Grădina din Pădurea de Legume

O grădină veşnic verde într-o pădure veşnic verde nu e aşa de spectaculoasă ca o grădină veşnic verde într-un oraş veşnic gri - care e altceva (clar). Aici în pădure... e ca şi cum ai sta într-o piscină în mijlocul oceanului. Aşa mă uitam eu la grădina mea până într-una din zilele trecute, când brusc m-am uitat la ea cu alţi ochi şi nu a mai fost aşa. Erau ochii mei treziţi din somn pe la 6 dimineaţa, demult nu i-am mai folosit pe ăştia. Mi-am dat seama brusc că grădina din faţa ochilor (ceilalţi) mi se părea doar mie ceva obişnuit. Pesemne din cauză că de un an încoace mă tot uit la ea şi la pădure zilnic, mai multe ore pe zi. Dar în acea dimineaţă... lăsându-l pe Cherchelon să visese la alambicul lui, m-am furişat tiptil afară, străduindu-mă să menţin cafeaua din ceaşcă la un nivel constant pe toată durata traseului, lung de cca. 6 metri. Odată ajunsă cu bine pe prispă, m-am apucat ca de obicei să stau şi să mă uit lung la grădina din pădure, proaspăt coafată de Don Jenjibre. Şi ce să vezi? Numai frumuseţi... Păsările cele galbene şi albastre tocmai se puseseră pe repetat imnuri, soarele răsărea harnic iar micul tăpşan din nord-vest era plin-ochi de Angel's Trumpets de un albastru violent, care şi ele fredonau din toată puterea (în sinea lor) un "Las Mañanitas" imaginar. Phii mă! Ce cafea, ce ţigară... Mi-am amânat osmoza cu alcaloizii mei matinali fără pic de regret ş-am fugit repede în sertar după pozar. După care am deschis sesiune:

Următoarele câteva tablouri digitale redau diverse frunze de Flamboyant: copacul meu favorit. Mai la nord pe glob îmi place la maxim bradul, aici joacă în inima mea Flamboyantul:













Flamboyantul sau Royal Poiniciana înfloreşte anual, chiar de mai multe ori pe an dacă dă de bine. E o leguminoasă, la fel ca fasolea şi maz'rea, numai că mai mare, poate ajunge până la 18 de metri, dintre care maxim 6 în sus şi restul pe orizontală. După înflorire se formează pe ramuri nişte păstăi lemnoase de cca 40cm care atârnă din el până cad. Aşa arată un flamboyant înflorit (nu-i de la mine din jardin, după cum se vede am piratat poza, că al meu e incă la pubertate):



Urmează nişte frunză verde de banan cu roă pe ea, hei:







...ş-acuma un pic şi de dedesuct, soar'le fiind opus 9:



No! ăsta or îi ceva... or mere uneva:



Un bărd galbin:



Acesta este un Croto, o plantă care nu face nimic toată ziua şi poate creşte cât un copac dacă ai răbdare:



Nişte flori din vârful unui Chakah de 12 metri (nu cred că-s ale lui) la care vine mereu bărdul cel galbin cu fraţii lui şi mai vin şi nişte Colibri să tragă nectar la măsea:



Urmează nişte floricele drăguţe, surprinse în mai multe ipostaze ale vieţii lor floriceşti:









Doi dintre zecii de Maguey verzi, care în principal se ocupă cu fotosinteza:





Iată că vine şi Angel's Trumpet sau Morning Glory ţipând de atâta azul. La noi în sat cred că le spune Zorele, deşi nu-s 100% convinsă. Eu nu ştiu cum pe jpegăr nu-l durea diafragma, pe mine mă cam strângeau ochii:







Un Nopal în floare...



Urmează prietenul meu, Ţalamul - după numele local (Maya). Tot o legumă, ca şi Flamboyantul, dar cu păstaia mult mai mică. Noi aici de fapt locuim într-o junglă de Ţalam. Ne cad legumele în cap când bate vântul. Numele fancy al Tzalamului este Nogal. Are un lemn foarte rezistent, frumos mirositor şi capătă un look elegant după şlefuire. La unii dintre Tzalami frunzele-bebeluş sunt mai întâi roşii, apoi se fac verzi:













Şi ieri am suprins şi Henekemul, o specie mai mare de Agavă din care noi avem vreo 6 crescuţi natural la noi în jardin. Erau ei mai mulţi, dar câţiva au înflorit şi au plecat singuri în raiul plantelor, în timp ce pe unii i-am dărâmat intenţionat ca să avem unde construi. Planta asta trăieşte 15-20 de ani, după care înfloreşte odată şi moare. Cercetătorii britanici opinează că ea înfloreşte atunci când simte că i se apropie sfârşitul - ca să nu-i piară seminţia, eu am însă altă teorie, cu totul irelevantă.

Henekemul e foarte frumos şi aşa, fără flor, e ca un arici mare verde, dar când îşi ridică el Florul la cer, un flor de cca. 10 metri înălţime, e chiar spectaculos. Partea bună din toată povestea e că şoul cu Florul durează ceva, cam 4-5 luni. Atenţie să nu treci pe lângă el la sfârşit când cade scena. Cică dacă are apă, soare şi pământ fertil îl apucă înfloritul. Ca să-l ai pentru cât mai mulţi ani în faţa ochilor, tre să fii rău cu el. Chiar acum când vă scriu noi avem 3 în floare, deşi am fost răi cu ei. Probabil din cauză că acum un an am curăţat pădurea din jurul lor ca să-i vedem mai bine şi aşa au primit o groaz' de soare... Frunzele lor sunt tari ca o sabie de chinez, grele ca viaţa de bugetar şi au în vârf un ghimpe - pentru cine vrea să le dea apă, să nu se apropie. Din Henekem uscat mayaşii fac sfoară de toate grosimile:







Cu aricii ăştia doi din faţa casei o să fim cât putem de răi, să nu care cumva să scoată Florul:



După cum numai un fin observator şi-ar da seama, următoarele două jpeguri n-au nici o legătură cu jardinul.
Drăguţii de mai jos erau în aparat imediat după grădină şi n-am putut să-i las încuiaţi acolo. Tipii au un job excelent pe criza asta, înoată la delfinariu în Puerto Aventuras: