien trecând printre spahiile care transformă pădurea în „Grătăronia” şi care în nesfârşita lor generozitate lasă manelele să răsune în tot universul lui Stephen Hawkings
• nu simţi nevoia necontrolată de a arunca diverse gunoaie din mers, din maşină sau de pe loc repaus în speranţa că le va recicla câinele
• atunci când eşti interpelat cu „băi fratele meu” te asiguri că-i vorba de tine înainte să răspunzi
• nu ţi se pare că dialogul urlat sau îmbrâncitul în glumă ar fi indicii ale unei personalităţi puternice
• spre deosebire de "unii", tu ştii că pe lângă apa din calorifere, o centrală de apartament mai poate încălzi şi apa pentru duş
• nu găseşti că reprezentanţii României EBA, Crazy Vadim & Jiji The Shepard sunt şi reprezentanţii tăi
• îţi plac şi ţie luxul şi confortul, dar te deranjează ostentaţia
  
• ţi s-a acrit să auzi cum fiecare în jurul tău se plânge de orice fără să pună mâna să schimbe nimic
• ai sentimentul că oricâţi ar mai fi care gândesc ca tine, tot singur rămâi
  

Mexicul ar putea fi pentru tine dacă:

• îţi plac vara, plajele cu nisip alb, mările turcoaz şi hainele lejere
• stai bine cu tensiunea, în sensul că la o adică faci faţă la căldură şi umiditate
• vorbeşti un minim de spaniolă sau poţi învăţa spaniola
• "necunoscutul" în general nu te sperie, te provoacă
• totdeauna ai visat să scoţi costumul de spiderman de la naftalină şi să mergi aşa îmbrăcat la supermarket, fără să ai sentimentul că ieşi prea tare în evidenţă
  
• ţi se pare de la sine înţeles să spui mulţumesc, să dai prioritate sau sa ajuţi
• ai visat la un loc unde poţi privi oamenii în ochi şi schimba zâmbete, unde le poţi zâmbi chiar şi celor de sex opus fără ca cineva să subînţeleagă scene cu schiori în pielea goală
  
• ţi se pare normal ca guvernul sau autorităţile publice să ajute pe tot omul după posibilităţi, nu numai pe omul cu posibilităţi
  
• eşti o persoană răbdătoare, care nu-şi iese din pepeni dacă rezoluţia unui act oficial durează 3 luni
• nu ai pretenţia ca lumea din jurul tău să citeze din Kant, să asculte Brahms sau să mănânce Gourmet
• a te îmbrăca dimineaţa în Armani ţi se pare cool, dar nu este pentru tine idealul realizării în viaţă
• te bucură să vezi feţe senine în jur
• respecţi pe cel de lângă tine şi ţi-ar plăcea să fie reciproc
  

Pentru o emigrare de succes musai să fie bifate toate cele de mai sus, la ambele categorii. Totuşi... decizia finală o poţi lua numai după ce vii măcar odată în vizită aici, să vezi cum te simţi în partea asta de Lume. E importantă chestia asta, de fapt e cel mai important criteriu. După mine "acasă" nu este neapărat acolo unde te-ai născut, unde-ţi faci afacerile, unde locuiesc ai tăi sau unde visezi să fii, "acasă" este acolo unde te simţi cel mai bine. Io părerea mea...

Toarnă şi restul »

Ţări de emigrat... sau nu?

Tablou de O. Hămăcilă: "Gringo la Soare"

Am alcătuit aici o listă a ţărilor prin care am umblat şi chiar locuit o vreme. Sunt păreri pur personale, nu sunt universal valabile. E o lectură sumară, pentru rumâni ubişnuiţi aşa ca noi, pe care-i bate gândul să emigreze dar nu ştiu exact unde le-ar fi mai bine decât acasă… că la drept vorbind rare sunt locurile în care să poţi trăi şi să te poţi integra departe de familie şi prieteni, mai ales dacă ai pretenţii la o viaţă împlinită între oameni ca tine şi nu doar la un câştig financiar mai bun. Banii rezolvă o groază, dar nu chiar pe toate.

Mulţi de-ai noştri se gândesc desigur să plece din ţară, un lucru nu foarte bun pentru ţară, dar dacă stai să te gândeşti, ea... ţara... ce lucru bun a făcut pentru noi în ultima vreme? Gândul acesta e din ce în ce mai greu de evitat, am observat că apare mai ales când ţi se ridică maşina din faţa blocului fără preaviz, când ţi se termină finanţele înainte de termen sau când nu poţi dormi noaptea de maneaua vecinului care pare că urlă sentimental chiar din cutia ta craniană. Dorul de ducă e firesc, un om sensibil şi deschis la minte cu greu se poate simţi bine în România în viaţa de zi cu zi, are nevoie de multe supape pentru a-şi dezamorsa starea de încordare pe care o preia imediat ce iese din casă. Unii ar răspunde că sunt metode prin care te poţi proteja, izola sau transpune în alte sfere astfel încât să nu fii afectat de nemulţumirea generală, dar... de ce? De ce să fii nevoit să-ţi foloseşti energia penru a para anumite chestii, când ai putea să te ocupi cu treburi mai faine dacă ai avea parte de armonie în jur? De ce să alegi să trăieşti aşa ca un ostracizat?

