Roman-foileton de capă şi şpaclu (fost Dac-foileton):
The Common Life of Cherchelon and Lady Distiluna, doi trentagenari stabiliţi în Mexic la sud de Cancun. Ecranizare la monitor a unor fapte reale şi gânduri imaginare petrecute de ei.

DOCUMENTAR

Cu lupa prin Lumea cu care ne tot învârtim

ENIGME

Fenomene Tulburi inexplicate pe larg

SPIR'TUALITATE

Pe unde mai rătăceşte Oaia Pierdută

TELELEU ENTERPRISE

Turism Intergalaptic: Jurnal de Babord

MAGAZIN DUMINICAL

De citit când ţi-e lumea mai dragă

BLOG DE MEXIC

Adelante prin Hăţişurile Paradisului Mexican

Teleleu prin Rivieră: Preumblări, Cenote, o Casă...

Între Playa del Carmen şi Tulum sunt câteva cenote care merită atenţia turistului, cum ar fi Cristalino, Azul, Dos Ojos... Sunt piscine naturale cu intrare, locuri fie proprietate privată, fie luate în concesiune de localnici, care localnici stau acolo toată ziua la umbră şi se îngrijesc de ele - adică au grijă să nu intre decât cine a plătit. Intrările costă între 40 de Pesos (3 USD) şi 100 Pesos (7 USD). Unele merită, că te şi lasă să vii cu picnicul tău, altele sunt cam scumpe dacă nu eşti scafandru din fire, să vrei adică să amuşinezi prin ape subterane cu lanterna pe cap. Dar cu siguranţă toate merită măcar o tură. Ideea principală e că după ce faci baie în aşa o cenotă te simţi cel mai proaspăt, curat şi relaxat om de pe lume. Apa e recirculată natural, e limpede ca vodca şi răcoroasă.



Apoi mai e Cenote Azul, una dintre favoritele mele. Aici se văd cel mai clar urmele fundului mării în pădure. E o teorie, cum că Yucatanul s-ar fi ridicat prin căderea unui meteorit gigant la 150km de Cancun - care meteorit a cauzat ruperea pământului şi desfacerea lui în continente. Dacă te uiţi atent prin cenotă vezi tot felul de chestii care concură la această teorie.



Răsfoind prin Removable Disk (G:), am dat de pozele de la cea mai chicioasă casă de pe Rivieră... Eram odată cu Cherchelon într-o preumblare prin cel mai select cartier din Playa del Carmen şi deodată ceva din raza vizuală parcă nu se potrivea cu restul planetei. Era un open house spre vizitare. Am intrat imediat, doar nu era să ratăm ceva aşa de groaznic. E de vânzare. Cine e interesat să achiziţioneze un mausoleu de piatră, gresie, marmură şi ciment să mă contacteze. Cu piscină desigur. 3 000 000 USD - only.



Cred că preţul manoperei a depăşit fondul lunar de pensii al României. Merită furat modelul... cred că lui Becali i-ar surâde ideea.

By the way, că vorbim de căşi, noi ne-am hotărât: facem o casă cu green roof, că ţine loc de aer condiţionat. Cand i-am spus unui amigo local că ne facem casă cu "techo vivo" ("living roof") s-a blocat un pic - şi-a imaginat o casă cu multe animale mici îngrămădite pe acoperiş. Când l-am lămurit că e cu iarbă şi boscheţei şi-a mai revenit.

2 Comentării:

  1. iarba si boschetsei, daah! :) sa faceti culturi de musculite si alte oratanii insectivore :))

    Auzi...ma gandeam ca pana nu incerci un lucru nu ai de unde sa stii ca e bine sau nu sa il faci, corect? aici fac referire la mine.. tot avand o teama de actions.. mi-e ca trece viata pe langa mine! iar tu cu exemplul tau de "luat viata in pept" tot timpul imi dai curaj! sa fii mandra de tine! :) si intr-o zi, poate o sa fii si de mine! :)

    succese arhitecturale!
    te pup rau!

    RăspundețiȘtergere

(scrie încet, că noi nu citim prea repede)

Entradas populares

 
Copyright © 2011 Distillery Channel | Powered by Blogger
Template by Free WP Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Modificat genetic by Lady Distiluna