Roman-foileton de capă şi şpaclu (fost Dac-foileton):
The Common Life of Cherchelon and Lady Distiluna, doi trentagenari stabiliţi în Mexic la sud de Cancun. Ecranizare la monitor a unor fapte reale şi gânduri imaginare petrecute de ei.

DOCUMENTAR

Cu lupa prin Lumea cu care ne tot învârtim

ENIGME

Fenomene Tulburi inexplicate pe larg

SPIR'TUALITATE

Pe unde mai rătăceşte Oaia Pierdută

TELELEU ENTERPRISE

Turism Intergalaptic: Jurnal de Babord

MAGAZIN DUMINICAL

De citit când ţi-e lumea mai dragă

BLOG DE MEXIC

Adelante prin Hăţişurile Paradisului Mexican

Primul "Oraş al Sfârşitului Lumii" a apărut deja, aici în Yucatan

Acum ceva zile mi-a zis o vecină să ma duc să iau un ziar să mă mir şi eu de ştirea cu “Oraşul Sfârşitului Lumii” pe care-l fac nişte italieni aici în Yucatan, lângă Valladolid. Am râs eu ce-am râs cu ea, după care am dat fuga pe net să caut repede ştirea. Şi nu mică-mi fu mirarea să dau peste următoarele:

Un grup de italieni în frunte cu “El Cientifico” cum îl numesc ei pe şeful lor şchiritual au cumpărat cam la 80 km de unde scriu eu acuma o bucată de junglă de numai 816 hectare, în care îşi construiesc o comunitate autosustenabilă făcută din căşi rezistente la foc şi temperaturi de peste 50 de grade. Comunitatea, care se numeşte “Las Aguilas” e menită să adăpostească 150 de familii atunci când s-o năpusti asupra lor două-mii-doişpele.

Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan

CUM A ÎNCEPUT
O femeie din grupul italienilor dormea. În vis a văzut o lumină care i-a spus că trebuie să facă un oraş în Xul, fiindcă acolo va veni ultimul Sfârşitul Lumii. Adecă ei italienii se vor prăpădi ultimii. Xul e un sătuc insignifiant pe hartă, situat în municipiul Oxkutzcab. În mayaşă Xul înseamnă Sfârşit.

Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan

CE CUPRINDE
Păi acum construiesc încă, nu e gata. Se întrezăresc multe căşi cu colţuri rotunde, un restaurant, un lac, o şcoală mi se pare, neşte zone pentru permacultură, panouri solare and stuff. Casele au pereţi dubli umpluţi cu un material necunoscut înăuntru, groşi de 60 de cm, din beton amestecat cu substanţe şi testat în prealabil la foc. Momentan locuiesc acolo vreo 6 familii, dar periodic se adună toţi italienii de pe unde sunt ca să-şi facă ceremoniile. La intrare se află o fântână deasupra căreia stă o zeitate şi steaua lui David 3D.

Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan

CE SPUN ITALIENII
"Lăsaţi-ne în pace, chemăm poliţia. Nu aşteptăm sfârşitul lumii, ne pregătim doar de vremurile grele care vor veni."

Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan

CE SPUNE GUVERNUL Quintana Roo:
"Am verificat, au actele în regulă, sunt la zi cu taxele"

Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan
Mayaş explicând presei
CE SPUN SĂTENII
Săteanul 1 – sunt ciudaţi. Nu sunt oameni răi, dar ne temem să nu se sinucidă ca sectanţii ăia cu cianură. E bine totuşi că s-au gândit să facă aici, că ne dau de lucru, de când au venit ei avem o creştere nesperată a zonei.
Săteanul 2 – dacă ar fi să fie adevărate profeţiile maya, atunci ăsta ar fi locul ideal să mori, să aştepţi să se sfârşească cu tot
Săteanul 3 – se vede că au o groază de bani, că îşi construiesc case tare ciudate cu care vor să se salveze când va veni Sfârşitul Lumii. Dar asta nimeni nu poate o şti, iar când va veni atunci nimeni, nici ei nu se pot salva.

Comisario Municipal XUL
Comisarul din Oxkutzcab
CE SPUNE COMISARUL MUNICIPAL
Señor Santos Mario Tzek Ávila

În ciuda a ceea ce se zice, cum că locuitorii din “Las Aguilas” sunt persoane bune, eu am părerea mea. Sunt ca şi conchistadorii spanioli, noi nu facem decât să-i servim, să facem tot ce ne cer, să le spălăm vasele după ce mănâncă. Nu au încredere în nimeni, numai în cei de-ai lor. Nu am văzut să fie capabili să dăruiască un pahar cu apă cuiva, sau un suc. Nu se amestecă pre tare printre noi. Ies foarte rar în sat şi atunci stau puţin şi nu vorbesc cu nimeni. Cred că nu le place să se apropie de noi, a conchis primarul.