Revenind... Dpdv turistic, cultural, spiritual sau distractiv, TOATE ţările au ceva interesant de oferit. Îmi doresc şi mie şi vouă să vizităm cât mai multe! Lista de mai jos nu cuprinde însă review-uri turistice şi nici nu e un ghid comprehensiv de emigrare, e doar o culegere de impresii subiective despre locurile prin care am fost, în ordine aproximativ cronologică. Dacă nu te ajută cu nimic, să nu arunci cu roşii în blog, pls...

An now Ladies & Gentlemen, Gay People and Panda Bears..... the LIST:

România

• O ţară bună de rămas, excelentă chiar, dacă ai norocul de câţiva prieteni de inimă cu care să faci o comunitate autosustenabilă pe undeva... departe de orice centru de votare. Unii cică au reuşit. May the shforce be with you!

SUA (aici am locuit destul de mult, aş putea scrie un articol întreg despre asta, însă mă limitez la esenţial)

• Oricât de criticată ar fi în media, eu mărturisesc cu căciula-n piept că mie-mi place ţara asta... poate din cauza filmelor, poate din cauza limbii, poate din cauza imigranţilor, nu ştiu exact motivul dar aici te poţi integra imediat ce ai ieşit din aeroport
• Minusuri: controlul maselor, individualism, izolare, sindromul Mahatma Ghandi – atunci când faci un bine pentru a-ţi alimenta orgoliul şi a-ţi reafirma puterea
• Plusuri: o ţară practică (mă refer la transport, servicii, stil de viaţă relativ simplu), sistem social bun, umanitate, valoarea e apreciată
• Oamenii. Mie-mi plac americanii aşa cum sunt ei: bărbălăi, naivi, îmbrăcaţi de fugă, zâmbind pe pilot automat... sunt în general bine intenţionaţi, ei cred că fac bine ce fac, fiindcă vor în sinea lor să facă bine (se miră adesea de ce iese prost dar nu stau să analizeze). Sunt amuzanţi, comunicativi, curioşi, copilăroşi. Egoismul şi falsitatea lor mă cam deranjează ce-i drept, însă mi-am dat seama că trăsăturile astea au o cauză externă (media, educaţie) nu o cauză internă. Un lucru e clar: nu sunt oameni agresivi prin genă, majoritatea sunt prea comozi ca să aibă intenţii rele
• Coasta de Est e plină de evrei, iar cea de Vest de mexicani şi asiatici. Sudul e mexican. Europenii de est, chinezii şi indienii sunt peste tot. Mijlocul de sus e singurul intact, acolo se găseşte mult praf şi se vede america “de western”
• Utah: statul mormonilor şi multor altor culte creştine (baptişti, penticostali, martori, etc...)
• New Jersey: Israel în miniatură
• Pennsylvania: verde şi fresh, tonică, bunăstare, mulţi evrei şi acolo
  
• Texas: rednecks, engleză neinteligibilă, texanul = "mă Ioane" din bancurile lor
• Florida: statul pensionarilor. Miami Beach e aşa numai în Baywatch, în rest e pustie
  
• Manhattan: magic, vibrant, cosmopolit – aici se potriveşte treaba cu filmele
• Atlanta: mulţi români aciuiţi pe-acolo, veniţi prin diverse biserici (baptişti de ex.)
• Coasta Pacificului: pietroasă, spectaculoasă, apa îngheţată (nu-i rost de scaldă)
• Oregon: mult buddhism, orientalism, retreat-uri sprirituale, mult văzduhism, new-age
• Românii din comunităţile de români din America: nemulţumiţi, individualişti, egoişti – la fel ca acasă: “în buzdugane să ne măsurăm sau în diagonala televizorului?” De fapt românii nu sunt uniţi nicăieri în lume... ca şi în ţara lor
  

Canada (partea engleză)

• Un fel de Americă europenizată
• Ceva mai cochete oraşele şi drumurile, în detrimentul umanităţii
• Oamenii: ceva mai individualişti şi mult mai naţionalişti decât în America, egosim, competiţie, izolare (totuşi parcă nu aşa multă ca în Olanda de exp)
• Bună ca alternativă de emigrare la Europa (adecă lu’ cine îi place în Europa îi place şi în Canada)

Franţa

• Standard inalt, preţuri din cale-afară, cultură, peisaj, reţete gustoase, vin, modă
• Oameni joviali dar obositori în entuziasmul lor steril, vampiri energetici
• Bună pentru locuit temporar în interes de serviciu sau pentru români "cu pretenţii"
  

Elveţia

• Peisaj, standarde, transport, şcoli bune
• Atmosferă totuşi sterilă şi impersonală, reguli prea multe

Olanda

• Plată, climă aspră, vântoasă din cale-afară, oraşe foarte cochete, case cu ferestre mari fără perdele la geam, standard înalt, preţuri mari
• Olandezele sunt înalte, osoase, masculinizate cu ochii mici, olandezii la fel – pare o naţie unisex
• Oamenii sunt reci indiferent de gradul de prietenie, buni ingineri, toţi fumează marijuana (pentru că au voie sau pentru că sunt bătuţi de vânt tot impul... who knows)
• Ţară bună pentru contracte scurte, nicidecum de locuit (mă refer la gradul de umanitate)

