Roman-foileton de capă şi şpaclu (fost Dac-foileton):
The Common Life of Cherchelon and Lady Distiluna, doi trentagenari stabiliţi în Mexic la sud de Cancun. Ecranizare la monitor a unor fapte reale şi gânduri imaginare petrecute de ei.

DOCUMENTAR

Cu lupa prin Lumea cu care ne tot învârtim

ENIGME

Fenomene Tulburi inexplicate pe larg

SPIR'TUALITATE

Pe unde mai rătăceşte Oaia Pierdută

TELELEU ENTERPRISE

Turism Intergalaptic: Jurnal de Babord

MAGAZIN DUMINICAL

De citit când ţi-e lumea mai dragă

BLOG DE MEXIC

Adelante prin Hăţişurile Paradisului Mexican

Scrisoare de divorţ cu România: GUBAI!

Draga mea Românie, uite pe scurt care-i treaba cu mine:

Te-am iubit… te mai iubesc şi acum, însă tre să ne despărţim. Ideea e că m-ai dezamăgit atât de profund, încât răbdarea mea de chinez la un moment dat s-a dus pe puşcă, aşa că mi-am luat valiza roşie ş-am plecat în lume...


MOTIVUL

Acum ceva ani eram cea mai înfocată admiratoare de-a ta, recunosc. Însă tu Românie ai fost mereu pasivă şi resemnată, niciodată n-ai avut coloană vertebrală (poate doar pe vremea dacilor cu căciuli de dac, dar nu-i sigur nici atunci). Te-ai lăsat terfelită de toată lumea. Eu nu vreau o soţie care se culcă cu toţi, mie îmi place monogamia. În ultimii... mulţi ani te-ai dat pe mâna tuturor neaveniţilor. Ai făcut-o aşa, pur şi simplu fără să opui rezistenţă. Ţi-a plăcut? Problema mea e că m-ai tras după tine... şi eu m-am lăsat pe mâna lor, doar eram parte din tine, ce puteam să fac? Am încercat să mai găsesc molecule din tine care să fie ca mine, să ne unim, să te salvăm... de tine însăţi. Dar cei ca mine s-au dovedit a fi şi ei aşa de sufocaţi de invadatori încât n-au mai avut niciunul energie pentru acţiune. Chiar şi eu ajunsesem în ultima vreme să mă ascund de invazie ca toată lumea, care pe unde putea. La un moment dat, oriunde m-aş fi dus, nu mai era un loc sigur. Odată eram în creierii munţilor, la marginea unui sat apusean, unde nici maşini nu sunt, abia dacă au curent electric (nu în tot satul). Stăteam happy pe tăpşan ronţăind la un fir de iarbă, aproape că mă cuprinsese fericirea aia fără motiv... cred că sunetul greierilor are efecte hemi-synk sau ceva, că ţi se cam şterge mintea când îi asculţi la maxim. Da, şi cum stăteam eu aşa dusă departe între greieri... deodată din dealul apropiat s-a iscat o zarvă celebră despre bani şi duşmani... cum ajunsese acolo? Pe unde? Să cari până acolo un player cu baterii numai pentru a-ţi afirma din nou părerea despre duşmanii tăi? Au urmat urlete, înjurături de fundal (nu vedeam participanţii), fum şi desigur mult gunoi lăsat în urmă. Atunci mi-am zis mie prima oară că trebuie să plec... După acest gând primordial au urmat confirmări peste confirmări, zilnic... E ca atunci când eşti căsătorit cu cineva, ai impresia că totul este în regulă şi la un moment dat afli că s-ar putea să nu fie... că cineva-ul te înşeală... atunci devii atent la semne... care abundă peste tot, dar tu erai orb... şi cand intervine certitudinea, nu mai ai ce-i face. Ori pleacă cineva-ul, ori tu. În cazul de faţă tu, Românie, rămâi cu casa... Plec eu... Îmi dau seama acum că am avut multă răbdare şi speranţă în relaţia asta, era poate bine să fi plecat mai demult, aşa nu se mai ajungea la resentimente. Vor trece şi astea, dă-mi te rog numai puţin timp...


JUSTIFICĂRI

În opinia mea, relaţia cu locul/ţara/comunitatea în care trăieşti sau cu mediul în care lucrezi are 5 aspecte de bază şi anume: individual, material, social, intelectual şi spiritual. Ca relaţia să aibă succes, adică să te simţi împlinit şi să progresezi, MINIM 3 din cele 5 aspecte trebuie să funcţioneze ca unse. Ca să vezi în ce stadiu al împlinirii exterioare te afli, răspunde-ţi singur la următoarle întrebări:

  • INDIVIDUAL: Te simţi respectat? Părerea ta contează? Valoarea îţi este recunoscută? Eşti "vizibil" pentru cei din jur?
  • FINANCIAR: Te simţi în siguranţă materială acolo unde eşti?
  • SOCIAL: Simţi că faci parte din aceeaşi clasă/categorie socială cu cei printre care trăieşti?
  • INTELECTUAL: Ai parte de o comunicare bună cu cei din jur? Vorbiţi aceeaşi limbă?
  • SPIRITUAL: Aveţi aceleaşi idealuri?