Martorii lui Iehova Yucatan
Dos Testigos de Jehova
CE SPUN MARTORII LUI IEHOVA
Bibilia ne spune clar că nimeni nu ştie când va veni Sfârşitul Lumii, nici chiar îngerii, ci numai Tatăl. În cazul în care cineva ar şti când se termină lumea, ar trebui să-i protejeze pe toţi, dar dacă italienii vor să se salveze numai pe ei, uite ce egoişti sunt.
Dumnezeu ne-a spus să stăm în alertă când e vorba de rău, cum ar fi cutremurele, războaiele. De asemenea ne-a avertizat de sosirea multor falşi profeţi, să avem grijă cu ei. Ajunşi cu părerea în acest punct, au avut nevoie de resurse pentru a continua aşa că au deschis bibilia la semn şi au citit 5 minute: “în evanghelia după Marcu capitolul 13 versetele 33 şi 34...” Noi suntem liniştiţi pentru că ştim că Lumea va continua. Cel mai mult e nevoie acum să studiem Bibila, ca să nu cădem în capcana Satanei. În ziua în care va veni Sfârşitul Lumii se vor aşeza toate, atunci vor veni binecuvântările viitoare şi eterne aşa cum se poate citi în Apocalipsa 21, de la 3 la 5 – conchiseră Los Testigos de Jehova înainte de a-şi continua vizitele.

CE SPUNE UN ŞAMAN LOCAL (CURANDERO)
Señor Santiago Uicab Chan

Da, cunosc cazul italienilor. Înainte se zicea că în 2000 se va termina Lumea şi nu s-a întâmplat nimic, acum se zice că în 2012, pentru că aşa au profeţit mayaşii. Eu nu cred în chestiile astea, numai Spiritul Suprem ştie când se va sfârşi Lumea şi nu o fiinţă de pe Pământ. Trebuie să credem în noi şi în semenii noştri, pentru a deveni mai buni, pentru ca în fiecare dimineaţă să avem speranţa că ne va merge mai bine. Lumea nu se termină, cei care se termină suntem noi, a conchis el curandero.

CE SPUNE UN GRUP DE FEMEI DIN SAT
Pe noi ne-au angajat să servim când au avut Pascua, ceremonia când s-au reunit ei din toate părţile. Au venit aproape 300 de persoane, multe femei păreau mexicane dar căsătorite cu italieni. Nu ştim cine sunt ei, dar cu noi s-au purtat bine.
Mayaşa 1 (care a servit un timp în casa italienilor) – interiorul complexului e luxox, e ca şi când te-ai duce în Statele Unite. Înăuntru au absolut de toate pentru a nu fi nevoie să iasă afară. Îşi produc singuri hrana. Au nişte depozite imense.
Mayaşa 2 – sunt ciudaţi, pentru că nu vorbesc deloc cu cei care lucrează pentru ei şi îi plătesc puţin, 10-12 dolari pentru o zi de muncă de dimineaţa de la 7 până la 3 fără pauză.
Mayaşa 3 – ultima dintre ele a spus că înainte să-l cumpere italienii localnicii erau obişnuiţi să meargă să vâneze pe terenul respectiv, fiincă acolo pădurea e înaltă şi ai ce mânca. După ce au intrat în posesia lui, italienii le-au interzis accesul. Nemulţumiţi, sătenii au tras cu flinta în statuia vulturului de la intrare.

Oraşul Sfârşitului Lumii Yucatan

8 Comentării:

  1. Sunt suparata pe Stefan Cel Mare!!!Uff ce om...nu putea si el sa lase urmasilor si un calendar dramatic ca poate deschideau italienii o sucursala la Vaslui...

    RăspundețiȘtergere
  2. haha! :)))) asta cu calendarul dramatic e tare!

    RăspundețiȘtergere
  3. stai pe aproape cu ei, ca poate se satura de bunkar-e si vin la voi in vizita, la pensiune...sa mai schimbe peisajul...!!:)) sa fii iubita!

    RăspundețiȘtergere
  4. nu-i văd să iasă din buncăre aşa uşor. Doar dacă nu mai visează femeia ceva...

    RăspundețiȘtergere
  5. Auzi cumatra, poate reusesti sa obtii niste poze din interiorul casilor magice, asa curioasa ce sunt!... :)
    ..si daca stai de vorba cu ei vreodata, spune-le ca n-au ce face singuri pe pamant, daca vine sfarsitul lumii ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. După mine, ce să aibă pinăuntru oamnii... neşte mobilă italiană, uşi americane şi ceva tablouri cu bomba de la Hiroşima ca să li se pară furtuna din 2012 mizilic.

    Cât deşpre poze, cum te bagi cu aparatul pe-acolo, cum se răstesc la tine. Da po să le zic că am o ver'şoară curioasă la Bucureşti care vrea să ia modelul de buncăr. Poate merge.

    Dacă mă văd cu ei o să le zic şi doo vorbe de singurătate din partea ta, o să le zic aşa: "mă băieţi..." atât, se prind ei.

    RăspundețiȘtergere
  7. Sper ca sunteti bine, desi e pauza asta mai lunga la scris ...
    Va doresc sarbatori fericite si sa va impliniti visele !
    Iaca si o felicitare "de sezon" :)

    http://www.jacquielawson.com/viewcard.asp?code=2007134554829&source=jl999

    Va imbratisez cu drag
    Camelia

    RăspundețiȘtergere
  8. Thanks, pauza mai lungă a fost că ne-am mutat în junglă şi internetul a venit şi el, dar după noi

    RăspundețiȘtergere

(scrie încet, că noi nu citim prea repede)

Entradas populares

 
Copyright © 2011 Distillery Channel | Powered by Blogger
Template by Free WP Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Modificat genetic by Lady Distiluna