Belgia

• Vezi Franţa, Elveţia, Olanda
• În plus preţuri şi mai mari, desigur salarii şi mai mari
• Bună pentru parlamentarii europeni :)

Germania

• Bună pentru familişti convinşi, a căror viaţă se desfăşoară numai între rudele de gradul I, un mare plus dacă cunosc o altă familie locală cu care-şi pot petrece uichendul
• Salarii bune, preţuri bune, cochetă, mult individualism
• Mijloace excelente de transport, aparatură ieftină, maşini la fel, drumuri asfaltate, peisaj
• Germana e o limbă grea dar logică. În timp, românul neaoş se poate deprinde binişor cu ea
• Oamenii sunt aparent în dunga lor, însă pot fi foarte calzi şi sufletişti dacă ajungi să le devii prieten

Austria

• Peisaje verzi, standard înalt, oraşe super-coafate, mai umană ca Olanda, mai puţin umană ca Germania

Ungaria

• Similară cu România, standard ceva mai înalt, mai puţină bădărănie
• Societatea e încă umană şi vie
• Dar dacă nu eşti măcar 51% ungur… n-ai şanse
  

Bulgaria

• Mult mai civilizată ca România, drumuri bune, curat...
• Societate destul de umană, totuşi parcă un pic blazată mi s-a părut
  
• Stilul totuşi este slav, ciudăţel, nu ne potrivim noi ca români cu chirilicii

Serbia

• Vezi Bulgaria, fără blazare
• De remarcat, moda: toţi se îmbracă şi se comportă ca nişte super-staruri
  
• Oameni mândri, aprigi, imprevizibili, creativi, o societate vie

Grecia

• Atmosferă relaxată, o ţară vie, mâncare cu gust, turism mult
• Oamenii: pritenoşi până la un punct, te ajută cu orice până vine vorba de bani, un fel de evrei balcanici
• Imposibil să-ţi deschizi o afacere similară printre ei

Tahiti

• Vrei un sejur de relaxare perfect? Strânge bani 10 ani şi mergi acolo. Avionul e scump, cazarea la fel, preţul francez de viaţă, pentru connaisseuri...
• Mâncarea la supermarket e însă rezonabilă, preţuri aproape ca în România de mari :)
• Pentru amatori: peştele e gratis, ţi-l iei singur din lagună
  
• Multe subvenţii la serviciile naţionale, benzină, alimentele de bază etc.
• Maşinile foarte scumpe, aproape dublu faţă de Europa
• Tahitienii sunt foarte calzi, simpatici, te poţi integra acolo dacă vrei asta foarte mult şi dacă ai o pensie de fost general în armată
  
• Nu e o ţară de locuit dacă ai sub 70 de ani totuşi. E prea statică, ce să faci în atâta contemplare? Toţi fumează marijuana deşi e ilegal. Citez: “fumez pentru că e prea multă relaxare aici, am prea mult timp liber. Mă duc în capitală să văd stresul”
• Nu ai unde să te angajezi dacă nu vorbeşti tahitiană. Chiar dacă ai o franceză bună, nu se pune, engleza şi tahitiana contează la angajare. Ca să deschizi un biznis îţi trebuie ceva franci polinezieni
  
• Acolo nu e încă niciun evreu, sunt mulţi chinezi în schimb
  
• Toţi tahitienii se plictisesc şi visează să emigreze în Europa

Republica Dominicană

• Ţară reprezentativă pentru “stilul zmuls” caribean. Multă baricadare, ca emigrant nu te prea poţi amesteca prin pueblo, trebuie să trăieşti în comunităţi păzite, în cartiere cu cei ca tine
• Deşi se comportă mega-prietenos cu străinii, dominicanii nu-ţi prea permit în esenţă să te tragi de şireturi cu ei, zâmbetul lor e pur turistic, se simte (cauza: vezi punctul următor)
  
• (punctul următor) Foarte multă frustrare economică şi politică, cam la fel ca în România
• În Nord am întâlnit foarte mulţi rezidenţi nemţi din categoria hipioţilor nostalgici, cui îi place new-age-ul, are un pitic cu conspiraţiile mondiale şi rupe un pic nemţeşte, e foarte wilkommen
  
• Plajele nu sunt ca în poze decât unde scrie "all-inclusive resort"
  
• Actele se fac foarte uşor dacă chiar te mână

Mexic

• THE BEST so far, din toate punctele de vedere... Minusurile sunt neglijabile în ochii mei în comparaţie cu plusurile. Vezi De ce îmi place Mexicul
  
• Avantajul de a fi român în Mexic: te adaptezi rapid pentru că multe obiceiuri sunt similare

Filozofie la ceas de seară...

În călătoriile mele de-a latul scoarţei Pământului am remarcat o chestie: în afară de Mexic şi de de ţara mea de baştină of course, o altă ţară din lume în care m-am simţit de-a locului chiar de la aterizare a fost America. Zău dacă nu. După mine po să stai în Germania sau în India sau în Japonia 40 de ani că nu te vei simţi niciodată german, indian sau japonez... Dar de cum pui piciorul în America te simţi american 100%, char dacă vii acolo doar ca turist. O fi din cauza filmelor, care fac ca totul să ţi se pară atât de familiar? Hm, nu ştiu. Dar nu-i de mirare că ţara asta exercită un asemenea miraj pentru mulţi, chiar dacă e atât de consumatoristă... Nu-i neapărat visul meu să trăiesc în America, era doar o remarcă. Totuşi, parcă Hawaii, Virgin Islands sau Samoa (toate US territories) nu sună chiar rău!

