Roman-foileton de capă şi şpaclu (fost Dac-foileton):
The Common Life of Cherchelon and Lady Distiluna, doi trentagenari stabiliţi în Mexic la sud de Cancun. Ecranizare la monitor a unor fapte reale şi gânduri imaginare petrecute de ei.

DOCUMENTAR

Cu lupa prin Lumea cu care ne tot învârtim

ENIGME

Fenomene Tulburi inexplicate pe larg

SPIR'TUALITATE

Pe unde mai rătăceşte Oaia Pierdută

TELELEU ENTERPRISE

Turism Intergalaptic: Jurnal de Babord

MAGAZIN DUMINICAL

De citit când ţi-e lumea mai dragă

BLOG DE MEXIC

Adelante prin Hăţişurile Paradisului Mexican

Fenomenul Tunguska: meteorit fantomă, anomalie gravitaţională sau răzbunare şamanică?

Scotocind în tolba cu mistere a planetei, am descoperit fenomenul Tunguska. Cu pupila dilatată am început să citesc. Neînchipuitul eveniment care a zguduit lumea la propriu a avut loc undeva departe, departe de tot, în Siberia, regiunea Krasnoiarsk. Un loc paşnic şi idilic, unde în cea mai răcoroasă noapte s-au înregistrat – 56 grade celsius. Temperatură optimă pentru plimbări sub clar de lună cu mucii îngheţaţi tun.


Cam acum 100 de ani în toiul verii, localnicii - majoritatea ruşi, tadjici, uzbeci şi chinezi - au fost treziţi din somnul lor lin de un obiect luminos, lunguieţ, ca un supozitor mare, care le zbura deasupra capetelor. Până să îşi ridice ochii de sub frunte ca să vază mai bine supozitorul zburător, acesta s-a împiedicat şi a explodat (a avut trac că era în centrul atenţiei). A explodat cu nerv, nu oricum. Adică după explozie, în jurul epicentrului, cam 2000 km2 de pădure au fost puşi la orizontală, dea-n-lipitelea la pământ. Specialiştii au făcut repede un calcul şi au ajuns la o concluzie uimitoare: forţa cu care fenomenul a făcut „poc” e echivalentă cu 2000 de bombe atomice gen Hiroshima, iar unda seismică a făcut să zăngăne bebelourile din vitrine până la Jena, tocmai în Jermania. O aruncătură de băţ de aproape 1000km.


Povestea merge mai departe cu paşi mici şi ne spune că o serie de fenomene inexplicabile a avut loc după explozia mega-petardei: o ciudată ploaie neagră a început să cadă peste tot continentul asiatic, iar în Europa norii au jucat feste şi au strălucit argintiu toată ziua şi toată noaptea. Unii zic că a fost aşa din cauza apei îngheţate care, fie a ajuns udă în nori şi a îngheţat acolo, fie a îngheţat dinainte şi a sărit aşa în nori – nu se ştie.

Deşi evenimentul a avut loc în 1908, abia în 1921 a ajuns prima expediţie rusească să scotocască zona în căutarea meteoritului - care se presupunea că a fost de vină pentru toate grozăviile deşcrise mai sus. Nu mare le-a fost mirarea când şi-au dat seama că meteoritul nu e de găsit. Pentru că iarna în zonă nu e tocmai prietenoasă, exploratorii noştri şi-au strâns bocceaua şi au venit degrabă acasă. Nostalgici, cu gândul la focurile de tabără şi serile cultural - distilactive petrecute în inima Tunguskăi, 6 ani mai târziu au convins guvernul să sponsorizeze şi a a doua expediţie. Ca să justifice cheltuirea banilor au promis că se întorc cu ditai gogoloiul de fier, care ar putea ajuta economia naţională să-şi revină spectaculos. Se presupunea că bulzul de fier cosmic ar avea, dacă ar fi acolo, cca. 100 de mii de tone. În loc să se întoarcă victorioşi, rostogolind prin Siberia bila de fier care a fost odată un meteorit, cercetatorii au descoperit şi mai multe semne de întrebare (care au ajutat la revigorarea industriei de semne de întrebare). Deşi în jurul epicentrului copacii stăteau toţi culcaţi şi se relaxau cu câte o marguerita, fix în burta epicentrului copacii erau la fel de carbonizaţi însă drepţi ca stâlpii de telegraf. Unde mai pui că nu au găsit nici ţipenie de meteorit sau crater. (eu în sinea mea m-am gândit că dacă ar hi fost vorba de ceva fer şi tabl’, atunci poate că ar hi venit repede la faţa locului colecţionarii de metale vechi... şi până să ajungă cercetătorii, ferul ar hi fost bine mersi vândut la Centru)

Văzând că explicaţia se lasă aşteptată, pe măsură ce revelioanele treceau, diverşi cercetători cu părul vâlvoi şi faţa arsă de salpetru s-au înghesuit cu teorii alternative: Una ar fi că meteoritul a fost de fapt o cometă din praf şi gheaţă. Aşa s-ar explica lipsa craterului şi a resturilor. Dar le-a dat cu rest la unda de şoc seisimică. Care a fost înregistrată alb pe negru de fum.

