Roman-foileton de capă şi şpaclu (fost Dac-foileton):
The Common Life of Cherchelon and Lady Distiluna, doi trentagenari stabiliţi în Mexic la sud de Cancun. Ecranizare la monitor a unor fapte reale şi gânduri imaginare petrecute de ei.

DOCUMENTAR

Cu lupa prin Lumea cu care ne tot învârtim

ENIGME

Fenomene Tulburi inexplicate pe larg

SPIR'TUALITATE

Pe unde mai rătăceşte Oaia Pierdută

TELELEU ENTERPRISE

Turism Intergalaptic: Jurnal de Babord

MAGAZIN DUMINICAL

De citit când ţi-e lumea mai dragă

BLOG DE MEXIC

Adelante prin Hăţişurile Paradisului Mexican

Video: !Esto es Mexico!

Anul ăsta (2010) se sărbătoresc în Mexic 200 de ani de la o revoluţie care a dus la formarea naţiunii. O mare televiziune naţională s-a apucat să producă o serie de videoclipuri "Estrellas del Bicentenario" (Stelele Bicentenarului), într-o realizare de excepţie care prezintă câte un stat dintre cele 31+1 ale Mexicului. Până acum au ieşit clipuri penru 9 dintre ele.

Eu plec acum să visez un pic cu ochii deschişi, le-am pus aici pe toate să se delecteze tot telecititorul...

[dă full screen, iar dacă ai sunet bun foloseşte-l că n-o să-ţi pară rău... sau pune nişte căşti]

CHIAPAS
SONORA TAMAULIPAS OAXACA VERACRUZ SINALOA CHIUAUA QUINTANA ROO YUCATAN
...
Iar ca să nu cumva să ies din blog fără să dau cu piatra-n melodie, iată prin comparaţie mesajul României, a cărui lansare a costat de 16 ori mai mult decât oricare dintre videoclipurile de mai sus: LAND OF CHOICE 2 LAND OF CHOICE 1
Când mă gândesc ce fain s-ar putea face şi la noi un clip care să lovească direct în şchirit şi-n corazon cum au făcut mexicanii... phii!

Oraşul Meu...

Playa del Carmen, 60km sud de Cancun... un oraş de 500 mii de locuitori diverşi, ridicat în numai 15 ani dintr-un sat de pescari anonimi - nu ştiu dacă aveau asociaţie sau nu pe vremea aia. E oraşul în care locuiesc de 7 luni şi in care voi mai sta cam 6 aş zice - până facem prima casă. Am găsit aici în maşinăria mea Compaq de 3.5kg nişte poze de pe străzile lui şi m-am gândit să le dau în vileag pe blog, să-şi facă şi telecititorul o părere şi să vadă şi mama lui Cherchelon unde o să vină în vacanţă, când o să vină.

În mare parte oraşul e format din clădiri mici pătrate din beton, lipite unele de altele fără rost şi conectate cu 100 de fire. Partea bună e că unele-s vopsite vesel, e multă verdeaţă pe străzi (tot timpul anului) şi că pe clădiri la tot pasul apar înscrisuri de firmă amuzante şi colorate, cum ar fi:

HOSPITAL DE CELULARES
EVIL'S TATTOO
LAVANDERIA "SPIDY GONZALES" (spălătorie)
MINI-SUPER "LA RANITA" (trad "broscuţa")
CARNITAS "EL DURO" (fripturi)
RESTAURANTE "LA DIVINA COMIDA" ("comida" = mâncare)
TAQUERIA "UN TACO MAS" (fast-food "încă un taco")
TAQUERIA "EL BURRO LOCO" ("măgarul nebun")
RESTAURANTE "EL TOLOC ENAMORADO" ("şopârlul îndrăgostit") - aici e pictat mare un şopârl care cântă la trompetă
BAR "LA CARABINA" - aici sunt pe geam decupate din autocolant două flinte mari
PELUQUERIA "EXECUTIVE BARBER SHOP" (frizerie)
CAPITANIA DEL PUERTO - HARBOUR MASTER PLAYA DEL CARMEN (înscris oficial)
"WATCH MY WATCH" (magazin de ceasuri de firmă)

...and so on

Playa del Carmen e unul din acele locuri de care te poţi uşor îndrăgosti şi asta nu din cauza arhitecturii impresionante sau a dezvoltării economice. Ci din cauză că e vibrant, vesel, senin, dinamic şi relaxant. Oraşul ăsta parcă te primeşte cu braţele deschise şi te face să te simţi bine. E ca atunci când te îndrăgosteşti de o persoană. Când iubeşi anumiţi oameni, nu-i iubeşti pentru trăsăturile lor fizice perfecte sau pentru afacerile lor de succes, ci pentru felul lor de a fi. Playa are asupra mea un efect total opus faţă de de restul îngrămădirilor urbane prin care am mai locuit: după câteva ceasuri petrecute în oraş (cu sau fără treabă), culmea, mă întorc acasă odihnită şi cu chef de viaţă. Pentru că Playa trăieşte, respiră, iubeşte...

În Playa te plimbi pe stradă şi simţi că participi la tot ce se întâmplă. O să exemplific genul de "participare" la care mă refer printr-un slide scurt, în care autorul ne narează în imagini doo nunţi suprinse în aceeaţi zi de obiectivul observatorului pietonal care sălăşluieşte înăuntrul autorului însuşi. O nuntă cu, iar alta fără "pretenţii". Iată starea civilă şi sufletească a lucrurilor:



Playa are şi o parte destul de mare de "downtown" turistic cu case faine, elaborate, cu hoteluri cochete, grădini cu piscine, cluburi faimoase... spre plajă desigur, parte în care îmi place să mă plimb pe seară cand nu-i aşa de cald. Nu prea pot să mă inspir totuşi din peisaj pentru noua casă, având în vedere că noi o să locuim de fapt în junglă.

Iată cam cum arată în mică parte Oraşul Meu şi al altor 500000:

Scuba-Video: Reciful de Coral din Cozumel

Un super video în HD, Reciful din Cozumel (daţ ful screen):

Ruinele Maya: Chichen Itza, Uxmal, Ek Balam, Tulum

Echinox la Chichen Itza (cu subtitrare în Engleză):


Ruinele de la Tulum şi Coba:


Ruinele de la Uxmal pe unda unui melodiu Mexican:


Ek Balam I:


Ek Balam II:


Speculaţii despre un simbol misterios pe perete, la ruinele de la Tulum:

Video: Maya Underworld (Xibalba), Yucatan, Mexico

Ui' aici o super călătorie în lumea Cenotelor, considerate de către mayaşi intrări în Xibalba - documentar BBC cu un titlu cam pretenţios, dar care merită văzut:

Secrets of the Maya Underworld 1/5


Secrets of the Maya Underworld 2/5


Secrets of the Maya Underworld 3/5


Secrets of the Maya Underworld 4/5


Secrets of the Maya Underworld 5/5: End of the journey

Entradas populares

 
Copyright © 2011 Distillery Channel | Powered by Blogger
Template by Free WP Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Modificat genetic by Lady Distiluna