În statele Caraibiene aflate în curs de dezvoltare, ca de altfel peste tot în lume în ţările insulare colonizate în trecut cu sclavi, se simte în background un vaib de stare conflictuală între băştinaşii negricioşi şi gălăgioşi şi albii care par că se dau superiori... Excepţia o fac doar insulele economic dezvoltate, unde şi negrul are bani de aifon şi albul are bani de vilă cu piscină...

Well... când am realizat noi asta, eram în Dominicană şi atunci, cu harta-n braţe, ne-am întrebat: ce-i de făcut... că nu ne permiteam o casă şi o viaţă în tropicele dezvoltate (vezi Aruba, Bahamas, Barbados, Tahiti, Samoa, Fiji, Hawaii, Virgin Islands, Seychelles, Mauritius, Zanzibar, Maldive, Australia, etc.)... apoi în caraibele plin de zăbrele nu prea ne plăcea, din cauza diferenţelor sociale mai sus menţionate (vezi DR, Jamaica, Haiti, Puerto Rico, Belize, St. Lucia), iar în cele musulmane ieftine (vezi India, Thailanda, Malaezia, Indonezia, Filipine) sigur nu ne-am putea integra vreodată, că sunt diferenţe fundamentale prea mari, ca să nu mai zic de factorul-keie: limba... Nu că musulmanii ar fi oameni răi, dimpotrivă, au nişte principii tare sănătoase şi majoritatea sunt pâinea lui Allah, dar... niciodată nu le vom putea vorbi limba. Într-o ţară în care nu vorbeşti limba locală la perfecţie vei fi întotdeauna binevenit ca turist, dar te vei simţi exclus ca şi locuitor. Asta a fost dilema noastră cea mai mare când am decis să ne facem din nou valiza şi să plecăm din DR mai departe, prin lume... încotro? că planul nostru era să locuim, să avem o viaţă socială normală undeva, să avem unde-l parca pe Teleleu Enterprise, nu să fim veşnic turişti... Am plecat atunci spre Mexic, fără nici un fel de aşteptări sinceră să fiu. Şi aşa se face că a sărit iepurele. So, pentru noi, Mexic it iz.

Cine a mai fost prin diverse locuri să lase un comentar, suntem toţi curioşi să auzim şi alte păreri.

Toarnă şi restul »

Caut notar mayaş la curent cu legislaţia din epoca modernă...

Ai de mine câtă răbdare tre să ai cu înfiinţarea unei firme pe aici. Multe taxe, multe drumuri, multe hârtii, multe telefoane şi mulţi nervi cranieni... Noroc că firma n-o înfiinţezi de mai multe ori.

Noi vrem pământ. Ca să cumperi o bucată de glie la mai puţin de 50 km de malul oceanului tre să fii mexican. Dacă nu, atunci ai 2 opţiuni:

• să-l cumperi printr-o bancă mexicană (treabă care se cheamă “Fiedicomisio”) - caz în care banca ţine titlul de proprietate pentru tine şi tu plăteşti o taxă anuală la bancă
• să devii o firmă mexicană - adică să joci rolul unui mexican fiscal

Să-ţi faci o firmă aici ca străin te costă enorm, aproape 1800 USD, că sunt taxe şi verificări în plus. Şi ca mexican te costă tot o groază dar mai puţin, cam 1200 USD. Aşa e aici... e din cauză că tot procesul trece pe la notar obligatoriu. În statul vecin e cu puţin mai ieftin, unii merg şi-şi fac firmele acolo, nouă nu ni s-a părut c-ar compensa efortul. Există notari şi notari. Unii sunt pe fază, dar costă pe măsură (noi nu suntem măsura potrivită pentru ei). Alţii sunt orientaţi pe profit maxim, adică le achiţi o parte din onorariu, vezi că nu se mişcă şi te lipseşti de ei în final (şi de bani) - nu că n-ar face treaba până la urmă, legea îi obligă să te rezolve, problema cu ei e că te bucuri de rezultate la pensie, ei ştiu că eşti nerăbdător, aşa că trag de timp la infinit. Alţii sunt de încredere, afli de ei prin recomandări - cu ei tre doar să ai răbdare şi nervi de oţel ca noi, ştiind că binele învinge până la urmă. Al nostru face parte din categoria "de încredere". Iată cum decurge o conversaţie cu o licenţiată mayaşă de la biroul notarial:

-bună dupămasa, ce mai faceţi?
-foarte bine, mulţumesc, dar dumneavoastră?
-şi eu foarte bine, mulţumesc
-foarte cald afară, nu-i aşa?
-daaa... cum ai petrecut ___ ? [ultima sărbătoare naţională]
-a, păi ___ [bla bla]

Această introducere este obligatorie. Acuma, dacă persoanele implicate în conversaţie au copii, diverse rude complet neinteresante sau evenimente plictisitoare în familie, discuţia obligatorie se prelungeşte în ciuda faptului că pe tine te roade ne nu mai poţi să afli răspunsul la o problemă legală de care depinde 100% şederea ta în Mexic... După etapa de socializare, respiri odată adânc sperând că nepoţii juristei nu au mai făcut nimic de care rebuie să afli şi spui plin/ă de entuziasm:

-vreau să vă întreb ceva
-da, sigur
-vrem să avem în obiectul de activitate şi transport turism dar am văzut că nu aţi trecut acolo la turism
-da, dar am trecut agentie de turism
-am văzut... dar pe noi ne interesează şi transport, e inclus în agenţie?
-a, nu ştiu, nu cred că puteţi face transport dacă nu sunteţi mexicani
-păi notarul a zis alaltăieri că putem
-mai bine mergeţi şi întrebaţi din nou notarul
Mergem la şef...
-bună dupămasa, ce mai faceţi
-bine, mulţumesc.... (introducerea de care spuneam, dar mai scurtă, varianta pentru bărbaţi) După socializare:
-am vorbit acum cu domnişoara Margarita şi ne-a zis că nu ştie dacă putem trece transport turişti în obiect. Se poate ca străini să transportăm turişti?
-da, sigur că se poate
-aha, şi ce trebuie să facem ca să transportăm turişti? e o licenţă specială?
-a, nu vă faceţi griji, vine şi etapa asta, deocamdată să facem actul constitutiv al firmei
-ok am zis, simţind că problemele noastre sunt prea mărunte faţă de cele alte somaliei
Mergem din nou la sra. Margarita:
-am vorbit cu Sr. Naum, zice că se poate
-a, bun, dacă se poate atunci se poate
-ok, deci se poate, dar cum? Ce trebuie să facem?
-lăsaţi-mă să mă interesez...
-ok am zis, cu speranţă maximă. Vedem că începe să butoneze ceva la calculator.
-da, se poate zicea ea după 2 minute, dar există o taxă în plus
-aha, şi cât e?
-a, nu ştiu, lăsaţi-mă să mă intersesz
-ok Şi stăm.... femeia se uită la noi... nu se întâmplă nimc timp de câtave secunde…
-când o să aflăm? zic eu brusc
-vă zic eu printr-un e mail, lăsaţi-mi o adresă
-a, ok, am zis (în gând suna de fapt ceva de genul “şit, am nimerit la cea mai dezinformată licenţiată”)
-muchas gracias zicem dând să plecăm, cu gând că se vor rezolva toate cumva prin ele însele -hasta luego! (ş-am plecat)

Mai departe ne-am suit într-un taxi menit să ne ducă la autobuz. Acest birou notarial e în Cancun, puţin mai la nord, adică la mama naibii... aproape de Isla Mujeres, la 2 ore de mers cu busul şi cu taxiul de noi. Dar ne-a fost recomandat ca fiind “de încredere”. Auzind noi de nişte cazuri în care nişte foarte mici investitori străini au fost lăsaţi cu ochii direct în soarele tropical de către avocaţi, apoi şi din considerente dilpomatice, am zis să lucrăm cu el, fiindcă na, suntem prieteni cu cei care ni l-au recomandat. Să nu stricăm relaţia adică... Şi aşa, cu drumuri lungi, mailuri fără legătură între subiect şi predicat şi conversaţi la fel, am ţinut-o aproape 2 săptămâni. Văzândă noi că n-o scoatem uşor la cap cu conversaţiile despre actul constitutiv, în sensul că diferă foarte mult categorisirea obiectelor de activitate faţă CAEN-ul român, ne-am zis aşa: că decât să explicăm ce vrem şi ei să caute forever unde intră ce vrem noi, mai bine să ne facem rost singuri de obiectele de activitate dorite şi să ne zică notarul ce e bun şi apoi să ni le apostileze. Am găsit pe net codul lor CAEN (600 şi ceva de pagini) şi m-am apucat intens să scot tot felul de paragrafe de acolo şi să fac o listă. Am trimis-o la notar s-o bage în act. Notarul (mai bine zis licenţiata mayaşă) a zis dă-i că merge şi i-a dat drumul…

Apoi am cunoscut o altă licenţiată, de la un notar de aici din Playa, mult mai ascuţită la neuron, care ne-a lămurit că actul constitutiv făcut la Cancun nu e bun, tre să mai tăiem din activităţi, fiindcă sunt chestii care legal nu pot fi făcute decât de cetăţeni mexicani (cum ar fi bicitaxi). Ahaaa, am zis. Ca să nu mai cheltuim în plus cu modificările, adică să nu se mai facă o "adunare generală" de 250€ între mine şi Cherchelon, ne-am dus val peste oamenii de la Cancun să modifice ei gratis greşelile. Le-au modificat, ce să facă... erau cu tarantula pe căciulă. Apoi le-am zis prietenilor noştri de aici că vrem să schimbăm notarul, să lucrăm cu biroul din Playa. La care ei au sărit în sus de pe scaun şi ai zis “să nu carecumva!” De ce? Am întrebat noi contrariaţi? “pentru că omul ăla a lucrat la Guvern, ştie prea multe şi au încercat de două ori să-l omoare”. Uăăă, am zis... dezamăgiţi... Dacă ştie aşa de multe, atunci mai bine nu lucrăm cu el... basca mă-sii! Era un birou bun, care ştia multe... totuşi dacă l-ar fi omorăt până să ne fie actele gata? hm... mai bine mergem la mayaşii noştri care nu ştiu aşa de multe.

Nici în ziua de azi nu avem firma gata... Iar de firmă depinde rezidenţa noastră. Nu că ar intra zilele-n sac sau ceva... doar că aşa de grăbim noi când vrem ceva cu dinadinsul şi când vedem că o treabă care s-ar putea face în două ore aici durează o săptămână... Dar e normal. Toată lumea zice că e normal să dureze atât, ba chiar mai mult. După ce am aflat şi mai multe poveşti cu notari, ne-am dat seama că notarul din Cancun are totuşi un birou foarte rapid în comparaţie cu alţii.

Concluzie: lucurul cu notarul în România e de vis! Păcat că doar chestia asta merge bine la noi. Aici e invers: numai cu notarii e în halul ăsta... noroc că n-ai nevoie zilnic de apostile. În rest, cu orice altceva: cu banca, cu contabilul, cu fiscul, cu maşina... e ideal în Mexic. Avem noroc de un contabil bun, deştept şi simpatic pe deasupra: Pedro slavă cerului, că fără el eram în dipşit acuma. Avem noroc şi de bancher bun. E distractiv aici în bănci: toţi, de la director la operator sunt îmbrăcaţi de parcă au programare la discotecă imediat ce închide la bancă. Dar îşi fac treaba la marele hix. Directorul sucursalei noastre e un om relativ tânăr, înalt, solid, pare că ştie ce face, poartă nişte pantofi ascuţiţi şi crocodilaţi, şchiopătează un pic şi-l cheamă Leobardo. Are o voce de bariton, când vorbeşte la telefon zăngăne geamurile securizate. Bancherul desemnat nouă e un băiat Luis Ramirez, de asemenea cu încălţări crocodilate, cu cămeşa descheiată ca un latino star. El răspunde la telefon cu “Scuba Shark”. Păi cum să nu te întorci vesel de la bancă?

În altă ordine de idei, ne-am luat maşinăăăăăă! Second, aş zice chiar fourth hand, ca doar nu era să luăm una nouă să nu mai avem dup-aia cu ce ne construi coliba... Un Nissan X-trail crem mai vechiuţ, o beejooterie de suv! Neam de neamul meu n-a mai volănit o maşină de 4 metri jumătate, cu excepţia la Dacia break odată. Despre cum am luat-o, în episodul următor. Azi am dus-o la revizie la senor Wilbert şi mâine plecăm cu ea de nebuni până vizavi la supermarket! şi când venim înapoi, plecăm să mai facem niste jpeguri faine pe unde ne surprinde artistul din fiecare.

Ceea ce vă doresc tuturor! Să veniţi aici la noi că acuma avem cu ce să vă ducem de colo colo...
Iată să vadă şi mamele noastre nişte jpeguri din cele ce-am mai găsit prin aparat:

Toarnă şi restul »

Republica Dominicană: primele zile...

Aseară au venit pe lângă gard 2 dominicani cu o lanternă, strecurându-şi mâinile prin sârma ghimpată de la hambarul unde dormim… I-am depistat după tricourile albe. Dacă nu le aveau pe ei, noaptea la tropice fiind şi ea tot neagră, aş fi zis că o lanternă din spaţiu pluteşte liber la noi în atelier. M-am dus la ei şi i-am întrebat ce caută în noapte la noi în sat: Que quiere Usted aqui ahora? - am spus într-o spaniolă învăţată pe drum din dicţionar. Mi-au răspuns că au lăsat nişte argint (?) în maşina de spălat de sub geam, o maşină prăfuită veche de tip Albalux. M-am mirat (în sinea mea) şi le-am zis ferm să vină mâine să vorbescă cu Tanti Ute, proprietara hambarului pe care-l închiriasem, pe care spuneau că o cunosc bine… Azi pe la 11, vine chiar Tanti Ute pe la noi cu nişte treabă… I-am zis de comesenii de aseară şi ne-a lămurit (de data asta în germană) că ei sunt vigilanţii ştrăzii şi că acolo pe maşină le lasă ea din când în când de mâncare, după care ei vin şi aduc înapoi farfuriile goale. Aha!-mi-am zis, cu vocea lui Morgan Freeman… Misterul din capul meu se făcu praf: cuvântul PLATO…. Înseamnă "farfurie". Aseară în capul meu însemna argint: PLATA…

Dar cum am ajuns aici?

Totul a început prin Iulie… Era pe la 4 dupămasa… Cum stăteam eu aşa pe canapea la cârma internetului, i-am zis deodată lui Cherchelon: Hai sa emigrăm! La care el se pare că atâta aştepta... Pac, 1 lună de căutări pe net… Cum te faci rezident colo sau colo, câţi bani îţi trebe, etc. Ţări tropicale, claro que si. Doar nu era să mergem în tundra canadiană să facem carieră în domeniul crăpării lemnului cu toporul şi să dormim cu căciuli ruseşti în cap (cu urechi).

Am găsit în sfârşit o ţară care ne primeşte fără să demonstrăm că suntem milionari sau sude-de-miari în euro si căreia, în final, îi vom putea vorbi şi lingua: Hispaniola. Ţara aceasta în care dacă nu zâmbeşti te crede lumea nebun se cheamă Republica Dominicană. Ţara lui Duminică…

Era Duminică atunci când am părăsit gara de avioane BBU (Bucureşti Băneasa). Acolo era cam ca la Obor. Rumâni scofâlciţi, sacoşe cu sarmale bine împachetate să nu le miroasă cânele până ajung la cală, tăntici cu copchii în cărucioare… Copchii erau drăgălaşi. Cărucioarele ne ajutau să ne îmbrâncim mai bine la check-in.

Zbor la Bruxelles cu Blue-Air. Un fel de autobuz de altitudine. Bun zbor totuşi. La final, se stinge vocea pilotului care ne zice că nu mai avem de ce ne teme si pac! ...când ne aşteptam cu toţii mai puţin, începu să se rostogolească din difuzoare la maxim melodia aia cunoscută cu Che Guevarra... Bruxelles... rumâni care pichetează culoarul îngust dintre scaune, bulucindu-se în mod tradiţional... Che Guevarra... legătura îmi scapă acum... Am râs noi ce am râs în pumni, după care am aşteptat să se desţelenescă dopul de oameni de la gura aveonului. Buun... Luăm un lift, apoi o dubă gratis şi ajungem de ne cazăm la Novotel în aeroport – un hotel cu aspect de fabrică nouă. Cameră mare, ceai, cafea, bomboane mici la liber. Aveau jos şi un fel de cantină (judecând după aspect). Ne uităm timid pe meniu: 4€ un buchet de catofi prăjiţi… whoa. Hai în aeroport, am văzut acolo un fel de fast food şi un supermarche. Ne urcăm în duba moca de transfer dintre fabrica de cazare si aeroport. Fain aeroport! Aerportul ăsta e de acum în topul aeropoartelor din capul meu – nota 20 pentru eficienţă, simplitate si organizare! Aşa… Era seară… eram la Arrivals. Quality Burger… un fel de McDo. Cu preţuri de Sofitel. Am luat 3 lulele, să-şi potolească Edi foamea. Mai mult şi-a potolit curiozitatea, de foame nu scapi aici cu una cu două... Mai aveam cu noi o punguţă cu nişte fierătanii, adica euro mărunţi şi foarte mărunţi. I-am făcut turnuleţe pe masă şi am descoperit suma: 3.15 €. Bun! Hai la Supermarchet să vedem daca putem lua ceva de ei. Desigur, mai aveam noi ceva bani la noi, plus „some books of credit”, dar era kinda’cool să te învârţi ca un aurolac în aeroporul de la Bruxelles... Ne-am fâţâit cca. 30 minute prin magazăn şi am reuşit să cumpărăm aşa: o pâine rotundă, nişte unt-margarină-hibrid şi un waffel de 10 cm diametru tras în ţiplă. Am mai rămas cu 4 cenţi de aramă oxidată, pe care i-am zornăit tot drumul până în camera de la Novotel. În drumul spre cameră, okiul de vultur al lui Edi a zărit un borcănaş minuscul de gem pe căruciorul părăsit al unei femme de chambre. Cu această nesperată ocazie, aveam micul dejun asigurat! Yey...

A doua zi la 4 ne apropiam în survolaj de Puerto Plata, ocolind cu grijă palmierii de lângă trenul de aterizare. Flapsurile s-au deschis, pilotul ne-a zis că am dat de uscat şi gata... nii la noi: eram ca doi Cristofori Columbi din spaţiu ajunşi cu valijele Stratic pe pământ indiano-spaniol. 29 de grade afuera... cu briză... era plăcutly cald. Yuhu!

Ne-am dezbrăcat la maieul gol, am trecut prin vamă în câteva secunde fâlfâind nişte formulare care nu interesau pe nimeni şi am ieşit afară, unde l-am aşteptat sau ne-a aşteptat el, pe domnul Uwe, cu care tocmisem pe net un apartament cu tot confortul la 230€/lună. În staţiunea agro-turistică Sosua. Ne-am găsit, ne-am cunoscut (nu în sens biblic), ne-am înghesuit în Jepetta lui cu 2 uşi şi am rulat pe asfalt cca 15 minute. Ajunşi sus în deal, unde era pensiunea cu pricina, am descărcat entuziaşti marfa, ne-am lăsat linşi de cei 2 câini tropicali şi hai măi companieros în cameră!

În cameră... Ay de mi! – cum ar zice Cristobal Colon. Un jeg din vremea conchistadorilor, un miros închis de-ţi colapsau nările, 2 tarantule (mama de 20cm cu puiuţul de 3cm) şi un figider asurzitor, pesemne reconfigurat dintr-un fost tractor. Vilele (că erau mai multe) aparţineau unor 3 bărbaţi roz cu ochi albaştri şi cu burţi de nemţi. Erau chiar nemţi, simpatici de altfel, dar fără nici cea mai mica grijă exterioară şi bănuiesc ca nici interioară. Apartamentul nu mai fusese locuit cică de 5 luni, iar de curăţat... cred că de când a fost construit, din noojşase... Grădina în schimb era frumoasă, parcă toate plantele ornamentale din Bricostore se îngrămădiseră una în alta! Dar aici, pe insula Quisqueya, oriunde te uiţi dai de aceeaşi variaţie dendrologică, plus că iarba parcă e mai verde în partea asta de lume...

Totuşi nu venisem ca botanişti... Ce să facem măi frate...

Am stat, ne-am gândit, am pus mâna pe roaming şi am sunat la Tanti Ute de pe internet, o femeie de 66 de ani, uşor hipioată după vorba dupa scris, femeie cu care Edi s-a conversat pe mail înainte să aranjăm cu cei 3 nemţi. Casa ei e în satul vecin celor 3 nemţi, adică în Cabarete. Tanti Ute, vorbind în nemţeşte, a zis aşa: uite care-i treaba mă băieţi, aicea la mine-i plin, dar mai am în spate o anexă, cam rustică, da dacă vă place, o curăţăm de păienjeni şi staţi în ea... La care noi i-am zis instant că a doua zi dimineaţă ne înfiinţăm la uşă la ea, fie cât de rustic o fi!

Se făcu 1 Decembrie... Pe la 12 ne găsim bând cafea dominicană pe prispă la Ute, cu ea însăşi, cei 3 câni tropicali pisicindu-se printre noi şi Antonio – un tânăr dominican de viitor, amuzant şi cu suflet de calitate – un fel de mâna dreaptă a lui Tanti Ute... Soare... Veselie... Grădină superbă, câteva broscuţe, doi gecko şi unele păsărele îşi văd de integramele lor de marţi dupămasă... Îmi exersez spaniola cu Antonio şi din ochii lui îmi dau seama că nimeresc să leg cuvintele... nu e prea comunicativ, dar am senzaţia că ne înţelegem la hix. După multă cafia, cu mâinile tremurând şi inima să ne sară din chept, mergem să vedem anexa... Phii! Veche, prăpădită... seamănă cu înghesuitul atelier de tâmplărie al lui tataia. Totuşi funcţională: apă, curent, adaptoare, utilată, un dulap care nu se apleacă spre noi când trecem pe lângă el, ceva prispă, o maşină de gătit ruginită, un frigider din categoria Fram, o maşină de spălat obosită de la ajutoare.... Ne place! Nu atât hambarul în care vom locui o vreme, cât Tanti Ute, Antonio, grădina verde si Cabarete. Oamenii fac mai mult decât locul, da...

Aflăm de fapt că hambarul nostru a fost vizuina unui văzduhist, acum plecat înapoi în Europa. Tipul ăsta, de altfel proprietar pe exquisitul hambar, a stat aici în apendice timp de 20 de ani. Timp în care a aşteptat, literalmente, să vină Sfârşitul Lumii. A adunat alimente, obiecte, totemuri, poze, cărţi... în aşteptarea Marelui Val. Polii nu s-au mai topit, el s-a plictisit rău şi s-a dus înapoi în Germania să aibă grijă de mama lui... Aici povestea cu văzduhistul se termină şi intervenim noi, să facem curat (împreună cu Antonio şi fiul), să despachetăm şi în final să ne culcăm mulţumiţi...

Am dormit ca unşi... Patul văzduhistului e foarte comod, cred că era un tip bun la suflet şi că timp de 20 de ani a aşteptat aici foarte liniştit Marele Val...

Iată-mă acum, pe 2 Decembrie 2009 la 30 de grade, cu mâna pe tastatură, scriind pentru cine citeşte, în aşteptarea celor ce vor veni... Mă duc la plajă. Până mă întorc, am băgat aici să vadă şi ascultătorii, nişte poze cronologice:



Am fost şi la plajă... De mai multe ori chiar. Apa e mai verde decât în Pacific şi parcă mai caldă, dar poate e aşa din cauză că aici n-a mai plouat demult. La mal, până pe la vreo 3 metri distanţă (cât am parcurs noi) apa e cam tulbure, din cauză că nisipul e foarte foarte fin şi e ridicat de pe fund chiar şi de cele mai mici valuri. Da, se ridică de pe fundul mării şi se aşează pe fundul turistului. Şi rămâne acolo până la primul duş... Nu-i chiar aşa, da ăştia zău că au aici un nisip - pudră nu alta: fără chietre, fără scoici, fără arici de mare...

Plaja asta din Cabarete se pare că e foarte sigură, am văzut că oamenii îşi lasă chestiile lor pe plajă fără nici un ştres. Numai copii fură. Aşa, din principiu. Într-o zi ne-au furat şi nouă geanta, care conţinea: un prosop, un tricou de-a lui Edi, nişte dolari şi ochelarii mei de soare dragi şi antici pe care îi găsisem în '99 pe jos prin Manhattan. Faza cu ochelarii m-a chinuit destul de tare, cumva ei făceau parte din mine...

Foarte mulţi europeni albi, roşii sau vişinii la plimbare... Mai vezi când şi când câte un dominican care cară câte ceva de vânzare, dar nu răcneşte la lume ca rumânii, ci îşi vede în linişte de biznisul lui. Am văzut că vânzătorii ambulanţi de pe plajă poartă toţi cămeşi albastre (să arate că-s oameni „seroşi”) şi au un clopoţel din care mai sună, asta ca să ştii că poţi să-i chemi dacă vrei ceva de la ei.

Toarnă şi restul »