Roman-foileton de capă şi şpaclu (fost Dac-foileton):
The Common Life of Cherchelon and Lady Distiluna, doi trentagenari stabiliţi în Mexic la sud de Cancun. Ecranizare la monitor a unor fapte reale şi gânduri imaginare petrecute de ei.

DOCUMENTAR

Cu lupa prin Lumea cu care ne tot învârtim

ENIGME

Fenomene Tulburi inexplicate pe larg

SPIR'TUALITATE

Pe unde mai rătăceşte Oaia Pierdută

TELELEU ENTERPRISE

Turism Intergalaptic: Jurnal de Babord

MAGAZIN DUMINICAL

De citit când ţi-e lumea mai dragă

BLOG DE MEXIC

Adelante prin Hăţişurile Paradisului Mexican

Dominicana: Vizită în Costambar, Puerto Plata

Azi nu mergem la plajă că au intervenit nişte nori graşi de ploaie pe boltă - vreme meteo ideală pentru a veghea la alambic.

Cum ne umplem noi timpul aici ca să treacă iarna mai repede? Păi... N-avem goblene, nici rebuse, aşa că mai gugălim, mai mergem la plajă, mai cumpărăm merinde, mai plecăm după câte un teren, mai vorbim cu vecinii în germană, etc. Adică Don Gingiembre vorbeşte, eu mă uit în tavan, că rareori înţeleg sensul invers al frazelor nemţeşti - în ochii mei tulburi limba germană care pune mereu verbul la coadă seamănă cu un şarpe care dă cu spatele.

Alaltăieri ne-am pornit brusc sa explorăm Costambar-ul, adică un fel de cartier rezidenţial mai de lux aşa de lângă Puerto Plata. Mai întâi ne-am uitat pe Google Cernoziom - you know, programul cu globul pământesc care se repede la tine din ecran când dai să cauţi un sat. Din satelit plajele arătau beton… Pe Google El Todopoderoso, găseşti chiar şi câteva terenuri îmbietoare acolo. ...zis şi făcut. La unu ziua hix, cum am vorbit, Antonio s-a înfiinţat la uşa hambarului purtând pantaloni lungi şi pantofi, să pară om serios. Deh... merge cu nişte gringos tocmai în Ciudadul cel Mare (ai, ce mult îi place să meargă cu maşina!). Am emers în uliţă, am vrut să tragem poarta după noi dar era cam grea, aşa că am lăsat-o la locul ei în gard şi ne-am suit amântrei pe motoreta lui mică. Am pornit din prima, toţi călare, să parcurgem tiptil kilometrul de mers pe jos până la şosea. Am descălecat la intersecţia cu asfaltul şi am lăsat moto-concho în grijă la paznic la barieră. Am uitat să zic că şi aici în Cabarete noi locuim tot într-un fel de cartier nou rezidenţial cu paznici plictisiţi şi toate cele. Aşa... rămăsesem la faza cu ieşitul în drum. Antonio a ridicat 3 degete în sus - câte unul pentru fiecare dintre noi (al meu sper că era ăla din margine) şi pac a oprit o gua-gua, aka o dubă albă fără niciun semn distinctiv care ne-a înghiţit pe toţi până la Sosua – staţiune agroturistică importantă, între noi şi Puerto Plata. Am ajuns rapid la Bomba din Sosua (bomba=pompă în limba lui Columb). Aici o bombă de benzină este de regulă locul unde se îngrămădeşte toată activitatea locului (taxi, farmacie, supermarket, etc). Ne extragem din guagua, traversăm strada plină de capcane cu motor şi ajungem undeva în spatele unei barăci unde erau parcate mai multe toyote din vremea cretacicului. Ni s-a explicat şi am priceput pe loc că nu orice taxi merge unde vrea el... cele cu siglă galbină merg între Cabarete si Sosua si cele cu siglă roşie între Sosua şi Puerto Plata. Aha. Mai sunt şi unele cu alb, care sunt particulare, astea par să meargă unde are rost. Antonio şi-a arătat muşchii şi a negociat un preţ de 300 pesos (cam 6 eur cca. 30km) până la Costambar în condiţii de lux... adică eram DOAR noi în crocodil (pardon, maşină – Toyota desigur). Aici ca să te faci taximetrist nu-i aşa simplu, sunt mai multe condiţii pe care trebuie să le îndeplineşti:

  • să ai o toiotă camry din vremea lui Mircea cel Bătrân (by the way, bune maşini!)
  • să ai becul galben de „avarie motor” aprins tot timpul
  • să circuli cu acul de la gazolină pe roşu (să nu se deoache rezervorul)
  • dacă ai şi geamul spart, eşti tătic, e semn de „veteran”
  • musai să ai colant parasolar pe parbriz cu o fantă în dreptul ochilor ca să vezi strict drumul (sau măcar să se vadă că ai avut odată aşa ceva)
  • să pui o pernă mare între scaunele din faţă ca să poată sta la o adică 3-4 persoane în linie cu şoferul
În ciuda acestor parametri perfect nealiniaţi la normele UE, am numai vorbe de laudă despre taximetrişti: în tot haosul aparent al traficului nu ne-am simţit nici o secundă în nesiguranţă, mai ales că din boxele din spate îţi curg permanent în cap sunete relaxante de merengue (în principal trompete şi acordeoane). În urma unor astfel de experienţe iniţiatice am ajuns la un postulat: băi frate, cea mai bună metodă de a-ţi goli mintea de gânduri inteligente e să asculţi merengue în guagua. Zen, nu alta.

Revenind. După ieştrea din Puerto Plata şi de pe asfalt (bun asfalt de altfel) şi după un pic de off road, ajungem la intrarea în Costambar care e „rezidenţial”... deduci asta dacă la intrare vezi o poartă mare cu două bariere şi vreo patru paznici care se plictisesc şi îşi arată unul altuia trucuri cu carabinele din dotări. Cu cei "dos pasageros blancos" tolăniţi pe bancheta din spate, toyota a pătruns ca-n brânză în perimetrul de high security. I-am zis la om că vrem să ne lase lângă plajă. Desigur. S-a învârtit niţel în ovaluri, a întrebat un puşti negricios şi am ajuns... la plajă. Ca sa fim siguri că ajungem înapoi acasă în aceeaşi zi, Antonio a tocmit cu omul să ne ducă şi retur. Ne întâlnim în două ore la poarta cu paznici. Ne luăm geanta pe diagonala bustului şi ţâşnim entuziaşti spre plajă. Prima parte, deşi era alcătuită numai din case cochete, ni s-a părut cam dubioasă. Plajă îngustă tare, plină de alge şi semne urbane - sticle şi ambalaje cu scris. Într-un tufiş care aproape că dădea în mare ne-am ciocnit de un dominican de vârsta a doa şi ceva care avea sarcina să cureţe perimetrul. După care am mers noi cât am mers prin nisip pe ţărmure şi am ajuns în final la plaja „turistică”. Ei, aici era altă treabă: aranjat, coafat, cu umbreluţe, apă albastră, ceva corali şi plajă curăţată. Aşa da... Hai să vedem inmobiliarele. Am părăsit plaja şi am intrat în zona de case. Terenuri cu semnul de „se vende” câte vrei... un teren drăguţ şi destul de măricel la numai 50 metri de plajă... wow. În Costambar, aşa ceva pe net costă cam 50.000 USD. Aici pe tăblii nu scrie preţul. Ce ne-a atras însă atenţia a fost că foarte multe case şi restaurante erau de vânzare. De ce o fi vrând aşa de mulţi să plece din paradis? Hmm... Or fi mâncat din cocotierul cunoaşterii? Nu mergem nici 10 minute şi dăm şi noi de Cocotierul Cunoaşterii, adică de tabloul cu taxe locale şi anunţuri. Aflăm că în 2000 s-a construit o falnică centrală electrică chiar la o aruncătură de bumerang de gardul rezidenţialului, care merge fix pe cărbune. Şi care fumegă continuu. Şi mai scria acolo la panou că scoate şi un hârâit ciudat. Nu m-aş mira dacă şi bulbucă ochii şi scoate limba la om dacă se apropie... Aşa deci! Înainte de ctitorirea furnalului zona cică era de vis, turiştii curgeau... lumea se simţea bine, se scărpina pe burtă. Dar de când cu furnalul lucrurile stau invers. Rezidenţii care au rămas se îmbrâncesc cu autorităţile să închidă centrala - cercetătorii britanici au descoperit că fumul cu pricina strică ochii şi plămânii ascultătorilor... Păcat, plaja era hermosa... Cu concluzia în priviri, am zis că hai să ne întoarcem că nu ştiam cam pe unde suntem şi cât avem de mers pân’la poartă. Ajunşi prea repede la intrarea în "rezidenţial"(respectiv ieşirea), am luat 2 cole şi o bere pentru Antonio la o terasă. Ar fi vrut şi Antonio cola dar nu mai avea decât două aşa că lui i-am luat o bere Presidente, din care nu mai avea decât una... să se simtă şi el om de vază/halbă respectiv.

Aşa am aflat că lui Antonio i-ar plăcea s-şi cumpere o maşină de teren albă şi modernă, că s-ar "combina" cu o femeie tot albă (şi modernă) cu condiţia ca alesei să-i placă să meargă la discotecă şi că o discotecă în Cabarete ar genera profituri imense. Cu aşa un popor muzical cred şi eu. Însă trebuie să menţionez că e o diferenţă mare între maneaua taximetristului român şi bachata taximetristului dominican, slavă Domnului. Pe drumul înapoi, Antonio şi şoferul ascultau la radio un fel de discurs al unui tip cu o voce destul de gravă, un fel de Fidel Castro local care pleda pentru ceva şi ei se prăpădeau de râs...

Iată neşte jpeguri:


Încă un set de jpeguri. Enjoy, respectiv.


Dincolo de barierele celor relatate, ca o concluzie interioară care ni s-a conturat în urma celor 12 zile petrecute aici până acum, e că Dominicana e un loc fain, merită un sejur de vacanţă odată în viaţă, însă nu mi se pare o ţară pe care s-o pot numi "acasă". Dar poate n-am cercetat noi destul...

Până una-alta, că tot suntem aproape de Mexic şi am vrut mereu să facem o iecscursie neorganizată acolo să pozăm şi noi o ruină ceva... ne-am gândit să zburăm la Cancun că-i ieftin şi să facem Revelionul pe Riviera Maya, în Playa del Carmen. Ne-am şi luat bilete, că era super-ofertă! :) Mergem să cercetăm şi noi despre chiatra aia fantastică care-a iscat atâtea şpeculaţii, documentare şi sefeuri...

calendarul maya

2 Comentării:

  1. adica sa vacem forbele cu o gaska de "tero", sa aranjeze furnalul ala draga! dita potentialul prin costambar :)

    RăspundețiȘtergere
  2. io zic sa stay focused on happiness and you will find a place to belong to :)

    sa pui mana sa te holbezi la kiatra aia...sa zici la lume ce se vede-intrevede :)

    have fun!
    Long live the kings!

    RăspundețiȘtergere

(scrie încet, că noi nu citim prea repede)

Entradas populares

 
Copyright © 2011 Distillery Channel | Powered by Blogger
Template by Free WP Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Modificat genetic by Lady Distiluna