În cazul meu, doar un aspect era funcţional când am luat decizia de a pleca: aspectul intelectual. Restul ardeau la foc prea mic ca să conteze, mai bine zis aveam parte doar de satisfacţii sporadice pe ici pe colo. În schimb pentru românul de azi cel cu maneaua, hai-faivul şi duşmanii... sau pentru omul politic... aproape toate funcţionează, în minunatul spaţiu Carpato-Pubiano-Pontic:
  • individual, respectaţi ar fi... părerea lor contează, deci “valoare” au
  • financiar mai fură deci se descurcă - cei care chiar n-au de unde să fure, totdeauna vor aduna la scor trei din cele de mai jos, deci vor rămâne acolo unde sunt
  • sunt majoritari... deci socialul nu ar fi o problemă pentru ei, oriunde se simt ca peştele în apă
  • despre aspectul intelectual, comunicare - pardon, pălăvrăgeală... vorbesc aceeaşi limbă de nimic şi se pare că le place
  • cât despre idealuri... sunt comune, asta-i clar

MULŢUMIRI

Înainte să semnăm oficial divorţul, dragă Românie, vreau să-ţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai dat, anume:
O familie deosebită şi nişte prieteni de care nimic nu mă poate separa... Multe experienţe nemaipomenite pe care nu am cum să le uit vreodată oricât m-aş strădui... Mi l-ai dat şi pe Cănuţă să-l am lângă mine, thank you... Aşa.. Ce bunimi am mai primit de la tine? Mult umor, am râs mult cu tine. Da, românii au umor... Mi-ai mai dat îngheţată de fistic şi lapte din vacă la sticlă de sticlă odinioară... plus pâine dinaia bună cu coajă părpălită... M-ai răsfăţat de multe ori la munte şi la mare, mi-ai dat din fumuseţile tale şi din aerul gustos care nu se mai respiră nicăieri în lume... mai ales cel din autobuze:)- Mi-ai dat o limbă bogată, cu care mă pot juca cum vreau (a nu se înţelege greşit). Cel mai mult îmi place să chinui cuvintele un pic, s-o tachinez... am şi eu gărgăunii mei, na. Mi-ai dat şcoală multă, relativ bună aş zice. Pentru toate astea şi pentru multe altele pe care poate le omit acum, îţi mulţumesc.

În încheiere vreau să-ţi mulţumesc în mod special pentru ultimul lucru bun pe care l-ai făcut pentru mine: mi-ai dat un paşaport valabil...

Te mai iubesc încă, de la distanţă, păcat că nu mai putem fi împreună. Îţi spun adio, dar rămâi cu mine.

adio

4 Comentării:

  1. si nu in ultimul rand ne-a dat dorinta de a merge mai departe, cunoaste locuri si oameni noi. Daca eram niste "brats" indestulati mai vedeam noi, tineretu' roman, lumea? Foamea adanc intiparita in genele noastre romanesti, asta e de neinlocuit si nepretuit. I, for one, am happy for that. :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Like, like...:)
    perfect de acord...

    RăspundețiȘtergere
  3. Te-am linkuit pe faceBook cu postarea asta geniala...

    O-ntrebare care ma roade foarte tare: e greu sa emigrezi in Mexic cu familia (de ex. in ce conditii se poate obtine o viza de sedere permanenta) ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Dear Grigores, mersi, mă faci să mă simt... linkuita :)
    Cu emigrarea... totul e relativ. depinde de aşteptări şi resurse. Teoretic nu e greu, e mai uşor ca în alte ţări. Practic, depinde de om, de umanitatea din omul care este... omul competitiv, grăbit nu ar înţelege de ce totul merge aşa de greu cu emigrarea asta, în timp ce omul relaxat, răbdător şi cu respect faţă de obiceiurile locului căruia îi este oaspete ar trece foarte uşor prin proces. În mare sunt 3 variante: angajarea aici, deschiderea unui biznis (aici eu zic că ai nevoie cam de minim 100 000 USD de familie ca să-ţi faci aici un rost decent, casă mică plus biznis mic) sau, a treia variantă, să demonstrezi cu hârtii oficiale un venit constant de 1000 Ş / lună.

    RăspundețiȘtergere

(scrie încet, că noi nu citim prea repede)

Entradas populares

 
Copyright © 2011 Distillery Channel | Powered by Blogger
Template by Free WP Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Modificat genetic by Lady Distiluna