Dos Ojos, Sian Ka'an, Coba

Spuneam că avem pământ... Cuvântul pâmânt nu prea îşi are rostul aici. Ne-am luat un hectar de junglă deasă, care creşte pe nişte bolovani de calcar, sub care se află apă clară filtrată. Sub tot Yucatanul se află o reţea de râuri subterane, cu apă dulce pe la un 22-25 de grade. În apă de găsesc peştări şi ţestoase. Eu n-am văzut ţestoasele. Apa iese din când în când la suprafaţă şi formează aşa numitele Cenote. În cele mai mari se poate face scuba. Aşa arată cenota de vizavi de terenul nostru:





E celebră, se cheamă Dos Ojos (doi ochi) şi e cea mai adâncă de pe Rivireă până acum (100m).
Noi nu suntem scubări, dar o să mergem odată să înotăm aşa ca pâtpâdâcii, că e fain şi cu snorkelul.

Am dat pe hectar cam 36000 USD plus vreo 4000 firma şi actele ca să-l putem lua. Am avut noroc, fiindcă încă nu are titlu şi curent :) Dacă avea titlu, ar fi costat dublu. O să aibă şi titlu, e deja stabilit de la guvern, dar pe la toamnă, că tre' nişte proceduri. Abia atunci putem purcede cu planul nostru cu casele de lemn. Când ne-am dus prima dată "să vedem marfa" m-am împiedicat de o rădăcină şi-am ajus pe burtă prin boscheţi. Eram cu Senor Edilberto - proprietar pe 40ha de junglă şi cu cei doi fii ai săi - ghizi la Dos Ojos şi pădurari în zonă (mai bine zis junglari). M-am ales cu o găurică de 5x2x3 milimetri la genunche şi cu pantalonii intacţi, dar pătaţi de sângele meu cu conţinut ridicat de chili. Aşa mă mai împiedic eu din când în cand. Fane (tata meu) mă alinta des când eram mică: "măi Bolovane, ia vino-ncoace!" Ce să fac dacă ăştia mi-au pus ochii tocmai în vârful capului? Cât am stat toţi pe buturugă să-mi împachetez buba, Joel-fiul ne-a spus tot felul de poveşti cu şarpele care stă în copac şi hipnotizeazeă oameni, cum s-au rătăcit ei odată în cercuri din cauza lui şi cum arborele cu coaja roşie îi face pe oameni să înnebunească dacă-l ating. It was fun.

După vizionare, mulţumiţi de "marfă", am mers toţi să înfulecăm ceva în Tulum. Am intrat în gaşcă compactă la o terasă. Acesta a fost momentul în care 20 de perechi de ochi mayaşi s-au uitat la genunchele meu. A doua zi, tot Tulumul (populaţie 60000) ştia că "o turistă a avut un grav accident în junglă pe parcela lui Edilberto".

Terenul e vizavi de cel mai cool eco-parc de distracţii de pe Rivieră, Xel-Ha, unde intrarea costă pe măsură: 59-79USD, depinde de pachet. Dar toţi zic că merită banii. Parcela noastră la 3km de ţărm în linie dreaptă, care linie trece fix prin Xel-Ha. Adică dacă aş fi cioară aş face 3 km până la ocean. Cu maşina 5, că intrarea te cam usucă la parcul menţionat ş-atunci tre să ocoleşti un pic. La stânga şi la dreapta, la câte fix 2 km sunt cele mai faine două plaje de pe Rivieră: Xcacel - protejată şi celebră penrtru broscuţele ţestoase care se nasc acolo în fiecare primăvară şi Punta Soliman - o piscină imensă cu nisip alb, mărginită în zare de coral.

La 10 km mai la sud de viitoarea noastră reşedinţă se află Ruinele de la Tulum, iar la jumătate de oră la est, Coba. La o oră şi jumătate nord-est e Chichen Itza, care de fapt nu e o ruină Maya - zeul Kukulkan-Quetzalcoatl (Şarpele cu Pene) este marcă toltecă. La Chichen a cântat ieri de Paşti artistul de renume internaţional Elton John. Nu ne-am dus, am căzut de acord că nu prea ne mişcă omul. Înainte de concert li s-a dărâmat toată scena. Eroare de calcul. Toţi localnicii cred că s-a petrecut aşa fiincă organizatorii n-au cerut aprobarea zeilor întâi. Foarte posibil să fie aşa, eu dacă eram zeu nu i-aş fi dat aprobare lui Elton, mi se pare cam dubios omul.

Prin preumblările noastre am ajuns într-o zi la sud de Tulum, prin Sian Ka'an, o biosferă de lagune cu o groaz de specii de păsări, flutur' ş' alte animale. Fiind în misiune recunoaştere, am zis să dăm doar o tură cu maşina să vedem unde duce drumul (strâns paralel cu plaja). Drumul era cam bombardat, astfel că ne-a ocupat toată ziua. Dacă vrei să vezi mai mult decât două păsări în zbor (mi se pare chiar din aceeaşi specie) tre să iei un tur cu barca, altfel nu te alegi cu nimic, poate doar cu 2-3 locuri faine de plajă.

Altă dată ne-am trezit în vizită la Coba, cea mai importantă aşezare mayaşă (raza ei fiind de 70km, înăuntru fiind voba de mai multe grupuri arheologice fiecare cu treaba lui). Aici e singura priamidă pe care mai ai voie să te urci, pe propriul risc zice acolo pe o tăblie, că treptele sunt cam abrupte şi lucioase. Adică iei riscul, îl pui jos şi te urci pe el - aşa am făcut eu, că mi se părea cam cald să mă caţăr. Cănuţă al meu în schimb avea o poftă de urcat de nestăvilit. În timp ce o mulţime de turişti iniţial entuziaşti ajungeau, după 2 minute de urcuşîn medie, să se se târâie pe trepte agăţându-se de sfoara organizată de administraţie acolo, tânărul Cherchelon a sărit din piatră-n piatră ca un vever până-n vârf, că de abia aveam timp să zumez la el în fazele ascensiunii. După care, la întoarcere a căzut lat pe bancă şi mi-a băut toată apa.

În ziua cu Coba, El Cherchelon şi-a luat profesia în serios şi ne-a fost un ghid de excepţie. Ne-a povestit cum mayaşii au vrut să facă odată o Olimpiadă şi au împrumutat de la greci Minotaurul. L-au ţinut o vreme pentru show, în tunelul de la baza piramidei. Până acum n-am ştiut de chestia asta, nu scrie nicăieri nici de ea nici de multe altele care, venind de la Cherchelon, păreau foarte plauzibile acolo în tunel.

Lângă Coba se află un lac mare, "foarte frumos" se laudă localnicii - tulbure şi crocodilos aş zice eu. Partea amuzantă e că un nene şi-a tras un ponton mic pe mal de unde hrăneşte 2 crocodili. Pontonul are o sfoară la început care blochează intrarea. Dacă te apropii, în secunda următoare apare nenele, care-ţi cere 1,5 USD de căciulă dacă vrei să-i vezi. La ce zum am, am zis pas, am făcut doo poze de pe mal şi m-am uitat la spinările creţe ale crocodililor acasă pe-ndelete. Ce-ţi e şi cu minunile tehnicii.

Urmează secţiunea jpeguri:



Acestea fiind postate, ca să citez pe cineva eu mă duxă mă mai plimb un pic şi vă urez la toţi să aveţi parte de o primăvară uşoară!