Beware, the Future is Near... Un Bak'Tun Nou Fericit Tuturor!

Un titlu de neînţeles la o primă citire, dar eu tocmai de aceea sunt aici, ca sa lămuresc lucrurile.

Calendarul Maya de care vorbeşte tot Facebookul e de fapt Aztec, dar mayaşii n-au nimic împotrivă. Înainte de a fi năvăliţi de azteci, mayaşii numărau zilele în felul lor, după aceea, spre disperarea cercetătorilor britanci de azi, calendarele s-au mixat un pic, oricum sărbătorile majore cum ar fi Ciclurile Solare corespundeau şi dacă sărbătorile alea mari sunt aceleaşi atunci asta-i cel mai important, să bem pentru asta! Păi cum să nu îmbrăţişezi imediat un calendar suplimentar care-ţi dă şi mai multe prilejuri de fiestă pe lângă tot ce era? De la conchistadorii creştini mayaşii au mai primit cadou un calendar, cel Gregorian, l-au îmbrăţişat si pe acesta - yuhu, mai multe sărbători legale. Apoi, cu creştinarea, a venit şi calendarul Religios, păi cum să nu-l respecţi, sunt acolo sha o grămadă de sfinţi importanţi cu care-i musai să dai pe gât ceva. Şi uite aşa, orice calendar e binevenit şi face ca acest articol să şadă la fix în tema blogului.



So, Calendarul Aztec e alcătuit aşa:

• 1 zi - k'in
• 20 zile - uinal
• 360 zile - tun
• 7,200 zile - ka'tun
• 144,000 zile - bak'tun
• 5,125.36 ani (aprox) - 13 baktuni - 1 Soare - 1 Ciclu Mare
• 25 700 ani (aprox) - 5 Sori - 1 Ciclu Lung (adevărul e că e lung)

Mâine se termină al 5-lea Soare, umează primul Soare dintr-un alt Calendar Lung, pentru care nu mai avem piatră de pozat - evident, azi nimeni nu mai stă să ciocănească atât la un calendar, tot aztecul printează.

Iată ce s-a petrecut pe Pământ în răstimpul ultimilor 5 Sori în viziunea Aztecă (în fiecare Soare lumea s-a sfărşit în diverse moduri ingenioase şi-apoi luat-o de la capăt):

OCELOTONATIUH - "SOARELE-JAGUAR". Primul si cel mai vechi Soare. în această epocă pe Pământ au existat aşa numiţii Giganţi, creaţi de Zei. Ei trăiau în peşteri şi n-au cultivat niciodată pământul. Se hrăneau cu fructe sălbatice şi rădăcini. Această eră s-a sfârşit cu atacul Jaguarilor. Jaguars vs. Giants

EHECATONATIUH - "SOARELE-VÂNT". Al 2-lea soare a fost epoca în care rasa umană a fost distrusă de uragane puternice şi incredibile furtuni 3D. Pentru a proteja oamenii să nu-i zboare vântul, Zeii i-au transformat pe toţi în maimuţe. Aşa au apărut politicienii. Care rămân agăţaţi în baobabul lor indiferent de cât de tare bate vântul schimbării.

QUIAUHTONATIUH - "SOARELE PLOII DE FOC". Al treilea ciclu cosmic, în care o ploaie de foc şi râuri de lavă au distrus tot ce mişca la sol, drept pentru care oamenii (sau maimuţele?) au fost transformaţi în păsări pentru a supravieţui. Şi aşa au apărut pupezele.

ATONATIUH - "SOARELE DE APĂ". Acest al 4-lea Soare s-a terminat prin ploi puternice şi revărsări de ape care au acoperit şi cei mai înalţi munţi. Logic, oamenii (mai degrabă păsările din Soarele nr. 3) au fost tranformaţi în peşti. And so, in those baktuns, the pimp market business has flourished...

NAHUI-OLIN - "SOARELE-CUTREMUR". Acest Soare se termină mâine, slavă domnului, să bem pentru asta!

Acuma, mie mi se pare că toată cosmogonia asta nu puşcă. În Soarele nr. 5 nu zice nimic de oameni sau alte vietăţi, să-nţelegem că nu există? sau nu-i mai transformă Zeii în nimic, vine crashul şi aşa se prăpădesc cu toţii? Mai degrabă toată treba asta ar avea sens citită invers: la început în Soarele 5 nu era nimic, au fost numai nişte cutremure, ca se forma scoarţa, apoi în Soarele 4 s-au umplut găurile din scoarţă cu apă şi au apărut peştii, apoi păsările, primatele, etc.- în această ordine, Darwinistă. Poate că piatra aia mare şi rotundă din poză nu-i un calendar, ci o operă de artă despre istoria omenirii în mare (anumite evenimente au fost omise din lipsă de spaţiu, restul au fost mistificate din lipsă de date tehnice). Şi poate că Soarele nr.1 s-a terminat înainte de Homo Sapiens... De fapt pe piatră nu zice care-i ordinea, sau poate zice dar nu-s eu suficient de documentată, cine ştie. Chiar aşa... cine ştie? cine ştie, îl invit să comenteze, să auzim toţi.