După a doua încăierare mondială, locul a devenit un fel de tabără de vară în care cireşarii sovietici îşi petreceau timpul aprofundând misterul. Mi-amintesc că a fost şi la noi la Teleşclopedia un documentar pe tema asta. Eram mic, dat ţin minte şi acum flashurile cu copacii tolăniţi. După 1989 au venit şi americanii, japonezii şi nemţii să se joace cu maşinuţele în nisipul tungusk, însă fără rezultate notabile (probabil n-au avut pix cu antigel să noteze ocservaţiile).

Cel mai în vogă expert s-a dovedit a fi tot un rus, pe numele lui Nikolai Vasiliev. Se vede avantajul de a juca pe teren propriu şi nu în deplasare. El ne atrage atenţia să lăsăm prostiile şi să nu dăm crezare teoriei conform căreia un OZN a vrut să parcheze cu spatele şi a dat într-un copac fapt ce a dus la ditai deflagraţia. Ceea ce confraţii săi au trecut cu vederea şi el nu, e că imediat după fenomen s-au înregistrat, la nivel mondial, puternice furtuni geomagnetice şi lumini polare neobişnuite în Antarctica. Furtunile geomagnetice au loc de obicei când soarele strănută către noi şi ne stropeşte cu particule şi electroni care se scurg prin ionosferă şi apoi induc curenţi electrici puternici în pământ, provocând dereglări ale câmpului magnetic. În 1989, aşa un strănut solar a dus la blocarea sistemului de alimentare cu curent electric al statului Quebec din Canada.

Între timp, după prea multe teste, omenirea şi-a dat seama că exact acelaşi fenomen se întâmplă în atmosferă şi în cazul exploziilor atomice. Deci ar fi putut fi o explozie atomică! Toată lumea şi-a lăsat oala cu fasole pe foc şi a fugit cu contorul Geiger să vadă dacă teoria se aplică. Din păcate s-au întors la fel cum au plecat, pentru că măsuratorile nivelului de radiaţii erau absolut normale. Bătătoare la ochi a fost însă înghesuiala mare de lantanide pe metru pătrat. Lantanidele nu sunt o specie de omizi, ci aşa numitele pământuri ceritice, care fac de fapt parte din grupa metalelor tranziţionale de tip F. Uă... I am broken in my nostril! Citind mai departe aflu că lantanidele astea sunt un fel de metale preţioase din care nu se pot face ghiuluri. Încă o curiozitate, de data aceasta folositoare ghiulăriilor private: în inelele copacilor şi în anumite plante care au crescut acolo după fenomen, s-au găsit urme de aur şi argint...

A mai fost o ipoteză, nu aşa de mediatizată, conform căreia Şamanii locali ar fi provocat explozia. Povestea-i lungă şi a fost greu zmulsă de la supravieţuitorii cu malformaţii genetice... Pe scurt: în acea vreme existau pe malul râului de acolo două triburi de Şamani. Ei nu se prea suportau între ei şi fiincă nu le stătea bine să se încaiere aşa în costumul lor şamanic, îşi tot făceau vrăji atomice reciproc. Într-o zi, unul dintre triburi a reuşit să creeze un fel de gaură de vierme în cer, prin care a venit din cosmos un toptan mare de energie din cale-afară şi i-a spulberat instantaneu pe duşmani, împreună cu 1000km pătraţi de ecosistem! Niciunul nu a recunoscut acest lucru ulterior, desigur. Cine ar fi recunoscut, la o adică, că a distrus o bucată de planetă? Vraja cu pricina se numeşte „Chemarea Păsării de Fier” – pentru cine e interesat...

Însă ultimul răcnet într-ale ipotezelor este acum Teoria Vacuumului Fizic. Pe baza acestei teorii, în zone cu anomalii gravitaţionale, se pot isca spontan unele câmpuri electrice uriaşe care, la rândul lor, pot creea bile condensate si luminiscente de gaz ionizat. Uă... Ce tare! Care bile conţin cantităţi uriaşe de energie ce ar putea provoca o explozie ca aceea din Tunguska.

...şi uite-aşa, am încălecat pe un reactor şi v-am spus povestea.

3 Comentării:

  1. Uăi, ş' va s' zicî "nuostrum"? "Narî", cumva? Adicî "nuostril"? Cuoriectiazî răpidi, uăi, sau-'l trimit pi frat'-miu, cari-i rachiet, s' ti-ajuti!

    RăspundețiȘtergere
  2. şi sâ-i faşi acuma na, unii's racheţ poligloţ, alţi's ecrivanţ cari nareaz'şi ei la narâ cân' îi apucâ

    ...şi unde se adevereşte că avem un telecititor vigilent, gracias

    RăspundețiȘtergere
  3. Uau, ce fain era sa fim martori binoculari.... O chestie de asta prinzi (asta nu e sigur) doar o data in viata.. (asta e sigur!)

    RăspundețiȘtergere

(scrie încet, că noi nu citim prea repede)

Entradas populares

 
Copyright © 2011 Distillery Channel | Powered by Blogger
Template by Free WP Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Modificat genetic by Lady Distiluna