În altă ordine... de idei Cherchelon tocmai curăţă acum maşina s-o aducă la culoarea ei iniţială, îi punem şi brăduţ mirositor înecăcios, că mâine avem de câştigat o pâine (mai mult o chiflă), mergem pana la Chichen Itza împreună cu 2 elveţieni simpatici care vor să sărbătorească trecerea în noul Ciclu (Lung) chiar acolo la piramidă, că doar n-o să stea la hotel chiar pe 21.12.2012, când ar putea să facă 8 ore pe drumul super aglomerat până la piramidă. Eu am în plan ca mâine pe dupămasă să stau aşa vreo 10 minute la marginea pădurii vizavi de Kukulkan şi să să mănânc o tortă mega gustoasă cu salsa iute, gândindu-mă printre îngiţituri la destinul implacabil şi la unii dintre voi care mi-ar fi plăcut să fiţi acolo cu mine să organizăm o veselie la soare, mai precis al 6-lea soare. Şi dacă am loc de turişti fără să iasă cu îmbrânceală, poate o sa mă răcoresc într-o cenotă, să-mi revin după sfărşitul calendarului. Revin cu un reportaj de la faţa locului după ce-mi revin după excursie. Până atunci, ca să nu mă tot repet repet:

UN BAK'TUN NOU FERICIT ŞI PROSPER LA TOATĂ LUMEA!

Toarnă şi restul »

Large Hadron Collider Story - Sfârşitul Lumii începe în Pepiniera Elveţiană de Găuri Negre?

Întrebare keie pe un sait cu acelaşi nume keie:
HAS THE LARGE HADRON COLLIDER DESTROYED THE WORLD YET?

Zilele astea a trebuit să-mi îmbrac şalopeta de connaisseur şi să mă dau mare să-i explic unui prieten ca şi când aş şti exact care-i treaba cu experimentul de la Geneva. Fiindcă am rămas cu şalopeta pe mine, mi-am zis să şcriu şi-n blog, să vază lumea că nimeni nu ştie nimic sigur.

Iacătă ş-un hilm lămuritor de pe IuTiub (en Inglés):

Sooo... cu ceva timp în urmă, nişte oameni au construit la 100 m sub pământ o ţavă lungă, în care au făcut nişte experimente periculoase, sperând să descopere The Particle of God - nume destul de prost ales, ne la obiect dacă ar fi să mă intrebe cineva pe mine dar nu mă intreabă. Acum închipuie-ţi un şvaiţer tubular lung de 29 de km, plin de găurele negre care cresc pe zi ce trece (spun panicarzii) – acesta este „The Large Hadron Collider”, adică acceleratorul de particule de lângă Geneva. Povestea-i cam aşa: (dacă nu zic bine te rog să mă contrazici, eu sunt om de neştiinţă nu cercetător în halat) Prin anul lui băţ-6’ntors-6’ntors-scăunel (1994) cercetătorii de la CERN, adecă Conseil Européen pour la Recherche Nucléaire (mă dor tastele de la scris titlul ăsta cât un şerpe), s-au simţit cam înghesuiţi în laboratoarele lor vechi. Şi din cauză că în înghesuiala cu pricina s-au vărsat multe cafele, le-a venit ideea să construiască un tunel de 29 km, ca să poată organiza curse de protoni. S-au dus la fabrică, au cumpărat tablă galvanizată, 5000 de magneţi superconductori şi o maşină de espresso (să-şi facă cafea). Ideea de bază a fost să fugărească un pâlc de protoni prin tunel cu o viteză egală cu 99,9999991 din viteza luminii. Le-a ieşit fenta! Datorită acestei viteze, clar mai mare ca la dacie, s-a produs şi puţină căldură – cam de 100.000 ori mai mare ca în centrul Soarelui. După ce şi-au făcut ei multă omletă direct pe pereţii tunelului, ca să scape de inconvenientul temperaturii, au răcit instalaţia la – 271,25 C. ...după care s-au îmbrâncit care să pună limba pe tunel să verficie dacă e suficient de rece. Era rece! Deci aveau una bucată ţavă lungă de 29 km în formă de buclă şi 5000 de magneti superconductori (pentru că erau răciţi la -271,25 C). Dintr-o banală butelie de hidrogen comprimat au fost aleşi pe sprânceană câţva atomi de hidrogen. Aceştia au pus tremurânzi mâna pe clanţă şi au intrat în camera-sursă. Aici, nişte particule de europarlamentari le-au ciordit repede electronii. Fără electronii cu pricina, atomii de hidrogen s-au transformat în nuclei de hidrogen încărcaţi pozitiv, putând fi astfel acceleraţi la maximum de un câmp magnetic. Zis şi făcut. Protonii au fugit tot mai repede şi mai repede prin ţeava de la Geneva până la un moment dat când cercetătorii au schimbat brusc marcajele rutiere astfel încât protonii s-au pleznit unii de alţii ca proştii – lucru imposibil în condiţii normale de trafic, deoarece protonii, fiind toţi pozitivi, nu se suferă deloc între ei şi nu s-ar aprocia neam! Ce urmăreau cercetătorii în toată povestea asta? Sperau să vază Bossonul lui Higgs. Ce este acesta ar să mă întrebaţi acum nerăbdători. Este o partiqulă mică, mică, mică de tot care dă masă tuturor celorlalte particule. Le face să tragă la cântar. Şi cică ar hi văzut-o... „Asta tre să hie particula lui Dumnezeu!” ar hi zis ei bucuroşi... şi au băut o cinzeacă. Mai târziu şi-au dat seama că văzuseră greşit şi au dezminţit.

De fapt nu ştie nimeni exact dacă oamenii de ştiinţă l-au întâlnit pe Bosonul lui Higgs, cel mai probabil că nu. Gurile rele spun însă că în cadrul acestui experiment s-au născut nişte guri rele negre şi mici. Microscopic de mici. Care însă înghit materie cu gogâlţuri şi cresc tot mai mari, urmând ca până în 2012 să înfulece tot pământul. Alţii spun că nu va fi cazul.

Multă sănătate!

Toarnă şi restul »